EXCLUSIV | Vlad Iacob sare în ajutorul lui Dinamo, chiar și după ce a fost îndepărtat de Andrei Nicolescu. Soluția salvatoare pentru ”câini”

Vlad Iacob a fost administrator special la Dinamo timp de un an Galerie foto (1 fotografii): EXCLUSIV | Vlad Iacob sare în ajutorul lui Dinamo, chiar și după ce a fost îndepărtat de Andrei Nicolescu. Soluția salvatoare pentru ”câini”
Foto: Sportpictures  |   Vlad Iacob a fost administrator special la Dinamo timp de un an

Redactia   |   Publicat: 19.09.2023 17:46   |  Actualizat: 19.09.2023 20:26

Vlad Iacob a găsit o posibilă soluție pentru Dinamo. ”Câinii” încă nu știu unde vor juca partida cu Farul, programată vineri, 22 septembrie. Fost administrator special al clubului, Vlad Iacob a fost îndepărtat de Andrei Nicolescu, în urma ședinței AGA din 17 august.

Dinamo a pierdut două meciuri consecutive, cu Rapid, 0-4, și cu FCU Craiova, 0-1. Partida cu Farul devine astfel extrem de importantă pentru viitorul imediat al echipei. Ovidiu Burcă și compania au, însă, o mare grijă. Nu au găsit încă stadionul pe care să poată găzdui partida împotriva campioanei. Arena Națională este ”blocată” din cauza unui eveniment extra-sportiv, iar ”Arcul de Triumf” este pentru moment o soluție incertă. Între timp, una dintre variantele vehiculate ar fi ca jocul să se dispute la Ovidiu, pe terenul celor de la Farul.

Vlad Iacob sare în ajutorul lui Dinamo, chiar și după ce a fost îndepărtat de Andrei Nicolescu

Dinamo poate accesa chiar și soluții extreme. Contactat de iAM Sport, Liviu Ungurean, liderul suporterilor Rapidului, a fost de acord ca marea rivală să poată juca pe Giulești. Și suporterii de la CSA Steaua și-au arătat disponibilitatea de a-i găzdui pe roș-albi.

Vlad Iacob le oferă o nouă variantă ”câinilor”. Acesta le-a dezvăluit reporterilor iAMSport că are o soluție pentru ca Dinamo să joace meciul cu Farul, asta în ciuda faptului că a fost înlăturat din club de binomul Voicu-Nicolescu.

”Situația este una regretabilă. Am discutat cu domnul Varga de la CFR Cluj, iar dumnealui este de acord sa evoluam pe “Dr. Constantin Rădulescu”. Dinamo e foarte iubită în Transilvania, iar suporterii din Ardeal, alături de frații de la “U” Cluj cu siguranță ar genera o atmosfera fantastică.

Dacă nu se găsește o alta soluție, să sperăm că Farul și LPF ar fi de acord cu o asemenea soluție. Ca suporter dinamovist, nu consider că ar fi demn ca Dinamo să evolueze la Ovidiu, în calitate de echipă gazdă.

Sper că situația se va rezolva cât mai rapid și în cel mai bun mod pentru Dinamo”, a declarat Iacob, în exclusivitate pentru iAMSport.

Vlad Iacob, îndepărtat de la Dinamo de Andrei Nicolescu

Vlad Iacob a fost înlocuit din funcția de administrator special al clubului Dinamo pe 17 august. În locul lui a fost numit Andrei Nicolescu.

”Timp de mai bine de un an, mi-am asumat un drum dificil. Pot spune că sunt pregătit să-mi închei mandatul cu mândrie, după performanța promovării, însă trebuie să rămân umil.

Consider că Dinamo merită mult mai mult decât o simplă promovare și sunt conștient că în contextul dat nu am putut să îi ofer mai mult de atât.

Eu voi continua să studiez și să-mi perfecționez competențele și sper ca în viitor să mai am ocazia să mai fac parte din conducerea acestui club.

Nu voi ataca această decizie, este opțiunea acționarilor să recurgă la orice mijloc legal pe care îl consideră benefic pentru ei și pentru club. Deci eu, personal, nu voi ataca această decizie”, a precizat Vlad Iacob.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Meme Stoica ar fi decis să plece de la FCSB, după conflictul cu Gigi Becali

Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga

Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”

Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”

Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc

Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
3.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Știri de ultimă oră din sport
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 08:29
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
breaking news Meme Stoica ar fi decis să plece de la FCSB, după conflictul cu Gigi Becali
SuperLiga   |  12:22
Meme Stoica ar fi decis să plece de la FCSB, după conflictul cu Gigi Becali
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Pariuri   |  11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
exclusiv Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
SuperLiga   |  10:04
Șterge pe jos cu Dan Șucu: ”A arătat ca Ceaușescu la Vaslui în 1984! Apariția e ridicolă”
Campania X de la MrBit: trei etape și extrageri speciale până în ianuarie (P)
Pariuri   |  09:25