exclusiv Ciudatul caz al unui fotbalist important de la Dinamo. Nu i-a fost propusă prelungirea, dar nici nu s-a anunțat plecarea sa. Unde se află acum

Gabi Moura este liber de contract, dar Dinamo n-a anunțat despărțirea Galerie foto (1 fotografii): Ciudatul caz al unui fotbalist important de la Dinamo. Nu i-a fost propusă prelungirea, dar nici nu s-a anunțat plecarea sa. Unde se află acum
Gabi Moura este liber de contract, dar Dinamo n-a anunțat despărțirea

Silvian Bădulescu   |   Publicat: 20.07.2024 10:37   |  Actualizat: 20.07.2024 14:44

Gabi Moura (36 de ani) a devenit liber de contract, dar clubul nici nu i-a propus prelungirea, nici n-a anunțat despărțirea.

Gabi Moura (36 de ani) este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști care au trecut pe la Dinamo în ultimii ani.

Iubit de suporterii alb-roșii atât pentru devotamentul din teren, cât și pentru faptul că, în cele mai grele momente ale clubului, a rămas alături de ”câini”, brazilianul pare că a fost uitat de conducere.

Situația ciudată a lui Gabi Moura

Acesta, cu 94 de meciuri oficiale, este pe locul 4 în topul fotbaliștilor străini cu cele mai multe meciuri la Dinamo, după Sulejman Demollari (peste 100), Adam Nemec (99) sau Djakaridja Kone (99).

De la 1 iulie, fotbalistul a devenit liber de contract și, din informațiile iAMsport.ro, acesta a fost lăsat să aștepte.

Nu i-a fost propusă o prelungire a contractului, dar, la rându-i, clubul nici nu a publicat, ca în cazul altor fotbaliști în această vară, un comunicat pe social media în care să anunțe despărțirea de fotbalist.

În continuare, cel mai probabil, după cum ne informează sursele noastre, nu va mai reveni la Dinamo. Alb-roșiii îl au în acel compartiment pe Cristian Costin și, în ultimele zile, l-au legitimat pe Maxime Sivis, venit din Franța.

Unde se află acum Gabriel Moura

Rămas fără contract, Gabriel Moura nu se mai află în România. Conform informațiilor iAMsport.ro, Gabriel Moura este acasă, în Portugalia.

Fundașul dreapta nu are de gând să renunțe la fotbal și așteaptă oferte din Portugalia și ar fi spus să joace chiar și în eșalonul secund.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu

Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia

Rapid, remiză în ultimul amical din Slovenia. O gafă de portar i-a împiedicat pe giuleșteni să se impună

Piedica lui Gigi Becali în fața celui mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc

Ofertă imensă pentru Gigi Becali! FCSB negociază cel mai mare contract din istoria campionatului, de cinci ori peste al lui Dinamo!

Gigi Becali l-a chemat pe Ianis Hagi la FCSB: ”Ușa e deschisă!”. Ce i-a transmis mijlocașul

Cele mai citite

Fotbalistul român ”mult mai talentat decât Gică Hagi” a ajuns șoferul unui milionar din București: ”Profesionistele l-au lăsat cu buzunarele goale”

Special  |  29 Iunie 2025, 11:25
1.

Accident teribil la Marele Premiu din Austria. Cursa a fost oprită

Formula 1  |  28 Iunie 2025, 19:10
2.
Accident teribil la Marele Premiu din Austria. Cursa a fost oprită
Soacra Kirei Hagi a impresionat imediat după ce a coborât din mașină

Diverse  |  29 Iunie 2025, 15:11
3.
Soacra Kirei Hagi a impresionat imediat după ce a coborât din mașină
Știri de ultimă oră din sport
Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu
Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu
SuperLiga   |  30 Iunie 2025, 19:33
Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu
Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia
Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia
SuperLiga   |  29 Iunie 2025, 23:55
Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia
Nunta Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis. Imagini spectaculoase de la eveniment. Toate detaliile de la fața locului
live blog Nunta Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis. Imagini spectaculoase de la eveniment. Toate detaliile de la fața locului
Diverse   |  29 Iunie 2025, 22:49
Nunta Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis. Imagini spectaculoase de la eveniment. Toate detaliile de la fața locului
Adrian Ilie știe care este destinația potrivită pentru Ianis Hagi: ”Acolo o să meargă”

Stranieri   |  29 Iunie 2025, 22:35
Adrian Ilie știe care este destinația potrivită pentru Ianis Hagi: ”Acolo o să meargă”
Rapid, remiză în ultimul amical din Slovenia. O gafă de portar i-a împiedicat pe giuleșteni să se impună
Rapid, remiză în ultimul amical din Slovenia. O gafă de portar i-a împiedicat pe giuleșteni să se impună
SuperLiga   |  29 Iunie 2025, 21:57
Rapid, remiză în ultimul amical din Slovenia. O gafă de portar i-a împiedicat pe giuleșteni să se impună
Gică și Marilena Hagi, sfaturi prețioase pentru Kira și Thomas
foto Gică și Marilena Hagi, sfaturi prețioase pentru Kira și Thomas
Diverse   |  29 Iunie 2025, 21:49
Gică și Marilena Hagi, sfaturi prețioase pentru Kira și Thomas
RECALCULARE Șeful Casei de Pensii dezinformează. Care pensionari s-au trezit cu pensia redusă?

Tânără născută în închisoare, acceptată la Harvard, una dintre cele mai mari universități din lume

AMENDĂ usturătoare pentru cei care stau la bloc și fac treburi casnice duminica. Motivul?

AS.RO
Cadoul lui Țiriac. Mașină de peste un milion de euro pentru Kira Hagi și Thomas Ferfelis. Imagini cu exemplarul extrem de rar
foto Cadoul lui Țiriac. Mașină de peste un milion de euro pentru Kira Hagi și Thomas Ferfelis. Imagini cu exemplarul extrem de rar
Special   |  29 Iunie 2025, 13:58
Cadoul lui Țiriac. Mașină de peste un milion de euro pentru Kira Hagi și Thomas Ferfelis. Imagini cu exemplarul extrem de rar
Fotbalistul român ”mult mai talentat decât Gică Hagi” a ajuns șoferul unui milionar din București: ”Profesionistele l-au lăsat cu buzunarele goale”
exclusiv Fotbalistul român ”mult mai talentat decât Gică Hagi” a ajuns șoferul unui milionar din București: ”Profesionistele l-au lăsat cu buzunarele goale”
Special   |  29 Iunie 2025, 11:25
Fotbalistul român ”mult mai talentat decât Gică Hagi” a ajuns șoferul unui milionar din București: ”Profesionistele l-au lăsat cu buzunarele goale”
Cine este bunicuța din Neamț care a luat Bacalaureatul la 75 de ani. Ce note a obținut Ioana Păduraru Rusu la cele trei probe

Ce salariu are președintele României, de fapt. Câți bani îi intră în cont lunar lui Nicușor Dan

Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Lista produselor pentru care se menține limitarea adaosului comercial
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Lista produselor pentru care se menține limitarea adaosului comercial
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Lista produselor pentru care se menține limitarea adaosului comercial
Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu
SuperLiga   |  19:33
Louis Munteanu nu va juca în Supercupa României. Anunțul lui Dan Petrescu
Cristi Chivu vrea un star de la Real Madrid
Serie A   |  00:47
Cristi Chivu vrea un star de la Real Madrid
exclusiv Imaginea serii de la nunta Kirei! Gică Hagi și Gigi Becali, față în față
Diverse   |  00:21
Imaginea serii de la nunta Kirei! Gică Hagi și Gigi Becali, față în față
exclusiv iAMSport.ro a pătruns ”pe tărâmul interzis”. Imagini senzaționale de la nunta Kirei Hagi. Cum s-au distrat invitații prezenți...
Diverse   |  00:11
iAMSport.ro a pătruns ”pe tărâmul interzis”. Imagini senzaționale de la nunta Kirei Hagi. Cum s-au distrat invitații prezenți la eveniment
Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia
SuperLiga   |  23:55
Nu a vrut să vină alături de Costel Gâlcă la Rapid și a semnat în Rusia
video Kira Hagi și alesul inimii sale, în pași de dans. iAMSport.ro a surprins totul. Ce melodie și-au ales
Diverse   |  23:51
Kira Hagi și alesul inimii sale, în pași de dans. iAMSport.ro a surprins totul. Ce melodie și-au ales
live blog Nunta Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis. Imagini spectaculoase de la eveniment. Toate detaliile de la fața locului
Diverse   |  22:49
Nunta Kirei Hagi cu Thomas Ferfelis. Imagini spectaculoase de la eveniment. Toate detaliile de la fața locului
Adrian Ilie știe care este destinația potrivită pentru Ianis Hagi: ”Acolo o să meargă”
Stranieri   |  22:35
Adrian Ilie știe care este destinația potrivită pentru Ianis Hagi: ”Acolo o să meargă”
Rezultate / Clasamente