exclusiv Fostul jucător al celor de la Rapid și Petrolul a dat verdictul înainte de ”Primvs Derby”: ”Au un avantaj” / ”Situația în care se află clubul e un minus”

Mircea Bornescu s-a retras în 2017 Galerie foto (1 fotografii): Fostul jucător al celor de la Rapid și Petrolul a dat verdictul înainte de ”Primvs Derby”: ”Au un avantaj” / ”Situația în care se află clubul e un minus”
Foto: Sport Pictures  |   Mircea Bornescu s-a retras în 2017

Cătălin Stroia , Cristian Stan   |   Publicat: 28.07.2024 20:29   |  Actualizat: 29.07.2024 02:51

Fostul portar Mircea Bornescu (44 de ani) a prefațat, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, derby-ul de luni seara, dintre Petrolul Ploiești și Rapid București, din etapa cu numărul 3 din SuperLiga.

Fără victorie în primele două etape, cele două rivale vor încerca să-și ia revanșa în fața suporterilor pe stadionul Ilie Oană.

Trecut în carieră atât pe la Petrolul, cât și pe la Rapid, Mircea Bornescu o vede favorită în Primvs Derby pe echipa din Capitală, însă punctează, totodată, că în astfel de confruntări nu contează forma sportivă sau situația din clasament.

Mircea Bornescu: ”Rapid are un avantaj”

”Pare un derby dezechilibrat, dar nu contează forma sau situația din clasament într-o confruntare cum e 'Primvs Derby'. E o motivație în plus pentru ambele echipe. (n.r. Cum priviți plecările de la Petrolul, cele ale lui Ișfan, Garutti? Cât de mare este acest minus) Nu neapărat plecarea jucătorilor este un minus, ci situația în care se află acum clubul.

Nu se știe exact ce se întâmplă cu acționarii turci, dacă sunt sau nu. Este o nesiguranță. (n.r. Asta și la nivel financiar...) Știu că acolo Claudiu Tudor este la club și face tot posibilul ca lucrurile să decurgă normal, însă cred că și el se aștepta ca finanțatorii turci să vină și să investească, dar deocamdată nu s-a întâmplat acest lucru.

(n.r. Un pronostic?) Nu pot să dau pentru că nu poți găsi o favorită. Nu e vorba de bani, ci despre concentrarea jucătorilor de pe teren. Rapid, prin investițiile pe care le-a făcut, are un avantaj”, a spus Mircea Bornescu, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.

Înaintea meciului direct, Petrolul ocupă ultima poziție, cu 1 punct acumulat, în timp ce Rapid se clasează pe 10, cu două puncte.

Petrolul a ieșit bine din derby-urile recente cu Rapid

Deși a terminat sub Rapid în ultima stagiune, Petrolul a făcut legea în meciurile directe. ”Găzarii” au dat lovitura în partida din Giulești, victorie cu 2-0, iar în returul de pe teren propriu au scos o remiză, 0-0.

Ultima victorie a echipei de lângă Podul Grant datează din 14 decembrie 2022, un 3-1 pe teren propriu. Marko Dukandzic, cu o ”dublă”, și Ștefan Pănoiu marcau pentru bucureșteni, în timp ce Gicu Grozav puncta pentru adversari.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă

Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”

Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia

Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România

Bosniacii au rămas muți de uimire când au văzut lotul ales de Gică Hagi pentru meciul cu ei

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Serie A   |  28 Septembrie 2026, 22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”

Premier League   |  28 Septembrie 2026, 21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:00
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat...
Echipa Națională   |  00:31
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat din fotbal”
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Echipa Națională   |  00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Echipa Națională   |  00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Serie A   |  22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
foto Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Echipa Națională   |  22:27
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Premier League   |  21:29