Încă o ”ofertă” din Superligă primită de Mircea Lucescu după plecarea de la Dinamo Kiev: ”Am și discutat cu dumnealui, ar fi o bucurie să îl avem alături”

Mircea Lucescu a împlinit vârsta de 78 de ani pe 29 iulie Galerie foto (1 fotografii): Încă o ”ofertă” din Superligă primită de Mircea Lucescu după plecarea de la Dinamo Kiev: ”Am și discutat cu dumnealui, ar fi o bucurie să îl avem alături”
Foto: Profimedia  |   Mircea Lucescu a împlinit vârsta de 78 de ani pe 29 iulie

Radu Secoșan   |   Publicat: 04.11.2023 10:28   |  Actualizat: 04.11.2023 12:03

După ce Mircea Lucescu (78 de ani) și-a anunțat plecarea de la Dinamo Kiev și posibila retragere din activitate, propunerile din Superligă au început să curgă pentru tehnician.

Mircea Lucescu a ”zguduit” lumea fotbalului românesc vineri, după ce, în urma înfrângerii suferite de Dinamo Kiev, pe teren propriu, împotriva lui Șahtior Donețk, scor 0-1, și-a anunțat retragerea din activitate.

Tehnicianul a explicat că se gândea să facă acest pas de mai mult timp și că i s-a părut potrivit să își încheie cariera în Ucraina împotriva echipei alături de care și-a început aventura în țara vecină.

Ulterior, ”Il Luce” a revenit asupra deciziei și a transmis că nu este pe deplin convins că se va retrage din fenomen, dar a dat de înțeles că zilele sale pe banca tehnică au luat sfârșit.

Încă o ”ofertă” din Superligă pentru Mircea Lucescu

Imediat după ce și-a anunțat plecarea de la Dinamo Kiev, ”ofertele” din Superligă au început să curgă pentru fostul antrenor de 78 de ani, care nu a mai lucrat în România din 2000, când o părăsea pe Rapid.

Mai întâi, prietenul Mircea Rednic, prin intermediul iAM Sport, l-a ”invitat” la UTA Arad, iar apoi Ovidiu Burcă i-a transmis acestuia că este așteptat cu brațele deschise înapoi la Dinamo.

În urma remizei cu FC Bihor, la flash-interviu, antrenorul ”câinilor” a fost întrebat despre retragerea lui Mircea Lucescu, iar acesta a recunoscut că ar fi ”o bucurie” ca ”Il Luce” să revină în Ștefan cel Mare.

Ovidiu Burcă: ”Venirea lui ar fi o lovitură importantă pentru Dinamo”

”Pentru Dinamo, venirea domnului Mircea Lucescu ar fi o lovitură importantă. E un om care are foarte multă experiență. Am și discutat cu dumnealui de câteva ori. Ar fi o bucurie să îl avem alături!”, a declarat Ovidiu Burcă, după remiza cu FC Bihor.

În urma unei cariere de antrenor care s-a întins pe parcursul a peste 40 de ani, Mircea Lucescu a reușit să își scrie numele în istoria fotbalului mondial.

Chiar și în prezent, ”Il Luce” este al treilea cel mai titrat tehnician din istorie, cu 35 de trofee, doar în urma lui Pep Guardiola (36) și Sir Alex Ferguson (49).

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă

A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”

Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali

Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească

Mitică Dragomir susține că MM Stoica ar putea semna cu o rivală a FCSB: ”E bombă, nu?”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii

Stranieri   |  12 Noiembrie 2026, 17:54
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 16:33
Răsturnare de situație la FCSB! Peluza Nord l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux

Auto   |  12 Noiembrie 2026, 15:54
Yangwang Altior încinge lupta în segmentul limuzinelor electrice de lux
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 15:27
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
SuperLiga   |  22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
Internațional   |  21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Fotbal   |  21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
SuperLiga   |  19:43
Gică Craioveanu a făcut anunțul! Unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova ar putea pleca în iarnă
exclusiv A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
SuperLiga   |  18:37
A numit antrenorul pe care ar vrea să-l vadă în SuperLiga: ”De ce nu îl încearcă o echipă?”
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii
Stranieri   |  17:54
Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii
Final de drum? MM Stoica a rupt tăcerea după plecarea de la FCSB! Mesaj special pentru Gigi Becali
SuperLiga   |  16:58