Dani Coman, pedepsit după atacul la Radu Petrescu: amendă și suspendare pentru președintele lui FC Argeș

Dani Coman, președintele FC Argeș Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Dani Coman, pedepsit după atacul la Radu Petrescu: amendă și suspendare pentru președintele lui FC Argeș
Foto: Sport Pictures  |   Dani Coman, președintele FC Argeș

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 16.04.2026 11:45   |  Actualizat: 16.04.2026 15:59

Dani Coman (47 de ani), președintele FC Argeș, și-a aflat pedeapsa din partea Comisiei de Disciplină după ieșirea nervoasă de după meciul echipei piteștene contra Petrolului Ploiești (1-2).

În urmă cu două luni, FC Argeș a disputat în deplasare partida cu Petrolul Ploiești, din etapa a 27-a a sezonului regulat a SuperLigii, marcată de o decizie controversată de arbitraj a lui Radu Petrescu.

În minutul 86 al meciului de pe ”Ilie Oană”, piteștenii au marcat prin Sierra, după o centrare din lovitură liberă a lui Micovschi, însă arbitrul Radu Petrescu a anulat inexplicabil reușita acestora.

Foto 3/4

FC Argeș a pierdut meciul respectiv, scor 1-2, iar după fluierul final, Dani Coman, președintele echipei din Trivale, a avut un discurs fără menajamente la adresa lui Radu Petrescu.

Dani Coman, suspendat o lună și amendat

Comisia Centrală a Arbitrilor a explicat că decizia lui Petrescu a fost eronată și a hotărât suspendarea arbitrului pentru 12 etape, sancțiune care îl exclude de la delegări până la finalul sezonului în curs.

Recent, și Dani Coman și-a aflat pedeapsa pentru derapajul comis. Oficialul din SuperLiga a primit o suspendare de o lună și o amendă de 10.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF.

Foto 1/4

Ce declarase Dani Coman după Petrolul - FC Argeș

După finalul partidei de la Ploiești, Dani Coman a avut un discurs dur la adresa lui Radu Petrescu și a cerut excluderea acestuia din arbitraj.

”Radu Petrescu a învins-o pe FC Argeș. Petrolul nu ne-a pus probleme. Își bat joc de munca noastră, nu e prima oară. Atunci am trecut peste. Și ne mai mirăm. Că ce s-a întâmplat atunci cu Mudura, cu Ganea. Știți ce merită ăștia? Bătuți și călcați în picioare, că-și bat joc de noi.

Să zică: Nu mai aveți voie în play-off și ne oprim. Și-a bătut joc Chivulete. Ăsta acum. Ce suntem? Bătaia lor de joc. Spuneți voi ce-a fost? N-am ce să aflu. I-am cerut și eu explicații, dar e prea mare, nu poate să vorbească. Nu e niciun fault, nici nu-l atinge.

[...] E viciere de rezultat, gol valabil. Aștept să văd câte etape de suspendare îi dă lui Radu Petrescu. Și ce se poate întâmpla? Eu pot să ies mâine din fotbal. Asta e bătălie? Asta e loialitate? Îl văd pe idiotul ăsta de Radu Petrescu. Să se lase de arbitraj. Gata! Au făcut destule. Să se oprească!”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mihai Stoica a anunțat când ar putea juca FCSB în Ghencea

Anderlecht a pus banii pe masă pentru fotbalistul lui Dinamo. Ce salariu incredibil i-au pregătit belgienii

Iuliu Mureșan, replică epocală după ce CFR Cluj a fost dată în judecată: ”Cântăm noi! Îi alung pe toți”

Daniel Pancu, categoric după victoria cu Argeș: ”Se vor mai rezilia contracte”. Ce spune despre posibila plecare la Rapid

Adrian Mihalcea, după ce echipa sa riscă să fie întrecută de FCSB: ”Sunt nervos!”

Suferință în liniște la CFR Cluj! Clubul a fost chemat în instanță pentru că nu a plătit muzica de pe stadion și biletele de avion

Cele mai citite

Alegerea lui Gică Hagi a fost contestată dur în direct: ”Cum să-l pui selecționer din obligație, din pupincurism? Este ceva sinistru!”

Echipa Națională  |  16 Aprilie 2026, 20:32
1.
Alegerea lui Gică Hagi a fost contestată dur în direct: ”Cum să-l pui selecționer din obligație, din pupincurism? Este ceva sinistru!”
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”

Echipa Națională  |  17 Aprilie 2026, 10:40
2.
Nu Gică Hagi. FRF a negociat inițial cu un alt antrenor pentru postul de selecționer: ”A fost primul pe listă”
Radu Banciu, impresionat de un fotbalist român: ”Probabil, cel mai bun din lume”

Fotbal  |  17 Aprilie 2026, 23:25
3.
Radu Banciu, impresionat de un fotbalist român: ”Probabil, cel mai bun din lume”
Știri de ultimă oră din sport
Hungaroring vine cu o nouă față în 2026
Hungaroring vine cu o nouă față în 2026
Formula 1   |  17 Aprilie 2026, 23:50
Hungaroring vine cu o nouă față în 2026
Valentin Mihăilă, decisiv contra lui Fenerbahce! Meci nebun la Istanbul

Stranieri   |  17 Aprilie 2026, 23:41
Valentin Mihăilă, decisiv contra lui Fenerbahce! Meci nebun la Istanbul
Iuliu Mureșan, replică epocală după ce CFR Cluj a fost dată în judecată: ”Cântăm noi! Îi alung pe toți”
Iuliu Mureșan, replică epocală după ce CFR Cluj a fost dată în judecată: ”Cântăm noi! Îi alung pe toți”
SuperLiga   |  17 Aprilie 2026, 23:23
Iuliu Mureșan, replică epocală după ce CFR Cluj a fost dată în judecată: ”Cântăm noi! Îi alung pe toți”
Daniel Pancu, categoric după victoria cu Argeș: ”Se vor mai rezilia contracte”. Ce spune despre posibila plecare la Rapid
Daniel Pancu, categoric după victoria cu Argeș: ”Se vor mai rezilia contracte”. Ce spune despre posibila plecare la Rapid
SuperLiga   |  17 Aprilie 2026, 23:16
Daniel Pancu, categoric după victoria cu Argeș: ”Se vor mai rezilia contracte”. Ce spune despre posibila plecare la Rapid
Sorana Cîrstea, în semifinale la Rouen! Cu cine se luptă pentru un loc în marea finală

Tenis   |  17 Aprilie 2026, 23:01
Sorana Cîrstea, în semifinale la Rouen! Cu cine se luptă pentru un loc în marea finală
Inter - Cagliari 3-0. Formația lui Cristi Chivu, tot mai aproape de titlu în Serie A!

Serie A   |  17 Aprilie 2026, 22:42
Inter - Cagliari 3-0. Formația lui Cristi Chivu, tot mai aproape de titlu în Serie A!
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Casă de două milioane de euro pentru Nadia Comăneci. Câţi bani primeşte lună de lună de la statul român
Casă de două milioane de euro pentru Nadia Comăneci. Câţi bani primeşte lună de lună de la statul român
RTV Vlad Voiculescu, declarații ȘOCANTE, la 5 ani de la declanșarea pandemiei! Acuză statul că a falsificat numărul morților de COVID!
Vlad Voiculescu, declarații ȘOCANTE, la 5 ani de la declanșarea pandemiei! Acuză statul că a falsificat numărul morților de COVID!
Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
exclusiv Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
Special   |  16 Aprilie 2026, 23:44
Fotbalistul român transferat în Grecia a fost acuzat de patron că a venit accidentat la echipă: ”Ai vrut doar să ne iei banii!”
Emil Gânj, căutat de nouă luni, a fost „văzut” de aproape 500 de oameni. Val de alerte și intervenții în mai multe județe

Planuri noi pentru spitalele din România. Alexandru Rogobete propune investiții și reforme în discuțiile cu Banca Mondială

Scandal la Administrația Deltei Dunării. Diana Buzoianu trimite raportul către DNA și ANI: ”Suntem într-o situație la marginea dezastrului”

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

Un nou scandal de dopaj în tenisul feminin? Campioana de la Wimbledon 2023 este investigată de ITIA
Tenis   |  11:30
Un nou scandal de dopaj în tenisul feminin? Campioana de la Wimbledon 2023 este investigată de ITIA
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
Gimnastică   |  11:12
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
Mihai Stoica a anunțat când ar putea juca FCSB în Ghencea
SuperLiga   |  10:34
Mihai Stoica a anunțat când ar putea juca FCSB în Ghencea
Frank Lampard a promovat-o pe Coventry în Premier League
Fotbal Internațional   |  09:43
Frank Lampard a promovat-o pe Coventry în Premier League
”Tamaș mi-a spus că dacă îl băteam pe Dică nu mă amenda”. L-a desființat pe antrenor în vestiar, dar a fost sancționat pentru...
Liga 2   |  09:28
”Tamaș mi-a spus că dacă îl băteam pe Dică nu mă amenda”. L-a desființat pe antrenor în vestiar, dar a fost sancționat pentru un alt motiv
exclusiv Anderlecht a pus banii pe masă pentru fotbalistul lui Dinamo. Ce salariu incredibil i-au pregătit belgienii
SuperLiga   |  09:16
Anderlecht a pus banii pe masă pentru fotbalistul lui Dinamo. Ce salariu incredibil i-au pregătit belgienii
exclusiv Roberto De Zerbi a intrat în birou și a început să urle la Edi Iordănescu: ”N-ai înțeles nimic! Dar nimic!”
Fotbal   |  08:18
Roberto De Zerbi a intrat în birou și a început să urle la Edi Iordănescu: ”N-ai înțeles nimic! Dar nimic!”
Hungaroring vine cu o nouă față în 2026
Formula 1   |  23:50
Hungaroring vine cu o nouă față în 2026
Rezultate / Clasamente