Cum a fost Ilie Dumitrescu demis înainte de finala Champions League: ”Băieți, eu am bilete, nu vreau să fiu la meci”

Ilie Dumitrescu a jucat cu România sferturi la CM 1994 Galerie foto(9) Galerie foto (9 fotografii): Cum a fost Ilie Dumitrescu demis înainte de finala Champions League: ”Băieți, eu am bilete, nu vreau să fiu la meci”
Foto: Sport Pictures  |   Ilie Dumitrescu a jucat cu România sferturi la CM 1994

Vlad Stoica   |   Publicat: 20.03.2025 18:24   |  Actualizat: 21.03.2025 00:06

Invitat în cadrul unui podcast, fostul mijlocaș Florin Lovin (43 de ani) a povestit despre perioada în care l-a avut antrenor pe Ilie Dumitrescu (56 de ani), la FCM Bacău.

Ilie Dumitru, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, și-a agățat ghetele în cui în 1998 și s-a reprofilat către antrenorat.

În 2002, fostul internațional venea pe banca celor de la FCM Bacău, care se afla într-o situație complicată în clasament.

Florin Lovin: ”L-au dat afară și am câștigat ultima etapă”

Cel poreclit ”Mister” a redresat imediat corabia, însă în retur au intervenit din nou rezultatele negative, astfel că echipa a ajuns în zona retrogradării.

Conform lui Florin Lovin, jucător la Bacău la acea vreme, echipa avea nevoie de doar 3 puncte în ultimele 4 etape pentru a se salva. Dumitrescu le-a transmis jucătorilor că trebuie să obțină o victorie în primele 3 meciuri, deoarece la al patrulea nu ar dori să fie pe bancă, având deja bilete la finala Champions League. Calculele nu s-au potrivit, echipa a pierdut toate cele 3 meciuri, iar Dumitrescu a fost demis chiar înainte de marea finală dintre AC Milan și Juventus.

”Debutasem, jucasem un meci sau două și venise Ilie Dumitrescu. (n.r. Ce muzică v-a pus în vestiar) A venit cu CD-ul cu muzică house. Nu știam noi de-astea. La primul antrenament, m-a luat deoparte și a zis vezi că joci titular de azi înainte. Venise după Țiți Dumitriu, cu care făcusem 3 puncte în 7 partide. În celelalte 10 meciuri cu Ilie din tur am avut 8 victorii și două egaluri.

Noi aveam manele, nu exista muzică înainte de meci. Am avut seria bună, s-a intrat în vacanță. Era casetofonul cu același CD. După am avut o serie de 7-8-10 meciuri cu 4 puncte, de pe 7 am ajuns pe loc retrogradabil. Când mai aveam 4 meciuri, aveam nevoie de o victorie să fim salvați matematic de la retrogradare. 'Băieți, mi-am luat bilete la finala Champions League, pe 25 avem meci cu Brașov, eu nu vreau să fiu la meci, că mă duc la finală'. Avem 3 meciuri să luăm 3 puncte. Pierdem toate 3, l-au dat afară și am câștigat în ultima etapă. Finala a văzut-o, îmbrăcat la costum, tot ce trebuie”, a spus Florin Lovin la Orange Sport.

Foto 1/9

Ilie Dumitrescu s-a retras din antrenorat

După aventura la FCM Bacău, Ilie Dumitrescu s-a dus în Cipru, la Apollon Limassol. Acesta avea să mai antreneze o singură dată în România după aventura din Moldova, la FCSB, în 2010.

De altfel, la formația lui Gigi Becali avea să bifeze ultima experiență din cariera de antrenor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cum l-a numit Șumudică pe MM Stoica după plecarea de la FCSB: ”I-am dat un singur mesaj”

Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 21:29
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 20:46
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci

Handbal   |  15 Noiembrie 2026, 20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15 Noiembrie 2026, 15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Bolojan, mare barosan. Și-a măritat fata în palatul celui spre care au curs peste 67 de milioane de lei din bani publici!
Bolojan, mare barosan. Și-a măritat fata în palatul celui spre care au curs peste 67 de milioane de lei din bani publici!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Nebunie la Madrid: seria neînvinsă a Spaniei, încheiată de Anglia după 43 de partide! Belgia s-a distrat în fața Italiei....
Internațional   |  23:46
Nebunie la Madrid: seria neînvinsă a Spaniei, încheiată de Anglia după 43 de partide! Belgia s-a distrat în fața Italiei. Toate rezultatele zilei din Nations League, AICI
Cum l-a numit Șumudică pe MM Stoica după plecarea de la FCSB: ”I-am dat un singur mesaj”
SuperLiga   |  23:00
Cum l-a numit Șumudică pe MM Stoica după plecarea de la FCSB: ”I-am dat un singur mesaj”
exclusiv ”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E...
Echipa Națională   |  22:11
”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E unul dintre cei mai buni portari din LaLiga”
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Internațional   |  21:29
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa...
Internațional   |  20:46
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
Handbal   |  20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
video Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
SuperLiga   |  19:22
Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
exclusiv Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum...
Special   |  18:28
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”