exclusiv Înainte de a ajunge campioană olimpică, a avut o experiență de coșmar cu alt sport: ”Nu îmi place, nu vreau, nu înțeleg!”
Galerie foto(12) Galerie foto (12 fotografii): Înainte de a ajunge campioană olimpică, a avut o experiență de coșmar cu alt sport: ”Nu îmi place, nu vreau, nu înțeleg!”
Radu Bordei | Publicat: 24.12.2025 13:39 | Actualizat: 24.12.2025 15:19
Invitată în cadrul podcastului iAM Ștucan, fosta mare spadasină Ana Maria Brânză (41 de ani) a recunoscut că a practicat un alt sport înainte să își descopere iubirea față de scrimă.
Campioana olimpică a fost îndemnată de părinți să se apuce de tenis, însă experiența de acolo a lăsat-o cu amintiri negative.
De ce nu a devenit Ana Maria Brânză jucătoare de tenis
Ana Maria Brânză a recunoscut că nu a avut parte de o experiență prea plăcută la tenis, chiar dacă a încercat timp de un an de zile să aprofundeze acest sport. La final, a renunțat.
Ana Maria Brânză: Ai mei, prima dată, m-au trimis la tenis de câmp.
Costin Ștucan: Și cum erai?
Ana Maria Brânză: Eram stângace. Și ai mei m-au păcălit serios, la propriu și la figurat. Ai mei mi-au spus că, dacă sunt stângace, asta înseamnă că sunt specială, nu diferită, specială. Și atunci chiar am ajuns să cred că sunt specială. Dar am fost atât de specială încât, un an de zile, am mers la terenul acela de tenis, iar antrenorul întotdeauna m-a lăsat ultima. Eram o grupă de zece copii, niciodată nu s-a gândit să înceapă cu stângacii. Și, cum eu aveam prea multă energie, făceam vreo prostie și tot timpul eram trimisă să bat mingea la perete.
Dar, ce să vezi, nu mi-a explicat nimeni că, în tenis, este esențial să trimiți mingea peste fileu. Și atunci, pe peretele ăla era desenată dunga de la fileu. Iar eu asta făceam: mă concentram să lovesc dunga aia, atât. Asta am făcut un an de zile.
După aia le-am spus alor mei: «Știți ceva? Mulțumesc, nu-mi mai place, nu vreau, nu înțeleg sportul ăsta, nu mi l-a explicat nimeni niciodată».
Costin Ștucan: Dar nu jucai?
Ana Maria Brânză: Nu, pentru că stăteam în rând cu colegii mei ca să lucrăm cu antrenorul. El să ne dea mingi și noi să lovim. Doar că eu rareori ajungeam să fiu prima, pentru că făceam o năzbâtie până să termine cei nouă din fața mea. Și atunci mă pedepsea și mă trimitea să bat mingea la perete. Acolo am făcut cele mai multe luxații din viața mea, nu știam pe unde calc, eram aeriană, călcam pe câte o minge, pac, mai fugea glezna o dată. Cert este că, după un an de zile, le-am zis alor mei că aia e.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
