OFICIAL | Cu ce echipă a semnat Mihai Căpățînă după despărțirea de Universitatea Craiova

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): OFICIAL | Cu ce echipă a semnat Mihai Căpățînă după despărțirea de Universitatea Craiova
Foto: Sportpictures  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 30.06.2025 19:44   |  Actualizat: 30.06.2025 21:03

După despărțirea de Universitatea Craiova, Mihai Căpățînă (29 de ani) a semnat cu noua echipă și va fi la prima experiență în afara țării.

Ajuns în 2020 la Craiova, de la FC Voluntari, în schimbul a 250.000 de euro, Mihai Căpățînă a fost ”omul bun la toate” pentru olteni.

Folosit atât în apărare cât și la mijloc, fotbalistul a avut evoluții constante și a adunat 145 de meciuri în tricoul alb-albastru, contribuind decisiv cu patru goluri și trei assist-uri.

Cu o cupă a româniei în palmares, mai exact cea din 2021, Căpățînă a părăsit-o pe Craiova și a fost prezentat la noua sa echipă.

Căpățînă semnează în Kazahstan

Luni, 30 iunie, mijlocașul a fost prezentat de FC Ordabasy:

"Mihai Căpățînă este noul jucător al clubului. Mijlocașul român a semnat un contract cu clubul de fotbal Ordabasy. Îi dorim lui Mihai să cucerească noi provocări în clubul nostru în acest sezon. Bine ai venit în familie, Mihai", a fost mesajul celor de la Ordabasy pe rețelele sociale.

Ordabasy ocupă locul 7 în campionatul din Kazahstan, cu 19 puncte din 14 meciuri.

Craiova face revoluție

Universitatea Craiova a fost activă pe piața transferurilor în această vară, reușind să aducă mai mulți jucători, dar și să se despartă de câteva nume importante.

La capitolul sosiri, oltenii l-au transferat pe Mihnea Rădulescu de la Petrolul Ploiești pentru suma de 200.000 de euro, iar David Matei a venit de la CSA Steaua pentru 75.000 de euro.

În plus, clubul i-a adus liberi de contract pe Samuel Teles (de la Oțelul Galați), Alexandru Crețu (de la Al-Wehda) și Tudor Băluță (de la Slask Wroclaw).

Foto 2/2

În ceea ce privește plecările, cea mai importantă este a lui Alexandru Mitriță, vândut la Zheijang Professional pentru 2.000.000 de euro.

Mihai Căpățînă a plecat la FC Ordabasy, iar Takuto Oshima a fost transferat la FC Noah pentru 500.000 de euro. De asemenea, Gjoko Zajkov a ajuns liber de contract la Ajman Club, Jovo Lukic s-a despărțit de club și a semnat cu U Cluj, iar Alisson Safira a încheiat perioada de împrumut. În plus, Ștefan Bană a fost împrumutat la Oțelul Galați, iar David Lazăr la FC Argeș.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”

Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani

Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români

Gigi Becali a plătit o avere și a adus un atacant ”cu forță, explozie, viteză și tehnică”

Gigi Becali a vorbit cu Mirel Rădoi și a adus un rapidist la FCSB

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 15:15
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei

Handbal   |  10 Noiembrie 2026, 14:00
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)

Comunicate   |  10 Noiembrie 2026, 13:17
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
SuperLiga   |  19:03
Dan Nistor ia în calcul plecarea de la U Cluj! Ce îl nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
SuperLiga   |  18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
LaLiga   |  17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
exclusiv Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
Fotbal   |  17:08
Fostul oficial de la Dinamo și-a găsit un job în SUA după o postare pe Reddit: ”A fost ceva wow!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Diverse   |  15:38