”Cazul Julian Alvarez: omoară-mă, dar nu mă minți!” Marius Mitran comentează telenovela fotbalului spaniol

Pe scurt, problema Alvarez e una foarte simplă, deși toată lumea joacă rolul nelămuririi cu adevărat, pentru simplul motiv că realitatea nu e niciodată la fel de spectaculoasă precum nebunia. Dar situația, repet, nu e deloc o nebunie! E ușor complicată până spre dezastru pentru Julian, dar, altfel, e extrem de simplă.

Să ne reamintim, zic, cum a început totul. Poate face bine să știm și începutul , nu doar sfârșitul!

Rezervă la Manchester City, Julian Alvarez crede că merită altceva de la viață și, în 2024, cere agentului său, Fernando Hidalgo, să înceapă discuțiile cu Atletico de Madrid, practic o enclavă argentiniană în spațiul de elită al fotbalului european.

Sunt acolo Nahuel Molina, Rodrigo de Paul, alături de care cucerise titlul mondial cu Argentina, în 2022, vine și Juan Musso, de la Atalanta, portarul de rezervă al “pumelor” în Qatar, puștiul Giuliano Simeone revine și el pe Metropolitano după împrumutul la Alaves, dar cel mai important e că tatăl acestei colonii argentiniene, El Cholo Simeone, îl vrea și îl primește cu brațele deschise.

El și întreaga lui trupă tehnică, inclusiv secundul Nelson Vivas, vreo 15 oameni, sunt argentinieni și Julian e, și pentru asta, fericit! Apoi șeful, Miguel Angel Marin Gil, mai face un gest și-i mărește contractul inițial, pentru că Julian, El Arana, “Păianjenul”, joacă și se simte minunat. Ce bine!

Cele 75 + 20 de milioane de euro plătite lui City reprezentau deja o impecabilă lovitură, pentru toată lumea! Clauza de 500 de milioane și contractul pe șase ani, pe care Julian și-a pus semnătura râzând și fericit, nu cu vreun pistol la tâmplă, cum subliniază și influencerul Ruben Uria Gonzales, sunt date ale unei înțelegeri practic pe viață. Pentru că 500 de milioane sunt ca și un miliard, ori o sută de miliarde.

Nimeni nu va plăti această sumă pentru Păianjenul nostru drag! Știe el asta, știe impresarul lui, știu Barcelona și Real Madrid, căci pentru ele se pusese această uriașă barieră.

În Madrid se vând eșarfe cu “El Arana”, costume ale Omului-păianjen sunt peste tot în San Blas și la Metropolitano, lumea în alb și roșu are un idol. Iar Julian răspunde pe măsură: gol după gol, iar într-un meci din Champions League, cu campioana Germaniei, Bayer Leverkusen, Alvarez câștigă de unul singur, după ce ai lui rămân în zece, Barrios fiind eliminat, și se face și 1-0 pentru nemți. Julian ia meciul pe cont propriu și Atleti învinge cu 2-1! Que locura!

Începe sezonul 2025-2026 și vine la Atleti și Nico Gonzales, de la Juventus, apoi vine și Thiago Almada, de la Lyon. Argentina e aproape toată acolo, dar, stai! Lui Julian, dintr-o dată, nu-i mai iese jocul.

Trec aproape patru luni fără să reușească să înscrie în La Liga, e obosit, e ceva cu el. Nimeni însă nu-i reproșează nimic, deși, undeva, acolo, sus, dar și pe bancă, ceva se află: Păianjenul vrea să plece de la Atletico! “Omoară-mă, dar nu mă minți!”, vorba de demult a lui Luis Aragones, părintele spiritual al lui Atleti, e cea care deschide discuția pe muchie de cuțit a lui Miguel Angel Gil cu Julian.

“Que pasa, Julian?” Și Julian spune că nu i se potrivește stilul lui Cholo, că vrea trofee și că aici nu vede cum le poate lua, că știe că a semnat pentru șase ani, nu are ce reproșuri să facă, poate lui însuși, dar vrea să plece!

I se spune că Atletico tocmai a fost cumpărat de cel mai puternic investitor din fotbalul mondial, grupul american Apollo, că orașul Atletico se construiește, că va fi o altă putere în Madrid. Nu, zice Julian, vreau să plec!

Bine, atunci hai să tragem tare să încheiem sezonul, și, dacă aduci o ofertă de 150 de milioane, în trei luni de azi înainte, ești liber să pleci! (Acesta a fost dialogul, cam în acești termeni, cu siguranță în aceste cifre, după cum recunosc azi cei implicați. Cu mențiunea lui Fernando Hidalgo, agentul lui Julian Alvarez, cum că el ar fi spus că Barcelona e echipa unde vor să meargă. Or, trebuie să fii complet pe dinafara fenomenului, cum s-a dovedit Hidalgo, să-ți închipui că Atletico, tocmai intrată în proprietatea unui grup care deține aproape o mie de miliarde, mai exact 868, și-ar fi dat marelui rival cel mai bun jucător. Nu, în niciun moment al acelei discuții nu a fost, pentru că nu putea fi vorba despre Real Madrid sau Barcelona!)

Buuun. Vremea în care Hugo Sánchez sau Kun Aguero, chiar Rodri, căruia i se achitase clauza, plecau la prima chemare de la Atleti, se încheiase. Sigur, Real Madrid și Barcelona, mediatic, ca palmares și forță sportivă, dar și ca imperiu de marketing, sunt, totuși, cele mai mari cluburi din lume, ambele sunt un Titanic pe lângă o barcă din parcul Retiro, față de Atletico, însă financiar, grupul american Apollo nu are termen de comparație în fotbal. Așa că, OK, vrea să plece, să plece! Dar nu la un rival, niciodată! Situația Griezmann nu va mai fi posibilă vreodată!

Nimeni nu-i reproșează lui Julian nici ratarea penalty-ului din finala Cupei Spaniei, nici nimic altceva. Dar în niciun caz nu s-a stat cu el la masă pentru vreun scenariu, gen fă tu un demers să ne sune Barcelona. Ca să te dăm acolo, ca niște tembeli, și să ne păcălim publicul, practic singura armă pe care Atleti o are de zeci de ani!

Nu, nu! Hidalgo și Julian însă își bat joc de acea înțelegere, și, pe 22 iunie, la fix două zile după expirarea datei limită privind oferta, care era ziua de 20 iunie, Alvarez anunță, în timp ce era la Cupa Mondială, că “VISUL meu să joc la Barcelona!” Nu dorința, nu ideea, nu intenția, ci VISUL! Acel cuvânt închidea, teoretic și practic, orice drum spre inima fanilor lui Atleti, iar Julian știa asta. El trebuia să convingă clubul că nu mai era cale de întors și, prin urmare, Barca

Pus la zid, strivit și aproape umilit de această atitudine, Atletico reacționează bătându-și joc public de oferta imediată a Barcelonei, 100 de milioane, dar și de cea a Madridului, care bagă și el capul în poză cu una de 150. Mai mult, reclamă la Liga spaniolă, la federație și la UEFA practica Barcelonei de a ataca un jucător aflat sub contract.

Din acest moment însă, paradoxal, lucrurile se simplifică și, terfelit mediatic de această situație, pe care Barcelona continuă să o amplifice încă și azi, declarând că îl așteaptă pe Alvarez la echipă, Atletico joacă impecabil, la adăpostul miliardelor din spate și pentru propriul public pe care știe că nu are voie să-l mai rănească vreodată, ca în vremurile când clubul era sărăcuț. “A vinde jucătorul Barcelonei e un lucru mai rău pentru club, decât dacă ar da foc stadionului cu toți cei 70.000 de oameni înăuntru, inclusiv Miguel Angel Gil Marin”, zice același Ruben Uria Gonzales. Pentru că, dacă ar permite ca Julian să ajungă la Barca, i-ar “ucide” și pe toți ceilalți din lume, câteva milioane. Zeci.

Iar Gil Marin știe asta cel mai bine. Așa că Julian e introdus câteva minute, în repriza a doua a meciului cu Villarreal, tocmai pentru a-și concretiza “visul” și oamenii de pe Metropolitano, nu doar Julian. Și au “visat” de s-a cutremurat arena! Apoi s-a jucat piesa în care Julian a fost trimis singur la vestiar, ca să nu se inflameze peluza la salutul de final, iar Cholo, care se declarase cu o zi înainte foarte “respectuos” față de galerie, întrebat fiind cum comentează atacurile acesteia la Julian, și-a continuat discursul cum că “îl ajutăm, e jucătorul nostru etc”. Bineînțeles că e!

Sau nu mai e. Cert e că doar un aventurier ca Fernando Hidalgo, oribilul sfătuitor al lui Julian, mai poate crede că jucătorul lui poate ajunge la Barcelona. Nu va ajunge niciodată acolo. Va merge, foarte probabil, ca marfă de schimb, plus bani, undeva în Anglia. Cu Madridul împânzit cu afișe pe care scrie “Julian Fuera!”, ori cu semne ca de circulație pe care e pictat numărul 19 tăiat de o diagonală roșie, Alvarez nu mai poate trăi în Madrid. Va pleca.

Undeva unde va fi el cu Fernando Hidalgo, atât, unde se va ști că a scuipat pe un contract pe care acum doi ani l-a declarat “fericit”, și va semna un alt contract. Cu o altă clauză. Unde oamenii vor fi puși în gardă.

Dar abia la echipa națională a Argentinei va fi, sunt convins, marea fericire! Ce întâlniri, ce revederi, ce bucurii!

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google