Dinamo a dat lovitura în 2025. Fotbalistul a semnat un contract până în 2027

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Dinamo a dat lovitura în 2025. Fotbalistul a semnat un contract până în 2027

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 06.01.2025 21:02   |  Actualizat: 06.01.2025 23:50

Astrit Selmani (27 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Dinamo. Atacantul va juca pentru gruparea din Ștefan cel Mare până în 2027

Dinamo a început foarte bine acest sezon și are șanse mari să se califice în play-off anul acesta. Zeljko Kopic, antrenorul ”câinilor”, are parte de o veste foarte bună în începutul noului an. Astrit Selmani, fotbalist care a ajutat-o mult pe Dinamo în prima jumătate a campionatului, s-a decis în privința viitorului său.

Selmani și-a prelungit contractul cu Dinamo

Selmani a semnat deja prelungirea înțelegerii și va continua în Ștefan cel Mare până în 2027, anunță Gsp, în contextul în care contractul său ar fi trebuit să expire în vară. Acum, oficialii de la Dinamo mai au de pus la punct doar prelungirea înțelegerilor cu Zeljko Kopic și Eddy Gnahore.

Astrit Selmani a ajuns la Dinamo în luna februarie a anului trecut, după despărțirea de Hapoel Beer Sheva. De atunci, atacantul a adunat 32 de meciuri în tricoul ”câinilor”, în care a marcat 10 goluri și a oferit 5 pase decisive.

Foto 2/2

1,2 milioane de euro
este cota lui Selmani, potrivit Transfermarkt.

Dinamo va face încă trei transferuri, după Alex Pop

Dinamo l-a achiziționat pe Alex Pop, mijlocașul celor de la Oțelul, în această perioadă de mercato, în schimbul sumei de 100.000 de euro, însă ”câinii” urmăresc să mai facă câteva mutări interesante. Andre Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a anunțat că echipa mai are nevoie de întăriri.

”Ne-ar trebui 2-3 jucători, cu energie proaspătă. Cel mai bine ar fi să aducă o calitate superioară. Avem calitate pe orice poziție, cine ar veni, ar trebuie să producă un plus. Nu e simplu, sunt aspecte financiare de stabilit”, a declarat Nicolescu, pentru sursa citată.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”

Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir

MM Stoica a răbufnit și l-a pus la zid pe Marius Baciu: ”Prea mulți specialiști!”

Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători

Echipa care insistă pentru transferul lui Assad Al Hamlawi! Salariu de un milion de euro pentru atacantul Craiovei

Oțelul Galați, amendată de FRF și riscă depunctarea! Prima reacție a conducerii clubului

Cele mai citite

Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”

Special  |  03 Noiembrie 2026, 20:38
1.
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
2.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”

SuperLiga  |  03 Noiembrie 2026, 15:19
3.
Marius Șumudică, prima reacție după conflictul de la Rapid: ”Îl felicit pe Pancu”
Știri de ultimă oră din sport
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 00:49
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!

Conference League   |  05 Noiembrie 2026, 23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani

Formula 1   |  05 Noiembrie 2026, 22:13
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători
SuperLiga   |  05 Noiembrie 2026, 20:59
Curățenia de iarnă la Rapid! Daniel Pancu este gata să renunțe la patru jucători
Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul

Stranieri   |  05 Noiembrie 2026, 20:29
Ionuț Radu a făcut-o bună de plată pe Celta Vigo! Decizia clubului spaniol care a declanșat totul
Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!

Serie A   |  05 Noiembrie 2026, 20:05
Cristi Chivu pregătește schimbări importante la Inter: doi titulari, OUT!
AS.RO A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
A venit raportul preliminar al autopsiei. Cauza morții lui Jesus de Miguel și ce înseamnă pentru Jesus Owono
RTV Fiica lui Gigi Becali, apariție cu o blană de zeci de mii de euro. „Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, ești papagal” FOTO
Fiica lui Gigi Becali, apariție cu o blană de zeci de mii de euro. „Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, ești papagal” FOTO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 noiembrie. Trump, test decisiv la jumătatea mandatului. Republicanii riscă să piardă controlul Congresului

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
SuperLiga   |  08:25
Atac dur la adresa lui Andrei Nicolescu! Un fost fotbalist de la Dinamo a izbucnit: ”Nebunule! Turbatule!”
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Conference League   |  00:49
Fotbalistul din tabăra campioanei remarcat de Coelho după victoria cu albanezii: ”Un profesionist”
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Conference League   |  00:25
Cicâldău, mesaj clar după victoria cu Egnatia: ”Nu trebuie să ne oprim aici!”. Ce urmează pentru Universitatea Craiova
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a...
Internațional   |  00:19
Ce au făcut fotbaliștii români în Europa și Conference League. Marius Corbu, victorie de senzație pe San Siro. Ionuț Radu a apărat un penalty
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Conference League   |  23:57
Universitatea Craiova - Egnatia 2-0. Cicâldău și Bancu au adus a doua victorie a oltenilor în Conference League!
Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir
SuperLiga   |  23:27
Rapid i-a propus prelungirea contractului fotbalistului dorit de Bașakșehir
MM Stoica a răbufnit și l-a pus la zid pe Marius Baciu: ”Prea mulți specialiști!”
SuperLiga   |  22:50
MM Stoica a răbufnit și l-a pus la zid pe Marius Baciu: ”Prea mulți specialiști!”
A murit Alan Jones, campionul mondial de Formula 1 din 1980. Fostul pilot australian avea 80 de ani
Formula 1   |  22:13