exclusiv Echipa din Superligă căreia ar trebui să i se alăture Mircea Lucescu? Ce spune fostul său jucător: ”L-aș vedea acolo, cred că s-ar potrivi”

35 de trofee a câștigat Mircea Lucescu în cariera de antrenor Galerie foto (1 fotografii): Echipa din Superligă căreia ar trebui să i se alăture Mircea Lucescu? Ce spune fostul său jucător: ”L-aș vedea acolo, cred că s-ar potrivi”
Foto: Sportpictures  |   35 de trofee a câștigat Mircea Lucescu în cariera de antrenor

Radu Secoșan   |   Publicat: 26.12.2023 14:22   |  Actualizat: 27.12.2023 21:32

Rămas liber de contract, Mircea Lucescu (78 de ani) nu duce lipsă de oferte, în special din fotbalul românesc. Fostul său jucător, Cristi Dulca (51 de ani), a dezvăluit, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, unde l-ar vedea pe ”Il Luce”.

Unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României, dacă nu chiar cel mai mare, a ajuns aproape de finalul carierei sale în fotbal. Mircea Lucescu a demisionat de pe banca tehnică a lui Dinamo Kiev, la începutul lunii noiembrie, iar de atunci este liber de contract.

”Il Luce” nu a dus lipsă de oferte, însă. UTA Arad, Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid l-au ”îndemnat” pe acesta să li se alăture, în timp ce și Besiktas, formație pe care românul a mai pregătit-o în perioada 2002 - 2004, ar fi interesată de serviciile sale.

Mircea Lucescu nu a luat încă vreo decizie

Lucescu sr. a dezvăluit recent, totuși, că nu a luat vreo decizie în privința revenirii pe banca tehnică. Există posibilitatea ca acesta să nu mai antreneze vreodată vreo echipă, ci doar să revină în fenomen în capacitatea de consilier.

Cristi Dulca, fost jucător al lui Mircea Lucescu în perioada 1997 - 1998, în Giulești, a vorbit, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, despre viitorul tehnicianului de 78 de ani și a dezvăluit unde consideră că s-ar potrivi acesta.

În opinia selecționerului naționalei de feminin, experimentatul antrenor ar trebui să facă pasul chiar unde au colaborat ei doi, adică la Rapid, pentru a ajuta clubul să ajungă la un nou nivel.

”Eu cred că s-ar potrivi la Rapid”

”Eu cred că nea Mircea s-ar potrivi... Am văzut ceva știri prin ziare că vrea Șucu să îl convingă, eu l-aș vedea lângă Rapid, la ora asta. Și cred că orice echipă și l-ar dori. La experiența lui, la tot ce are, ce bagaj are, cred că orice echipă și-ar dori să îi fie alături”, a declarat Cristi Dulca, pentru iAMsport.ro.

Mircea Lucescu este omul care se afla pe banca Rapidului penultima dată când giuleștenii au cucerit titlul, în 1999. A fost doar a doua oară în istorie când clubul de lângă Podul Grant câștiga campionatul.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB

Reghecampf a decis: fotbalistul de 1.300.000 de euro, OUT de la FCSB!

”Mă așteptam să ajute mai mult!”. Legenda lui Dinamo, semnal de alarmă pentru Mazilu și Pușcaș

Dinamo, lăudată de rivali: ”Echipa de anul ăsta îmi place”

Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”

Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”

Cele mai citite

România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
1.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Dan Șucu, reacție în Gazzetta dello Sport după acuzațiile că a fost informator al Securității: ”M-a rănit profund”

Diverse  |  03 Octombrie 2026, 20:17
2.
Dan Șucu, reacție în Gazzetta dello Sport după acuzațiile că a fost informator al Securității: ”M-a rănit profund”
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes

Formula 1   |  06 Octombrie 2026, 18:29
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 16:47
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
exclusiv Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 15:27
Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026

Tenis   |  06 Octombrie 2026, 15:06
Alexander Zverev devine noul lider mondial! Sinner nu mai joacă în 2026
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”

Echipa Națională   |  06 Octombrie 2026, 14:33
Dănuț Lupu, atac frontal la Ionuț Lupescu: ”De ce nu își dă demisia de la CS Dinamo?”
AS.RO Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
Ce poate face cu banii milionarul care câștigă săptămânal peste 300.000 de euro: M-am simțit îndatorat
RTV Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Cum va arăta guvernul lui Luca Niculescu. Nume BOMBĂ pe lista miniștrilor
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, marți, 6 octombrie, de la ora 20. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
Auto   |  19:37
Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!
exclusiv Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Diverse   |  19:00
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
Formula 1   |  18:29
Abandonul lui Russell de la Sepang complică planul celor de la Mercedes
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!
Internațional   |  17:58
Război la naționala Portugaliei: Cristiano Ronaldo va reveni doar dacă Jorge Jesus va fi demis!
exclusiv De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Echipa Națională   |  17:23
De ce crede că va demisiona Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
Internațional   |  16:47
Jucătorul lui Chivu de la Inter, reprofilat de Zidane la naționala Franței
E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB
SuperLiga   |  16:00
E gata! Gigi Becali a anunțat decizia la FCSB
exclusiv Adrian Mutu a dat de pământ cu actuala generație a naționalei: ”Asta e problema. Gândiți-vă puțin!”
Echipa Națională   |  15:27