Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
Alina Popa | Publicat: 09.11.2026 22:31 | Actualizat: 09.11.2026 22:31
Claudiu Niculescu (50 de ani) a analizat situația din ofensiva lui Dinamo și a vorbit despre jucătorii care pot face diferența în acest sezon. Fostul golgheter al roș-albilor are încredere în Dean Zandbergen (25 de ani), despre care crede că își va îmbunătăți considerabil evoluțiile după cantonamentul de iarnă.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Dean Zandbergen a făcut pasul către Dinamo în această toamnă, după mai multe experiențe în fotbalul olandez.
Claudiu Niculescu, laude la adresa lui Zandbergen
Legendă în Ștefan cel Mare, Niculescu este convins că perioada de pregătire din pauza competițională îl va ajuta să își arate adevăratul potențial.
”Olandezul Dean Zandbergen are nevoie de timp, ca să se adapteze. Dar o să fie altfel din ianuarie încolo, o să zbârnâie după cantonamentul de iarnă. Să se adapteze și veți vedea că e bun, este genul marcator, acolo, în gura porții adverse”, a spus Claudiu Niculescu, conform GSP.
De-a lungul carierei, atacantul a îmbrăcat tricoul echipelor Excelsior Maassluis, TOGB, Sparta Rotterdam, FC Dordrecht și VVV-Venlo. A venit în România după un sezon foarte bun la Venlo, pentru care a înscris 15 goluri și a oferit trei pase decisive în 34 de meciuri din liga secundă a Olandei.
Niculescu și-a ales atacanții preferați din Superliga
Fostul atacant dinamovist a vorbit și despre Mamoudou Karamoko, ale cărui calități le apreciază în mod deosebit. Niculescu speră ca jucătorul să fie ferit de probleme medicale, care i-au afectat evoluțiile.
În topul personal al celor mai buni atacanți din Superliga, fostul internațional i-a inclus și pe Jovo Lukic, de la Universitatea Cluj, și Assad Al Hamlawi, de la Universitatea Craiova.
Declarațiile vin într-un moment important pentru Dinamo, după a doua înfrângere din acest sezon. Echipa pregătită de Nuno Campos va juca în următoarea rundă pe teren propriu cu Petrolul, după care va avea două confruntări cu Universitatea Craiova într-un interval de o săptămână: una în SuperLiga și cealaltă în Cupa României.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






