A venit decizia Comisiei de Recurs din cadrul FRF! Veștile primite de Dinamo și UTA

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): A venit decizia Comisiei de Recurs din cadrul FRF! Veștile primite de Dinamo și UTA

Silvian Bădulescu   |   Publicat: 04.04.2024 19:06   |  Actualizat: 04.04.2024 23:21

Dinamo și UTA sperau să le fie reduse suspendările pentru incidentele de la meciul direct, dar decizia luată de Comisia de Recurs din cadrul FRF joi nu este cea dorită de cele două părți.

UPDATE: Momentan, Comisia de Recurs din cadrul FRF a luat decizia de a amâna verdictul pentru Dinamo și UTA până pe 9 aprilie, conform Prosport.

Știrea inițială

Dinamo speră să îi fie redusă pedeapsa primită din partea Comisiei de Disciplină a FRF în urma incidentelor care au avut loc pe 8 martie, la duelul cu UTA, din ultima etapă a sezonului regular. iAMsport.ro vă prezintă, în exclusivitate, informații importante în întreg procesul privind sancțiunea, motivarea deciziei și recursul alb-roșiilor.

Până acum, de când i-au fost dictate patru etape fără spectatori în tribune, Dinamo a jucat un meci pe teren propriu, pe 1 aprilie, cu Petrolul Ploiești. Pe ”Arcul de Triumf” au fost doar copii sub 14 ani, însoțitorii acestora, oficiali ai celor două cluburi și jurnaliști.

În cazul în care pedeapsa rămâne în picioare, iAMsport.ro v-a prezentat motivul pentru care Dinamo ar urma să se mute la Târgoviște pentru meciurile rămase de disputat pe teren propriu, în play-out.

Dinamo așteaptă motivarea deciziei pentru a face recurs. Când ar putea fi rejudecată sancțiunea ”câinilor”?

iAMsport.ro a aflat cum stă, în momentul de bază, situația cu privire la pedeapsa primită de Dinamo. Săptămâna trecută, miercuri, 27 martie, ”câinii” au primit patru etape de suspendare fără spectatori în tribune pe teren propriu + o amendă de 20.000 de euro. Aceeași sancțiune a primit-o și UTA.

Mai departe, conform informațiilor colectate de iAMsport.ro, procesul arată în felul următor: după ce a primit sancțiunea respectivă, Dinamo a solicitat o motivare a deciziei. După ce motivarea vine din partea organelor competente, alb-roșiii pot face recurs pentru decizia respectivă și, ulterior, acesta să fie judecat.

Mai departe, din informațiile noastre, deși ”câinii” au primit sancțiunea săptămâna trecută, cum am menționat deja, motivarea deciziei încă nu a sosit. Acesta ar putea să vină astăzi sau chiar mâine.

De aici, există două posibilități: dacă Dinamo primește motivarea astăzi și depune recurs în timp util, cazul va putea intra pe ordinea de zi în cadrul comisiei de recurs care are loc mâine, joi, 4 aprilie.

În caz contrar, dacă Dinamo primește motivarea joi, 4 aprilie, clubul va face recurs, dar acesta va intra pe ordinea de zi în cadrul ședinței de recurs de săptămâna viitoare.

În continuare, conform surselor noastre, clubul s-ar baza, la recurs, pe jurisprudență internațională. Practic, alb-roșiii speră să beneficieze de clemență în contextul în care, consideră ei, ”regulamentele sunt destul de vechi și nu mai sunt în concludență cu regulamentele FIFA”.

Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal a fost redactat și pus în practică în 2017.

iAMsport.ro a scris, ca o paralelă, despre clauza impusă de FCSB fotbaliștilor, una acceptată de comisiile autohtone, dar în neconcordanță cu regulamentele FIFA.

Pe baza căror articole din regulament a fost sancționată Dinamo

Săptămâna trecută, pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, Dinamo și UTA și-au primit sancțiunile.

”Câinii” au fost judecați în temeiul articolelor 82.1, 82.3.e, 83.2.f, 42.1 și 27 din Regulamentul de Disciplină.

Ce spun acestea?

Articolul 82.1: ”Clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat gradual cu penalitate sportivă și interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion sau măsura programării jocurilor fara spectatori de la 1 la 10 jocuri. În funcție de circumstanțe măsura programării jocurilor fără spectatori se poate aplica parțial prin interzicerea ocupării unui anumit sector de tribună de la 1 la 10 jocuri.”

Articolul 82.3.e: ”Comportamentul neregulamentar cuprinde: e. violențe asupra persoanelor, pătrunderea pe teren.”

Articolul 83.2.f: ”Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion care au avut drept rezultat:

f. violenţele asupra persoanelor, pătrunderea spectatorilor în teren, se sancţionează cu măsura programării jocurilor fără spectatori pentru 4 jocuri și penalitate sportivă de 100.000 lei, iar în cazul săvârșirii unor noi abateri de același tip, cu măsura programării jocurilor fără spectatori pentru 8 jocuri și penalitate sportivă de 150.000 lei. Pentru aceste abateri măsura programării jocului fără spectatori nu poate fi aplicată parțial (doar pentru un sector al tribunei).”

Articolul 42.1.: ”Interzicerea dreptului de organizare a jocurilor pe teren propriu și sancțiunea programării jocului fără spectatori se execută în ordinea în care se dispută jocurile oficiale. În calcul intră jocurile de campionat, de Cupa României, Cupa Ligii și Supercupa României, cu excepţia jocurilor care nu se mai programează datorită retragerii sau excluderii unor echipe din competiţie în perioada de până la terminarea turului campionatului.”

Articolul 27: ”Programarea jocului fără spectatori impune organizatorului obligaţia de a nu permite accesul publicului în stadion pentru un număr de la 1 până la 10 jocuri.”

Dinamo mai are de disputat, pe teren propriu, meciuri cu Politehnica Iași (etapa 4), FC Voluntari (etapa 7) și UTA (etapa 9).

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Basarab Panduru nu a avut milă de fotbalistul de la FCSB: ”Nu poate să alerge. Îi arde de șmecherii!”

Gigi Becali a dat de pământ cu Florin Tănase: ”Are ceva la cap! Nu se fac glume cu tentă sexuală”

Gigi Becali e convins: fotbalistul de la FCSB care îi poate aduce milioane: ”Voi lua mulți bani pe el”

Ovidiu Burcă, frustrat după egalul cu FCSB: ”Ar fi trebuit să câștigăm acest meci”

Marius Baciu, după Sepsi - FCSB 0-0: ”Vor fi schimbări până când vom găsi formula și cuplurile necesare”

Juri Cisotti, mesaj pentru suporterii FCSB după remiza cu Sepsi: ”Doar împreună vom face rezultate bune”

Cele mai citite

Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”

Sporturi de contact  |  09 August 2026, 13:00
1.
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
Cine e românul invitat de Cristiano Ronaldo la nunta cu Georgina: ”Sunt prieteni foarte buni”

Diverse  |  08 August 2026, 11:45
2.
Cine e românul invitat de Cristiano Ronaldo la nunta cu Georgina: ”Sunt prieteni foarte buni”
CFR Cluj a luat decizia în cazul fotbalistului de 1.500.000 de euro dorit de Rapid

SuperLiga  |  08 August 2026, 17:50
3.
CFR Cluj a luat decizia în cazul fotbalistului de 1.500.000 de euro dorit de Rapid
Știri de ultimă oră din sport
Juri Cisotti, mesaj pentru suporterii FCSB după remiza cu Sepsi: ”Doar împreună vom face rezultate bune”
Juri Cisotti, mesaj pentru suporterii FCSB după remiza cu Sepsi: ”Doar împreună vom face rezultate bune”
SuperLiga   |  10 August 2026, 23:43
Juri Cisotti, mesaj pentru suporterii FCSB după remiza cu Sepsi: ”Doar împreună vom face rezultate bune”
Sepsi - FCSB 0-0! Roș-albaștrii au bifat o nouă remiză și au ratat șansa de a ajunge lideri în SuperLiga

SuperLiga   |  10 August 2026, 23:22
Sepsi - FCSB 0-0! Roș-albaștrii au bifat o nouă remiză și au ratat șansa de a ajunge lideri în SuperLiga
Vlad Mihalache, record național la proba de 50 de metri fluture! Românul a ratat însă finala la Campionatele Europene

Natație   |  10 August 2026, 23:01
Vlad Mihalache, record național la proba de 50 de metri fluture! Românul a ratat însă finala la Campionatele Europene
E ”cu sabia deasupra capului”! Antrenorul din SuperLiga care riscă să fie dat afară după doar 5 etape

SuperLiga   |  10 August 2026, 22:23
E ”cu sabia deasupra capului”! Antrenorul din SuperLiga care riscă să fie dat afară după doar 5 etape
Surpriză în Giulești! O campioană își mută meciurile pe stadionul Rapidului și poate aduce Champions League la București

Champions League   |  10 August 2026, 21:45
Surpriză în Giulești! O campioană își mută meciurile pe stadionul Rapidului și poate aduce Champions League la București
Mercedes readuce butoanele în habitaclu. Ecranele uriașe rămân, dar nu vor mai controla totul

Auto   |  10 August 2026, 21:11
Mercedes readuce butoanele în habitaclu. Ecranele uriașe rămân, dar nu vor mai controla totul
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Milionarul român care are 9 copii cu 4 femei i-a îndeplinit cel mai mare vis fiului său cel mic!
Milionarul român care are 9 copii cu 4 femei i-a îndeplinit cel mai mare vis fiului său cel mic!
RTV Alexandru Nazare, vestea momentului pentru pensionari. Guvernul vrea să le mărească pensiile în 2027: Avem în calcul o indexare
Alexandru Nazare, vestea momentului pentru pensionari. Guvernul vrea să le mărească pensiile în 2027: Avem în calcul o indexare
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
exclusiv Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
Special   |  08 August 2026, 14:36
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Trabzonspor a luat decizia în cazul lui Denis Drăguș! Ce se întâmplă cu atacantul dorit de Gigi Becali la FCSB
Stranieri   |  09:22
Trabzonspor a luat decizia în cazul lui Denis Drăguș! Ce se întâmplă cu atacantul dorit de Gigi Becali la FCSB
Inter dă lovitura pe piața transferurilor! Djed Spence, tot mai aproape de Milano. Ce se întâmplă cu Luis Henrique
Serie A   |  08:55
Inter dă lovitura pe piața transferurilor! Djed Spence, tot mai aproape de Milano. Ce se întâmplă cu Luis Henrique
Basarab Panduru nu a avut milă de fotbalistul de la FCSB: ”Nu poate să alerge. Îi arde de șmecherii!”
SuperLiga   |  08:30
Basarab Panduru nu a avut milă de fotbalistul de la FCSB: ”Nu poate să alerge. Îi arde de șmecherii!”
Gigi Becali a dat de pământ cu Florin Tănase: ”Are ceva la cap! Nu se fac glume cu tentă sexuală”
SuperLiga   |  00:27
Gigi Becali a dat de pământ cu Florin Tănase: ”Are ceva la cap! Nu se fac glume cu tentă sexuală”
Gigi Becali e convins: fotbalistul de la FCSB care îi poate aduce milioane: ”Voi lua mulți bani pe el”
SuperLiga   |  00:16
Gigi Becali e convins: fotbalistul de la FCSB care îi poate aduce milioane: ”Voi lua mulți bani pe el”
Ovidiu Burcă, frustrat după egalul cu FCSB: ”Ar fi trebuit să câștigăm acest meci”
SuperLiga   |  00:05
Ovidiu Burcă, frustrat după egalul cu FCSB: ”Ar fi trebuit să câștigăm acest meci”
Marius Baciu, după Sepsi - FCSB 0-0: ”Vor fi schimbări până când vom găsi formula și cuplurile necesare”
SuperLiga   |  23:54
Marius Baciu, după Sepsi - FCSB 0-0: ”Vor fi schimbări până când vom găsi formula și cuplurile necesare”
Juri Cisotti, mesaj pentru suporterii FCSB după remiza cu Sepsi: ”Doar împreună vom face rezultate bune”
SuperLiga   |  23:43