OFICIAL | A început curățenia la Sepsi! Prima plecare după începutul modest de sezon

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL | A început curățenia la Sepsi! Prima plecare după începutul modest de sezon

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 03.09.2024 10:55   |  Actualizat: 03.09.2024 10:55

Sepsi a anunțat despărțirea de extrema dreaptă Varga Kevin (28 de ani). Anunțul a fost făcut public pe rețelele sociale.

Sepsi a emis un comunicat pe rețelele sociale prin intermediul căruia a anunțat că jucătorul Kevin Varga și clubul au ajuns la o înțelegere privind încetarea raporturilor contractuale.

Sepsi a anunțat despărțirea de Kevin Varga

Extrema stângă a ajuns în luna ianuarie a acestui an la echipa covăsneană. Varga fusese transferat de patronul Laszlo Dioszegi de la Apollon Limassol.

”Sepsi OSK şi Varga Kevin au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Extrema stângă, în vârstă de 28 de ani, a ajuns în luna ianuarie a acestui an la echipa noastră.

Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, a transmis Sepsi, pe rețelele sociale.

550.000 de euro
este cota lui Kevin Varga, potrivit Transfermarkt.

Sepsi: ”Nu se poate continua așa”

Sepsi se află pe locul 12 în clasamentul Superligii, cu opt puncte, după opt etape, iar obiectivul patronului Laszlo Dioszegi este intrarea în play-off-ul campionatului. Patronul s-a arătat dezamăgit de startul modest de sezon al covăsnenilor.

”Un lucru este cert, nu se poate continua așa, facem orice este nevoie! Trebuie să spun că nimeni nu este mai important decât clubul și nu va fi niciodată cât sunt eu acolo!!! Este ușor să comentezi din exterior că trebuie făcut așa sau așa!

E de necrezut, uneori citesc atâtea comentarii… ‘de ce nu tai salariile la jumătate!’ sau ‘de ce nu dau afară 90% din echipă sau personalul profesionist!’. Pentru că atunci când semnezi un contract, nu există așa ceva! Din păcate asta este în toate campionatele, nu numai la noi! Dar, pe de altă parte, nu se poate continua așa!”, a scris, printre altele, Laszlo Dioszegi, pe Facebook.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Becali a pus ochii pe fotbalistul dat afară de Varga după rușinea cu Tromso: ”Îl apreciez. O să vorbesc cu MM”

Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”

Cristi Balaj a dat verdictul în cea mai controversată fază din Universitatea Craiova - FC Argeș

Tehnicianul din SuperLiga a dat cărțile pe față despre discuțiile cu Gigi Becali pentru a veni la FCSB: ”Asta i-am spus!”

Cuvântul repetat de Bogdan Andone după victoria cu Universitatea Craiova: ”Îi felicit pe băieți pentru asta!”

Coelho a surprins după eșecul cu FC Argeș: ”Nu sunt îngrijorat!” + Cicâldău, avertisment înainte de returul cu KuPS

Cele mai citite

Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”

Sporturi de contact  |  09 August 2026, 13:00
1.
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
Cine e românul invitat de Cristiano Ronaldo la nunta cu Georgina: ”Sunt prieteni foarte buni”

Diverse  |  08 August 2026, 11:45
2.
Cine e românul invitat de Cristiano Ronaldo la nunta cu Georgina: ”Sunt prieteni foarte buni”
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro

Bundesliga  |  07 August 2026, 17:26
3.
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
Știri de ultimă oră din sport
Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”
Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”
SuperLiga   |  10 August 2026, 11:20
Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”
Bugatti Destrier, un hypercar de colecție

Auto   |  10 August 2026, 10:35
Bugatti Destrier, un hypercar de colecție
Fotbalistul Barcelonei este la Liverpool. Când are loc prezentarea oficială

Premier League   |  10 August 2026, 09:10
Fotbalistul Barcelonei este la Liverpool. Când are loc prezentarea oficială
Tehnicianul din SuperLiga a dat cărțile pe față despre discuțiile cu Gigi Becali pentru a veni la FCSB: ”Asta i-am spus!”
Tehnicianul din SuperLiga a dat cărțile pe față despre discuțiile cu Gigi Becali pentru a veni la FCSB: ”Asta i-am spus!”
SuperLiga   |  10 August 2026, 08:41
Tehnicianul din SuperLiga a dat cărțile pe față despre discuțiile cu Gigi Becali pentru a veni la FCSB: ”Asta i-am spus!”
Coelho a surprins după eșecul cu FC Argeș: ”Nu sunt îngrijorat!” + Cicâldău, avertisment înainte de returul cu KuPS
Coelho a surprins după eșecul cu FC Argeș: ”Nu sunt îngrijorat!” + Cicâldău, avertisment înainte de returul cu KuPS
SuperLiga   |  10 August 2026, 00:10
Coelho a surprins după eșecul cu FC Argeș: ”Nu sunt îngrijorat!” + Cicâldău, avertisment înainte de returul cu KuPS
Leapmotor B03, până la 389 km autonomie într-un hatchback de 4,18 metri

Auto   |  09 August 2026, 23:20
Leapmotor B03, până la 389 km autonomie într-un hatchback de 4,18 metri
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Probleme în paradis pentru favoritul la Balonul de Aur! Fără să vrea, a recreat cel mai cunoscut meme din online
Probleme în paradis pentru favoritul la Balonul de Aur! Fără să vrea, a recreat cel mai cunoscut meme din online
RTV Bomba MOMENTULUI în politică! El ar urma să fie noul premier. Mulți îl consideră cea mai bună variantă!
Bomba MOMENTULUI în politică! El ar urma să fie noul premier. Mulți îl consideră cea mai bună variantă!
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
exclusiv Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
Special   |  08 August 2026, 14:36
Un cunoscut regizor realizează un film despre Anghel și Edi Iordănescu
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Becali a pus ochii pe fotbalistul dat afară de Varga după rușinea cu Tromso: ”Îl apreciez. O să vorbesc cu MM”
SuperLiga   |  13:55
Becali a pus ochii pe fotbalistul dat afară de Varga după rușinea cu Tromso: ”Îl apreciez. O să vorbesc cu MM”
Echipa din Liga 2 a evoluat pe echipament cu însemnul electoral al primarului și poate fi sancționată
Liga 2   |  13:10
Echipa din Liga 2 a evoluat pe echipament cu însemnul electoral al primarului și poate fi sancționată
exclusiv Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
Sporturi   |  12:30
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”
SuperLiga   |  11:20
Legenda Craiovei i-a făcut praf pe fotbaliștii Universității: ”Băluță a greșit ca un începător!”
Bugatti Destrier, un hypercar de colecție
Auto   |  10:35
Bugatti Destrier, un hypercar de colecție
Cristi Balaj a dat verdictul în cea mai controversată fază din Universitatea Craiova - FC Argeș
SuperLiga   |  09:50
Cristi Balaj a dat verdictul în cea mai controversată fază din Universitatea Craiova - FC Argeș
Fotbalistul Barcelonei este la Liverpool. Când are loc prezentarea oficială
Premier League   |  09:10
Fotbalistul Barcelonei este la Liverpool. Când are loc prezentarea oficială
Tehnicianul din SuperLiga a dat cărțile pe față despre discuțiile cu Gigi Becali pentru a veni la FCSB: ”Asta i-am spus!”
SuperLiga   |  08:41