exclusiv Decizia luată de cel mai influent jucător din vestiarul lui Sepsi după retrogradarea clubului

Roland Niczuly va continua la Sepsi Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Decizia luată de cel mai influent jucător din vestiarul lui Sepsi după retrogradarea clubului
Foto: Sport Pictures  |   Roland Niczuly va continua la Sepsi

Robert Vîrdol   |   Publicat: 24.05.2025 18:47   |  Actualizat: 24.05.2025 21:20

Sepsi a retrogradat la finalul acestui play-out, iar Roland Niczuly (29 de ani), unul dintre cei mai influenți jucători ai formației, și-a stabilit viitorul. Portarul evoluează la Sepsi, încă din 2016, însă după ce formația a picat în divizia secundă, a purtat o discuție cu conducerea clubului.

În urma unui sezon devastator pe care echipa sa l-a avut, Roland Niczuly a luat decizia, în privința viitorului său la formația lui Laszlo Dioszegi.

Sepsi Sfântu Gheorghe a sperat la play-off în acest sezon, însă în cele din urmă a ajuns să retrogradeze. În play-out au fost mai multe schimbări de antrenori, dar nici măcar șocul creat la echipă nu a dat roade.

Roland Niczuly vrea să continue la Sepsi

Formația din Covasna și-a jucat soarta în ultima etapă, iar cu o victorie, în duelul cu Unirea Slobozia, ar fi putut evita această situație.

Roland Niczuly a luat decizia în privința viitorului său la Sepsi

Roland Niczuly este unul dintre cei mai importanți oameni din vestiarul echipei, iar acum s-a decis în privința continuării sale la Sepsi, după ce echipa a picat în eșalonul secund.

Sursele iAMsport.ro susțin că Roland Niczuly a purtat o discuție cu conducerea clubului, iar portarul și-ar dori să rămână la Sepsi, chiar dacă în sezonul viitor va evolua în Liga 2.

Roland Niczuly este unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la Sepsi

Este posibil ca salariile jucătorilor să fie diminuate în sezonul următor, însă chiar și așa, goalkeeper-ul este determinat să rămână la formația din Covasna.

Roland Niczuly se află la Sepsi de nouă sezoane, după ce a venit liber de contract de la U Cluj, în 2016.

Roland Niczuly a gafat la golul care a dus-o pe Sepsi în Liga 2

Roland Niczuly a gafat la golul care a dus-o pe Sepsi în Liga a doua

În ultimul meci din play-out, Sepsi a înfruntat-o pe Unirea Slobozia, iar pierzătoarea avea să pice în liga secundă. Covăsnenilor le era suficient și un egal pentru a prinde barajul de promovare/menținere în Liga 1, unde ar fi fost mari favoriți.

În minutul 75 al partidei, când scorul era 1-1, portarul formației lui Laszlo Dioszegi a ieșit neinspirat la o minge și s-a ciocnit de colegul său, Branislav Ninaj. Balonul a rămas în careu, iar Pospelov a profitat de situație și a marcat golul victoriei, care avea să consemneze retrogradarea lui Sepsi în Liga 2.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”

Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea

Becali era gata să plătească 1,2 milioane de euro, dar transferul negociat cu Rotaru a picat

A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”

Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

Cele mai citite

I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”

Echipa Națională  |  18 Octombrie 2026, 12:22
1.
I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”

Special  |  18 Octombrie 2026, 09:34
2.
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
3.

Știri de ultimă oră din sport
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  20 Octombrie 2026, 13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)

Handbal   |  20 Octombrie 2026, 10:28
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League

Champions League   |  20 Octombrie 2026, 09:38
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”
SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 08:18
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 00:17
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
Gigi Becali a făcut iureș: ”De 23 de ani nu am fost atât de dezamăgit!”. Fotbalistul de la FCSB pe care l-a desființat: ”A fost «mort»!”

SuperLiga   |  19 Octombrie 2026, 23:25
Gigi Becali a făcut iureș: ”De 23 de ani nu am fost atât de dezamăgit!”. Fotbalistul de la FCSB pe care l-a desființat: ”A fost «mort»!”
AS.RO Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
RTV Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
SuperLiga   |  14:50
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Premier League   |  13:16
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
SuperLiga   |  12:37
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
Stranieri   |  11:35
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
exclusiv Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”
U21   |  10:47
Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)
Handbal   |  10:28
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League
Champions League   |  09:38