Iuliu Mureșan, despre insolvența CFR-ului: ”Vine numai cu plusuri”

Iuliu Mureșan Galerie foto (1 fotografii): Iuliu Mureșan, despre insolvența CFR-ului: ”Vine numai cu plusuri”
Iuliu Mureșan

Vlad Stoica   |   Publicat: 27.08.2026 14:35   |  Actualizat: 27.08.2026 18:29

CFR a intrat din nou în insolvență. Iuliu Mureșan explică de ce decizia are „numai plusuri

Tribunalul Cluj a admis, pe 20 august, cererea depusă de CFR Cluj pentru deschiderea procedurii de insolvență. Este pentru a doua oară în istoria clubului din Gruia când se ajunge într-o astfel de situație, după perioada 2015-2017.

Decizia vine într-un moment complicat din punct de vedere financiar pentru CFR Cluj. Ioan Varga a sperat până în ultimul moment că va putea evita intrarea în insolvență, însă problemele acumulate au determinat clubul să apeleze din nou la această soluție.

Ironia situației este că Iuliu Mureșan, unul dintre oamenii care au trecut prin prima insolvență a CFR-ului, a revenit recent în atenția clubului.

Fostul oficial din Gruia consideră că procedura nu trebuie privită neapărat ca un dezastru, ci poate reprezenta chiar o oportunitate de redresare.

Iuliu Mureșan: „Era singura soluție care putea fi luată”

Iuliu Mureșan a explicat că insolvența poate reduce presiunea financiară asupra CFR-ului, în condițiile în care anumite datorii vor fi achitate conform unui plan de reorganizare, iar unele sume pot fi plătite într-un procent mai mic.

„Este o rezolvare pentru că scade presiunea unor plăți. De exemplu, dacă ai poprire pe conturi de către ANAF, ele se ridică automat în insolvență. Și sumele datorate se adaugă în plan și trebuie plătite conform planului.

Atunci, acesta este un mare avantaj pentru că nu mai trebuie plătite mâine. Nu mai stai cu sabia deasupra capului. Sunt multe avantaje. Anumite datorii se vor plăti într-un procent mai mic față de sumele care sunt scrise în tabelul creditorilor”, a declarat Mureșan pentru Digi Sport.

Fostul conducător al CFR-ului susține că procedura poate proteja clubul în această perioadă și spune că, din punctul său de vedere, avantajele sunt mai importante decât dezavantajele.

„În insolvență sunt asigurați angajații și ANAF-ul. Dar ANAF-ul după planul de organizare. Era singura soluție care putea fi luată. Și eu m-am gândit la insolvență și chiar am militat pentru acest lucru. Nu se putea altfel.

Eu am mai fost administrator special la două insolvențe, la prima a CFR-ului și la Dinamo. Știu exact mecanismul și toate plusurile și minusurile. La acest moment, insolvența vine pentru CFR numai cu plusuri. Minusuri sunt puține sau deloc”, a mai spus Iuliu Mureșan.

CFR Cluj, din nou în insolvență după perioada 2015-2017

CFR Cluj traversează astfel un episod pe care l-a mai experimentat în urmă cu aproximativ un deceniu. Clubul din Gruia a intrat în insolvență în 2015 și a ieșit din procedură în 2017.

Prima perioadă de insolvență a reprezentat și momentul în care Ioan Varga a ajuns la conducerea clubului. Acum, omul de afaceri trebuie să gestioneze o situație similară, însă într-un context financiar diferit.

Problemele din ultima perioadă au pus presiune pe CFR Cluj, iar clubul a fost nevoit să găsească o soluție pentru datoriile acumulate. Intrarea în insolvență oferă, printre altele, posibilitatea reorganizării obligațiilor financiare și suspendarea anumitor măsuri de executare.

Pentru CFR, obiectivul este ca procedura să permită stabilizarea clubului și continuarea activității fără presiunea imediată a tuturor datoriilor.

Ce urmează pentru CFR Cluj după intrarea în insolvență

CFR Cluj intră, așadar, într-o nouă etapă în care situația financiară a clubului va fi analizată în detaliu, iar datoriile vor fi incluse în procedura de reorganizare.

Una dintre prioritățile administratorului judiciar este stabilizarea situației clubului și eliminarea presiunilor care pot afecta activitatea curentă. În paralel, CFR va trebui să respecte planul de reorganizare și obligațiile stabilite în cadrul procedurii.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Farul - Petrolul 3-1! Reușită spectaculoasă pentru Cristi Ganea și primul gol în Superliga pentru puștiul Mărincean

Gol de senzație marcat de Cristi Ganea! Execuție de poveste, în stilul lui Roberto Carlos

Suporterii Farului l-au înjurat pe Gică Popescu în timpul meciului cu Petrolul! Ce mesaje dure i-au transmis

Filipe Coelho, după victoria cu Csikszereda: ”Am încercat un plan B”

Csikszereda - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a lovit pe final

”Nu mă așteptam să reacționeze chiar așa!”. Fotbalistul Rapidului a recunoscut că l-a surprins ieșirea nervoasă a lui Pancu

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 19:57
2.
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
3.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Știri de ultimă oră din sport
Ce ne propune Subaru E-OUTBACK, noul flagship al mărcii

Auto   |  11 Octombrie 2026, 23:27
Ce ne propune Subaru E-OUTBACK, noul flagship al mărcii
Elias Charalambous, în criză la Levadiakos! Echipa a ajuns la cinci înfrângeri în șase etape

Internațional   |  11 Octombrie 2026, 21:28
Elias Charalambous, în criză la Levadiakos! Echipa a ajuns la cinci înfrângeri în șase etape
Manchester City nu a avut milă de Liverpool pe Anfield și continuă marșul în Premier League

Premier League   |  11 Octombrie 2026, 21:00
Manchester City nu a avut milă de Liverpool pe Anfield și continuă marșul în Premier League
Csikszereda - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a lovit pe final
Csikszereda - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a lovit pe final
SuperLiga   |  11 Octombrie 2026, 19:51
Csikszereda - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a lovit pe final
Stellantis și Wayve testează conducerea automatizată cu inteligență artificială

Auto   |  11 Octombrie 2026, 19:36
Stellantis și Wayve testează conducerea automatizată cu inteligență artificială
CSM București, victorie mare în Polivalentă în fața lui Esbjerg

Handbal   |  11 Octombrie 2026, 19:03
CSM București, victorie mare în Polivalentă în fața lui Esbjerg
AS.RO Pensia umilitoare pe care Ilie Năstase o primeşte de la statul român: Vă daţi seama? Un locotenent-colonel
Pensia umilitoare pe care Ilie Năstase o primeşte de la statul român: Vă daţi seama? Un locotenent-colonel
RTV Pe lux şi opulenţă! Imagini fabuloase cu penthouse-ul Mihaelei Rădulescu din Monaco
Pe lux şi opulenţă! Imagini fabuloase cu penthouse-ul Mihaelei Rădulescu din Monaco
iAMsport lansează I AM RETRO, o nouă emisiune cu Adrian Florea și Vlad Ispas

Special   |  09 Octombrie 2026, 18:00
iAMsport lansează I AM RETRO, o nouă emisiune cu Adrian Florea și Vlad Ispas
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
Fotbal   |  23:58
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
Ce ne propune Subaru E-OUTBACK, noul flagship al mărcii
Auto   |  23:27
Ce ne propune Subaru E-OUTBACK, noul flagship al mărcii
Farul - Petrolul 3-1! Reușită spectaculoasă pentru Cristi Ganea și primul gol în Superliga pentru puștiul Mărincean
SuperLiga   |  23:04
Farul - Petrolul 3-1! Reușită spectaculoasă pentru Cristi Ganea și primul gol în Superliga pentru puștiul Mărincean
Vinicius Junior, despărțire de logodnică la o zi după scandalul din Real Madrid - Villarreal
Diverse   |  22:55
Vinicius Junior, despărțire de logodnică la o zi după scandalul din Real Madrid - Villarreal
Gol de senzație marcat de Cristi Ganea! Execuție de poveste, în stilul lui Roberto Carlos
SuperLiga   |  22:34
Gol de senzație marcat de Cristi Ganea! Execuție de poveste, în stilul lui Roberto Carlos
Suporterii Farului l-au înjurat pe Gică Popescu în timpul meciului cu Petrolul! Ce mesaje dure i-au transmis
SuperLiga   |  22:09
Suporterii Farului l-au înjurat pe Gică Popescu în timpul meciului cu Petrolul! Ce mesaje dure i-au transmis
Elias Charalambous, în criză la Levadiakos! Echipa a ajuns la cinci înfrângeri în șase etape
Internațional   |  21:28
Elias Charalambous, în criză la Levadiakos! Echipa a ajuns la cinci înfrângeri în șase etape
Manchester City nu a avut milă de Liverpool pe Anfield și continuă marșul în Premier League
Premier League   |  21:00