Dan Petrescu, furios pe CCA la finalul meciului cu Universitatea Craiova: ”De ce îl trimit mereu?”

Dan Petrescu a revenit în această vară la CFR Cluj Galerie foto (1 fotografii): Dan Petrescu, furios pe CCA la finalul meciului cu Universitatea Craiova: ”De ce îl trimit mereu?”
Foto: Sport Pictures  |   Dan Petrescu a revenit în această vară la CFR Cluj

Cristian Stan   |   Publicat: 29.07.2024 00:40   |  Actualizat: 29.07.2024 08:04

Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, s-a declarat deranjat de arbitraj și de deciziile CCA la finalul partidei de pe teren propriu cu Universitatea Craiova (0-2).

Echipa din Gruia a acumulat 4 puncte cu echipele bucureștene, Dinamo și Rapid, în primele două etape și era favorită în fața unei Universitatea Craiova învinsă fără drept de apel în Europa cu doar 3 zile înainte.

Eliminarea lui Kamara din finalul primei reprize i-a îngreunat situația echipei ardelene, care a fost ”penalizată” în actul secund de Elvir Koljic (52) și Alex Mitriță (90+5).

Dan Petrescu, reacție după eșecul cu Universitatea Craiova

Tehnicianul vicecampioanei și-a felicitat la flash-interviu jucătorii, însă Marcel Bîrsan și CCA nu au scăpat de critici.

”În prima repriză cred că am jucat foarte bine, am schimbat 10 jucători (n.r față de jocul cu Neman). A fost acel cartonaș roșu care a schimbat jocul. Primul galben, inexistent. Nu poți să dai galben la așa meci. Acum trei zile am discutat cu cineva din cadrul clubui de arbitru. De ce îl trimit mereu pe același arbitru? Nu se poate să ne arbitreze același arbitru de 7 ani, când jucăm cu Craiova.

La primul corner au dat gol. Norocul nu a fost de partea noastră, am dat bară pe final. Ca atitudine sunt mulțumit de jucători. Pe Kamara nu pot să dau vina 100%, pentru că a fost împins. Am avut la pauză o intervenție nervoasă, nu trebuia.

Au mai luat galbene, i-am zis (n.r.- arbitrului): `De ce mai stai să dai galbene? Du-te, te rog, înăuntru, lasă-ne să fim supărați`.

Pe mine mă afectează orice înfrângere, e clar că presiunea e mare pe noi, indiferent de rezultatul de azi. Pentru noi era mai ușor azi, pentru că Craiova joacă fotbal. Astăzi am pierdut un meci, dar am câștigat o echipă”, a spus Dan Petrescu la finalul partidei din Gruia.

CFR Cluj va juca următorul meci joi, în deplasare, cu Neman, în turul 2 preliminar Conference League. Partida din România s-a terminat la egalitate, 0-0.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă

Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”

Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia

Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România

Bosniacii au rămas muți de uimire când au văzut lotul ales de Gică Hagi pentru meciul cu ei

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Serie A   |  28 Septembrie 2026, 22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”

Premier League   |  28 Septembrie 2026, 21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:00
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat...
Echipa Națională   |  00:31
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat din fotbal”
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Echipa Națională   |  00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Echipa Națională   |  00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Serie A   |  22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
foto Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Echipa Națională   |  22:27
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Premier League   |  21:29