exclusiv Fotbalistul trecut pe la PSG a semnat cu ”lanterna roșie” din SuperLiga! Nu a fost admis însă ușor: ”A fost și în probe”

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Fotbalistul trecut pe la PSG a semnat cu ”lanterna roșie” din SuperLiga! Nu a fost admis însă ușor: ”A fost și în probe”
Foto: Getty Images  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 30.10.2025 00:03   |  Actualizat: 30.10.2025 09:52

Marius Burcă, președintele de la Metaloglobus, a vorbit în exclusivitate pentru iAMsport.ro despre noul jucător al echipei, un albanez format la PSG, câștigătoarea Champions League.

Metaloglobus are un prim sezon slab în Superligă. Fără victorie în primele 12 etape, nou-promovata a scos patru puncte din meciurile cu FCSB și Universitatea Craiova, iar antrenorul Mihai Teja a cerut întăriri pentru a se putea gândi la salvarea de la retrogradare.

Foto 3/4

Conducerea s-a conformat cerințelor, iar Metaloglobus a anunțat transferul unui fotbalist format la PSG.

A crescut la PSG, dar a avut nevoie de probe pentru a semna cu Metaloglobus

În cursul zilei de miercuri, 29 octombrie, Metaloglobus a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, transferul lui Endri Celaj.

Albanezul de 21 de ani s-a format la PSG, ca apoi să treacă pe la Verona, Partizani și Bylis, mutări realizate fără vreo sumă de transfer.

Reporterii iAMsport.ro au aflat că Alex Irimia a fost accidentat de un jucător aflat în probe la gruparea de pe ultimul loc, iar Celaj ar fi unul dintre ”suspecți”.

Marius Burcă, președintele clubului, a negat însă, că fotbalistul împrumutat de la Dinamo a fost lovit de un jucător aflat în probe, după ce a declarat că, în afară de Celaj, doar un junior român mai este testat.

”A fost și în probe, e venit de ceva vreme. Nu a venit azi și a fost semnat imediat.

Mai avem un junior român în probe. Nu are nicio legătură cu accidentarea lui Irimia. Nu a fost lovit de niciun jucător în probe”, a declarat Marius Burcă, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.

Endri Celaj a semnat cu Metaloglobus

Anunțul a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare ale clubului.

”Bine ai venit, Endri Çelaj!

În vârstă de 21 de ani, noul nostru atacant s-a născut la Tirana pe 23 ianuarie 2004. În perioada junioratului a evoluat printre altele la PSG, Hellas Verona sau NK Maribor. Debutul în competițiile de seniori l-a realizat la FK Bylis, în țara natală. El este fost internațional de tineret al Albaniei la echipele U15, U18 și U19.

Îi urăm mult succes și cât mai multe realizări alături de echipa noastră! Hai Metalo!”, a fost mesajul transmis de club, pe Instagram

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat

FCSB încearcă lovitura anului. Negocieri pentru fotbalistul cu 88 de selecții la naționala României

FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten

Nuno Campos, mesaj care îi pune pe gânduri pe fanii lui Dinamo: ”Într-o zi voi ajunge acolo”

CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea

FCSB poate solicita despăgubiri de la Manchester City! Miza este de milioane de euro

Cele mai citite

”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei

Auto  |  24 Septembrie 2026, 11:58
1.
”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
2.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
3.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Știri de ultimă oră din sport
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România

Auto   |  27 Septembrie 2026, 08:12
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
SuperLiga   |  27 Septembrie 2026, 00:05
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga Națiunilor

Internațional   |  26 Septembrie 2026, 23:54
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga Națiunilor
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 23:29
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”

Formula 1   |  26 Septembrie 2026, 22:48
Russell îl pune în gardă pe Antonelli: ”Vreau să câștig toate cursele”
CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
exclusiv CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
SuperLiga   |  26 Septembrie 2026, 22:25
CFR Cluj a ratat 800.000 de euro! Fanii au blocat afacerea
AS.RO Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
Ce a putut scrie Ion Ţiriac în testament. La cine va ajunge averea de 2,3 miliarde de dolari
RTV Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Criminalul Valentinei, dat de gol de camerele de supraveghere. Unde se află ACUM Vlad, răsturnare de situație în anchetă
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
SuperLiga   |  10:37
Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat
SuperLiga   |  10:08
Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat
FCSB încearcă lovitura anului. Negocieri pentru fotbalistul cu 88 de selecții la naționala României
SuperLiga   |  09:21
FCSB încearcă lovitura anului. Negocieri pentru fotbalistul cu 88 de selecții la naționala României
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
Echipa Națională   |  08:18
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România
Auto   |  08:12
Automobile Bavaria Group readuce o marcă legendară în România
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
SuperLiga   |  00:05
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga...
Internațional   |  23:54
Spectacol pe Wembley: 5 goluri în Anglia - Spania! Finlanda, 7 goluri cu San Marino. S-a încheiat prima etapă din Liga Națiunilor
Antonelli n-a repetat miracolul de la Monza. ”Astăzi am pilotat ca bunica mea"
Formula 1   |  23:29