Laszlo Balint și-a băgat jucătorii în ședință după remiza cu UTA: "Trebuie să ne adunăm rapid"

Laszlo Balint a avut două mandate de antrenor la UTA Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Laszlo Balint și-a băgat jucătorii în ședință după remiza cu UTA: "Trebuie să ne adunăm rapid"
Foto: Sport Pictures  |   Laszlo Balint a avut două mandate de antrenor la UTA

George Drafta   |   Publicat: 23.04.2024 10:07   |  Actualizat: 23.04.2024 10:08

Laszlo Balint (45 de ani), antrenorul celor de la Petrolul, a anunțat că va avea o discuție cu jucătorii săi după ce ploieștenii au ratat victoria cu UTA, în urma unui meci în care au condus timp de aproape 70 de minute. S-a terminat 1-1, iar "lupii galbeni" au încă emoții în privința evitării retrogradării.

Chiar dacă Petrolul a obținut 4 puncte în cele două etape de când echipa a fost preluată de Laszlo Balint, antrenorul nu este deloc mulțumit din cauza ratării victoriei în fața arădenilor.

Un succes i-ar fi făcut mai liniștiți pe Papp & Co înaintea duelului de la Sibiu, contra celor de la Hermannstadt, din etapa a 6-a a play-outului.

Laszlo Balint, dezamăgit după meciul cu UTA

Tehnicianul a admis totuși că rezultatul obținut în fața fostei sale echipe este unul corect. UTA a avut șanse mari de gol pe final de meci și chiar putea pleca învingătoare de la Ploiești.

”E un rezultat echitabil. UTA a avut șansele ei, dar și noi pe ale noastre. Sunt nemulțumit pentru că am avut probleme mai mari atunci când am crezut că o să fim mai siguri defensiv. Voi avea o discuție cu băieții.

Vom analiza ceea ce nu a mers. Trebuie să acceptăm realitatea. Au fost momente în care a apărut o ușoară disperare. Trebuie să ne adunăm rapid. Jucătorii care au venit de pe bancă au adus plusul necesar.

Trebuie să rămânem concentrați", a fost declarația făcută de antrenor după ultimul fluier al jocului de pe "Ilie Oană".

Petrolul este la al doilea sezon consecutiv în Superligă

Încă 4 finale pentru ploieșteni

Petrolul mai are de jucat contra celor de la FC Hermannstadt, FC Botoșani, Oțelul și Poli Iași în acest final de play-out.

În stagiunea precedentă, echipa care a terminat pe primul loc ce a dus la baraj a avut 26 de puncte, exact câte au acum oamenii lui Laszlo Balint.

Totuși, eventuale eșecuri în fața unor contracandidate la evitarea retrogradării ar putea periclita obiectivul grupării care aniversează în acest an centenarul.

"Încercăm să obținem puncte la fiecare meci. Suntem o echipă care se poate bate la partea fruntașă a acestui play-out. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun”, a încheiat Laszlo Balint.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo - Farul 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!

Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”

Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB

U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă

Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu

Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”

Diverse  |  17 Septembrie 2026, 21:02
3.
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Știri de ultimă oră din sport
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero

LaLiga   |  20 Septembrie 2026, 18:18
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 17:43
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 16:40
U Cluj, succes la Voluntari după două goluri marcate în repriza secundă
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 16:14
Revenire de senzație la FCSB! Gigi Becali a anunțat cine îl înlocuiește pe Baciu
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român

Stranieri   |  20 Septembrie 2026, 15:46
Radu Drăgușin, integralist în remiza dintre Fiorentina și Napoli! Ce notă a primit fundașul român
Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”
Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”
SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 14:38
Mihai Stoica, detalii despre accidentarea lui Denis Drăguș: ”Mai rău decât ieri”
AS.RO Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Fotbal   |  21:02
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
live score Dinamo - Farul 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!
SuperLiga   |  20:29
Dinamo - Farul 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. ”Câinii”, cu gândul la primul loc!
Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară!...
LaLiga   |  19:58
Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară! Comisia a greșit atunci când a făcut delegările”
România, pentru a doua oară consecutiv în sferturile Europeanului de volei! Tricolorii, victorie fără set pierdut cu Ucraina
Alte sporturi   |  19:12
România, pentru a doua oară consecutiv în sferturile Europeanului de volei! Tricolorii, victorie fără set pierdut cu Ucraina
Răsturnare de situație: FRF a făcut anunțul despre Denis Drăguș!
Echipa Națională   |  18:40
Răsturnare de situație: FRF a făcut anunțul despre Denis Drăguș!
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
LaLiga   |  18:18
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
SuperLiga   |  17:43
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB
SuperLiga   |  17:02