exclusiv “Lucescu era furios! Țipa la noi ca să ne trezească”. Ioan Andone dezvăluie emoțiile celui mai spectaculos derby din istorie

Nu multe derby-uri au istoria celui din 1990. Imediat după Revoluția din decembrie ’89, Dinamo și Steaua se întâlneau în ultimul act al Cupei României. Pentru Steaua era cea de-a șaptea finală consecutivă în această competiție.

Dinamo avea probabil cea mai bună echipă a sa, din toate timpurile, iar Steaua era lipsită de prezențele lui Hagi (n.r. - suspendat), Dan Petrescu (n.r. - accidentat), Bumbescu, Iovan și Lung.

Andone: "Răducioiu semăna cu Dumitrache la plecarea de pe loc"

Bună ziua, domnule Andone. Vă amintesc un meci care sigur v-a plăcut. 6-4 cu Steaua, în finala Cupei României.

Oho, da, mi-a plăcut (n.r. – râde). Nu știu dacă nu cumva a fost cel mai spectaculos meci dintre Steaua și Dinamo. Atmosfera extraordinară pe 23 August, amintiri frumoase. Din primii 22 de jucători ai celor două echipe, cred că vreo 18 eram la națională. Era înainte de Campionatul Mondial din ‘90. Noi câștigasem și campionatul și voiam să facem eventul.

Steaua a avut câțiva absenți, printre care Hagi...

Dan Petrescu accidentat, Iovan nu era, nici Lung. Bumbescu nu prea mai era titular, cred. Cu doi, trei titulari în linia defensivă, poate era altfel. Poate nu reușeam să dăm noi atâtea goluri.

Iovan, în centru, acolo, era altceva. Avea forță, detentă și pasă lungă. Fane era un jucător complet. Ei aveau câțiva absenți, dar noi jucam bine, ofensiv, un mix ideal de jucători cu experiență și jucători tineri.

V-a plăcut meciul, îl țineți bine minte. Cum a curs scorul?

Cred că am condus și cu 5-1 la un moment dat. Apoi 5-2, 5-3, 6-3, 6-4. Numai că, atunci când s-a făcut 5-3, nu prea ne-a mai convenit. Parcă am deschis scorul repede.

Da, în minutul 3. Răducioiu a marcat, din pasa lui Vaișcovici.

Ai văzut că țin minte? Vaișcovici și Răducioiu erau complementari. Claudiu pasa bine, iar Răducioiu pleca de pe loc ca nimeni altul. Doar la Dumitrache am mai văzut așa ceva. Pe cinci metri nu-i ajungea nimeni. Pe “Mops” l-am avut coleg la Corvinul și de acolo știu. Răducioiu avea viteză și pe 20 de metri.

Lăcătuș cred că era extrem de nervos, nu? Dar părea singurul care mai credea în revenire.

Marius credea și la 5-1, așa era el. Răutate pozitivă, el nu putea pierde nici la antrenament. Se uita la noi de parcă voia să ne mănânce. Noi mai râdeam, mai ales la 5-1, iar el doar ne arunca printre dinți: “Nu mai râdeți, mă!”.

Și noi, la 5-3, ne cam gândeam că am putea pierde jocul din mână. Apoi a dat tot Răducioiu golul de 6-3 și ne-am liniștit.

Mircea Lucescu (n.r. – antrenorul celor de la Dinamo) își ieșise din minți pe margine, la 5-3. Ce vă spunea?

Striga la noi atât de tare încât se auzea prin vacarmul celor 30.000 de spectatori. Nu-i posibil!, ne zicea. La fundași țipa. A fost furios, îmi amintesc. Trebuia să ne trezească, pentru că noi, la 5-1, ne cam relaxasem.

Iar Steaua, să nu uităm, avea o echipă foarte tare. Cupa Campionilor Europeni (n.r. – Liga Campionilor) în ‘86, finală în ‘88, era perioada lor.

Dar la pauză, când era 4-1, care a fost discursul lui?

Nea Mircea ne-a zis să continuăm la fel, să atacăm ca să mai dăm, să mergem și să mai înscriem câte putem. Pentru că și ei ne bătuseră, în ’85, cred, cu 5-0 într-o semifinală de Cupa României. Lăcătuș a fost fantastic atunci, cred că a dat două goluri. Ne-au umilit atunci, ne-au umilit. Au jucat extraordinar.

Așa că voiam și noi să le dăm cât mai multe. La astfel de meciuri, dacă-ți prinzi adversarul într-o zi proastă, încerci să profiți cât poți de mult.

Atât de mare a fost diferența din teren, pentru ca dumneavoastră să folosiți cuvântul “umilit”?

Da. Așa și cum noi i-am bătut, cotegoric, de atâtea ori, așa s-a întâmplat și în ’85 cu ei. Dar Steaua avea să câștige, după doar un an, Cupa Campionilor Europeni. Asta spune multe despre valoarea echipei de atunci.

Meciul acela nu cred că a fost televizat, nu știu dacă sunt imagini de la el...

Mai bine, crede-mă (n.r. - râde). Oricum au fost aproape 60 de mii de oameni pe fostul stadion 23 August. Au fost peste noi, la toate capitolele. Lăcătuș a dat două, Pițurcă la fel, și cred că Balint un gol. Atunci mi-am dat seama ce forță avea echipa aia. Dar și noi ne-am luat în sezonul ‘89/’90. I-am bătut cu 3-0 în Ghencea. Ce amintiri, ce meciuri era atunci.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!