Cum a ajuns Ovidiu Ioanițoaia, în 1970, în Statele Unite: "A sunat în România să-mi dea drumul să mă însor"

Ovidiu Ioanițoaia a ajuns în 1970 în America Galerie foto (1 fotografii): Cum a ajuns Ovidiu Ioanițoaia, în 1970, în Statele Unite: "A sunat în România să-mi dea drumul să mă însor"
Foto: Facebook  |   Ovidiu Ioanițoaia a ajuns în 1970 în America

Vlad Stoica   |   Publicat: 30.09.2024 19:38   |  Actualizat: 30.09.2024 20:47

Ovidiu Ioanițoaia, unul dintre cei mai reputați jurnaliști din România, a povestit cum a plecat din România, în 1970, în Statele Unite, după intervenția unui important senator american.

Actualul director al GSP spune că, pe când avea 20 de ani, s-a dus și s-a căsătorit peste ocean cu o fată din SUA, asta după o intervenția a unui înalt diplomat.

Ioanițoaia recunoaște că i-a fost greu în momentul în care s-a întors, pentru că nu s-a acomodat acolo.

Ovidiu Ioanițoaia a povestit cum a ajuns în Statele Unite, în 1970, pentru a se căsători cu o americancă

A stat multe luni fără a avea un loc de muncă și din această cauză a avut de suferit.

Întoarcerea sa în țară, după nici 6 luni de stat în America, a luat cu surprindere pe toată lumea, inclusiv pe autorități.

"Nimeni nu s-a mirat de ce am plecat, toată lumea s-a mirat de ce m-am întors. Mai puțin de 7 luni am stat. Eram și tânăr. A fost pe ideea că e era americancă. Evreică, eu am aflat după aia de asta. În anturajul ei era un senator foarte puternic.

L-au rugat pe ăla, că erau prieteni, și a sunat în România să-mi dea drumul ca să mă însor. Am fost în America, am stat câteva luni, nu a ieșit nimic și m-am întors. A fost problemă că am stat 13 luni fără serviciu. Plecat cu aprobări, mers la Ambasadă, totul era cu aprobare.

Se obținea greu, dar datorită acestei relații cu senatorul la mine a fost timpul mai scurt, 2-3 luni, nu mai știu. Toată lumea zicea, de oficialități vorbesc, îmi spuneau că de ce m-am întors, să le fac lor probleme. Nimeni nu a vrut să mă angajeze, nu știam să fac nimic", a spus Ovidiu Ioanițoaia, la un Podcast.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Rapid - FC Argeș 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro! Grameni înscrie și giuleștenii urcă pe primul loc!

Ovidiu Burcă și-a pus la punct jucătorii după eșecul cu UTA: ”De nerecunoscut. Fără personalitate”

UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi

Predicția lui Dani Coman după ce FC Argeș a ajuns la cinci meciuri fără victorie în SuperLiga: ”Sunt foarte convins de asta”

Vlad Chiricheș a numit momentul care a dus la prăbușirea FCSB-ului: ”A fost un șoc pentru noi!”

Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB

Cele mai citite

Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”

Liga 2  |  17 Septembrie 2026, 10:58
1.
Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”

Fotbal  |  16 Septembrie 2026, 17:49
2.
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”

Diverse  |  17 Septembrie 2026, 21:02
3.
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Știri de ultimă oră din sport
UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi
UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi
SuperLiga   |  18 Septembrie 2026, 20:09
UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi
Volvo s-a răzgândit! Decizia pe care a luat-o constructorul suedez

Auto   |  18 Septembrie 2026, 18:53
Volvo s-a răzgândit! Decizia pe care a luat-o constructorul suedez
Cât de aproape au fost Red Bull și Porsche de un acord istoric în Formula 1

Formula 1   |  18 Septembrie 2026, 17:04
Cât de aproape au fost Red Bull și Porsche de un acord istoric în Formula 1
Nu se gândește la retragere! Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru duelurile din Nations League

Internațional   |  18 Septembrie 2026, 16:27
Nu se gândește la retragere! Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru duelurile din Nations League
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
exclusiv Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Special   |  18 Septembrie 2026, 15:25

Cei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia

Echipa Națională   |  18 Septembrie 2026, 14:56
Cei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia
AS.RO Lovitura primită de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!
Lovitura primită de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
exclusiv Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Special   |  18 Septembrie 2026, 15:25
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Zidane și-a anunțat prima listă de convocați ca selecționer al Franței! Marea revenire în lot
Internațional   |  21:57
Zidane și-a anunțat prima listă de convocați ca selecționer al Franței! Marea revenire în lot
Mihai Iosif revine în antrenorat după o pauză de un an și jumătate! Ce echipă va pregăti
Fotbal   |  21:25
Mihai Iosif revine în antrenorat după o pauză de un an și jumătate! Ce echipă va pregăti
live score Rapid - FC Argeș 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro! Grameni înscrie și giuleștenii urcă pe primul loc!
SuperLiga   |  21:23
Rapid - FC Argeș 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro! Grameni înscrie și giuleștenii urcă pe primul loc!
Ovidiu Burcă și-a pus la punct jucătorii după eșecul cu UTA: ”De nerecunoscut. Fără personalitate”
SuperLiga   |  20:44
Ovidiu Burcă și-a pus la punct jucătorii după eșecul cu UTA: ”De nerecunoscut. Fără personalitate”
George Russell acceptă penalizarea, dar nu la Baku. Decizia care schimbă planul Mercedes
Formula 1   |  20:28
George Russell acceptă penalizarea, dar nu la Baku. Decizia care schimbă planul Mercedes
UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi
SuperLiga   |  20:09
UTA a dat lovitura în prelungiri cu Sepsi! Echipa lui Mihalcea a expediat 28 de șuturi
Gică Popescu l-a dat de gol pe Hagi: ”N-a pus mâna în viața lui”
Diverse   |  19:36
Gică Popescu l-a dat de gol pe Hagi: ”N-a pus mâna în viața lui”
Volvo s-a răzgândit! Decizia pe care a luat-o constructorul suedez
Auto   |  18:53