Mihai Stoica, exasperat după faza controversată de la Ploiești

Mihai Stoica activează în fotbalul din România de peste două decenii Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Mihai Stoica, exasperat după faza controversată de la Ploiești
Foto: Sport Pictures  |   Mihai Stoica activează în fotbalul din România de peste două decenii

Robert Vîrdol   |   Publicat: 20.07.2025 00:44   |  Actualizat: 20.07.2025 08:35

Andrei Gheorghiță (23 de ani) s-a accidentat serios în duelul cu Petrolul Ploiești, pe care formația roș-albastră l-a câștigat cu scorul de 1-0. Fotbalistul a fost călcat în careu, însă centralul meciului nu a acordat penalty, iar Mihai Stoica a reacționat la finalul partidei.

FCSB a obținut prima victorie în acest sezon din SuperLigă, grație golului marcat de Florin Tănase cu umărul în partea secundă a jocului.

Formația roș-albastră are patru puncte în campionat, după ce s-a impus pe ”Ilie Oană” și a remizat cu FC Hermannstadt, însă duelul din Ploiești nu a fost unul fără nemulțumiri.

În minutul 20 al confruntării de sâmbătă seara, Andrei Gheorghiță a fost călcat în careu de către Ricardinho, însă ”centralul” Sebastian Colțescu nu a acordat nimic și nici Valentin Porumbel nu a intervenit din camera VAR, astfel că jocul a continuat.

Mihai Stoica, nemulțumit de arbitraj, după Petrolul - FCSB

Mihai Stoica a fost nemulțumit de decizia luată, iar la finalul meciului a postat o poză cu glezna fotbalistului, însoțită de un mesaj ironic.

”Asta e glezna lui Andrei Gheorghiță, dar nu e penalty. Mulțumim”, a fost mesajul postat de către oficialul roș-albastru.

Glezna lui Mihai Gheorghiță

FCSB se pregătește acum de meciul cu Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, în turul doi preliminar UEFA Champions League.

Roș-albaștrii se află pe traseul campioanelor, ceea ce le va oferi un traseu mai ușor spre grupele competiției. În cazul în care ajung în turul trei preliminar al UEFA Champions League, aceștia au asigurată prezența în grupele Conference League.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali l-a pus la zid pe MM Stoica după eșecul cu Corvinul. Anunțul care schimbă totul

Un club din SuperLiga amenință că merge în instanță împotriva Rapidului pentru 900.000 de dolari

Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la spital

”Pe o scară de la 1 la 10, cât de greu este să lucrezi cu Mihai Rotaru?”. Ce notă i-a dat Mario Felgueiras finanțatorului campioanei

Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu

Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”

SuperLiga  |  06 Noiembrie 2026, 10:14
2.
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat

SuperLiga  |  06 Noiembrie 2026, 22:09
3.
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
Știri de ultimă oră din sport
A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
video A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Auto   |  08 Noiembrie 2026, 00:07
A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 23:55
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”
SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 23:24
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”
Norris câștigă calificările marcate de ploaie din Brazilia. Patru nume mari aveau oricum penalizări pe grilă

Formula 1   |  07 Noiembrie 2026, 23:03
Norris câștigă calificările marcate de ploaie din Brazilia. Patru nume mari aveau oricum penalizări pe grilă
FCSB - Corvinul 0-1! Criza continuă în tabăra roș-albaștrilor

SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 22:26
FCSB - Corvinul 0-1! Criza continuă în tabăra roș-albaștrilor
CSM București, umilită de Brest în Liga Campionilor! ”Tigroaicele” au pierdut la 15 goluri diferență

Handbal   |  07 Noiembrie 2026, 22:06
CSM București, umilită de Brest în Liga Campionilor! ”Tigroaicele” au pierdut la 15 goluri diferență
AS.RO Christina a luptat în cuşcă, a scris istorie pentru Româna şi acum predă religie într-un sat. Ce se întâmplă în căminul cultural
Christina a luptat în cuşcă, a scris istorie pentru Româna şi acum predă religie într-un sat. Ce se întâmplă în căminul cultural
RTV Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
exclusiv Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
Special   |  07 Noiembrie 2026, 16:26
Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Gigi Becali l-a pus la zid pe MM Stoica după eșecul cu Corvinul. Anunțul care schimbă totul
SuperLiga   |  10:43
Gigi Becali l-a pus la zid pe MM Stoica după eșecul cu Corvinul. Anunțul care schimbă totul
Un club din SuperLiga amenință că merge în instanță împotriva Rapidului pentru 900.000 de dolari
SuperLiga   |  10:07
Un club din SuperLiga amenință că merge în instanță împotriva Rapidului pentru 900.000 de dolari
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la...
SuperLiga   |  09:21
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la spital
Zeljko Kopic și Florentin Petre, demiși în miez de noapte! Ultimul eșec le-a fost fatal
Internațional   |  08:36
Zeljko Kopic și Florentin Petre, demiși în miez de noapte! Ultimul eșec le-a fost fatal
”Pe o scară de la 1 la 10, cât de greu este să lucrezi cu Mihai Rotaru?”. Ce notă i-a dat Mario Felgueiras finanțatorului...
SuperLiga   |  08:13
”Pe o scară de la 1 la 10, cât de greu este să lucrezi cu Mihai Rotaru?”. Ce notă i-a dat Mario Felgueiras finanțatorului campioanei
video A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Auto   |  00:07
A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
SuperLiga   |  23:55
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”
SuperLiga   |  23:24