Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”

Vlad Stoica   |   Publicat: 01.11.2026 23:03   |  Actualizat: 01.11.2026 23:12

Adrian Mihalcea, antrenorul de la UTA Arad, a oferit o serie de declarații după eșecul cu Dinamo, scor 0-2, din a 14-a etapă din SuperLiga.

După ce a făcut un pas greșit în etapa trecută, remizând 2-2 cu CFR Cluj, Dinamo a reușit să își revină și să obțină succesul în fața celor de la UTA Arad, grație golurilor marcate de Danny Armstrong și de Diogo Pinto.

Adrian Mihalcea: ”Băieții arată că nu bagă în seamă problemele care sunt”

La final, prezent la flash-interviu, Adrian Mihalcea a discutat despre eșecul suferit de echipa sa, dar și despre problemele financiare ale clubului. Tehnicianul a asigurat că nu are pentru moment planuri de a părăsi echipa, dar s-ar putea răzgândi dacă atmosfera se deteriorează.

”Am întâlnit o echipă foarte agresivă și motivată. Am încercat, în multe momente am respectat planul de joc, am stat foarte compacți în zona doi, aproape de jumătatea noastră, și de a pleca pe contraatac, dar e păcat că am luat golul ăla cu un minut înainte de pauză. Dacă nu-l luam, cred că altfel s-ar fi jucat.

Am încercat apoi să urcăm și am lăsat spații, de care ei au profitat. O victorie meritată a lui Dinamo, dar i-am felicitat pe băieți pentru atitudinea avută, pentru că au încercat la fiecare minge să-i pună în dificultate. Încheiem o săptămână cu trei jocuri cu încărcătură și mergem înainte.

Foto 2/2

Nu se aștepta foarte multă lume să câștigăm aici. Ne-am dat silința. Trebuie să faci mai mult pentru a câștiga cu Dinamo în această perioadă. Știam ce înseamnă Dinamo pe propriul teren, știam cum poate Dinamo să domine și le-am cerut mai mult curaj.

Sincer, sunt mulțumit de ce au realizat în mare parte din meci. Am întâlnit echipa care nu a pierdut acasă și cred că e de ajuns. E foarte dificil aici să câștigi puncte. Dinamo e o echipă foarte bună și se va bate pentru primele trei locuri, clar, pentru cupele europene. Apoi, vine play-off-ul și se poate întâmpla orice.

Aceste discuții, aceste răbufniri, de fiecare dată le-am discutat și le-am închis în birou. Nu e cazul să detaliez, pentru că nu este genul meu. Suporterii știu situația, oamenii știu situația. Știu cam toți, pentru că Aradul nu este foarte mare și se știe.

Băieții, din punct de vedere sportiv, arată că nu bagă în seamă problemele care sunt și mergem înainte. Când nu voi mai vedea lucrul ăsta, când starea de spirit din vestiar se va deteriora, vom vedea. De acum încolo, toate discuțiile vor rămâne în birou”, a spus Mihalcea.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”

Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!

Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Conducerea a dat ultimatum

Reghecampf le-a dat vestea suporterilor FCSB înaintea duelului cu U Cluj

Gică Hagi l-a dorit insistent la echipă, dar fostul dinamovist l-a refuzat de trei ori

Cele mai citite

A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
1.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
2.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Stranieri   |  01 Noiembrie 2026, 22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!

Formula 1   |  01 Noiembrie 2026, 19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat

LaLiga   |  01 Noiembrie 2026, 19:11
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani

Atletism   |  01 Noiembrie 2026, 17:15
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani
AS.RO Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
SuperLiga   |  23:41
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
SuperLiga   |  23:03
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stranieri   |  22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
exclusiv Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Liga 2   |  22:00
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii...
SuperLiga   |  20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Formula 1   |  19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
LaLiga   |  19:11