OFICIAL | Luca Băsceanu a semnat cu Craiova. Oltenii plătesc 1.000.000 de euro

OFICIAL | Luca Băsceanu a semnat cu Craiova. Oltenii plătesc 1 milion de euro Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL | Luca Băsceanu a semnat cu Craiova. Oltenii plătesc 1.000.000 de euro
Foto: sportpictures  |   OFICIAL | Luca Băsceanu a semnat cu Craiova. Oltenii plătesc 1 milion de euro

Radu Bordei   |   Publicat: 01.07.2025 21:18   |  Actualizat: 01.07.2025 23:32

Fanii Universității Craiova pot respira liniștiți. Transferul de 1.000.000 de euro este parafat. Luca Băsceanu, mijlocașul de 19 ani, adus de la Farul lui Gică Hagi, a fost prezentat oficial.

În ciuda faptului că s-a speculat intrarea celor de la FCSB pe fir, jucătorul a ajuns, până la urmă, sub comanda lui Mihai Rădoi.

Luca Băsceanu, prezentat oficial în Bănie

”Este vacanță, totul este rezolvat, semnăm în câteva zile” anunța patronul Mihai Rotaru, în urmă cu câteva zile. Vestea că unul din cei mai promițători jucători ai Farului va ajunge în Bănie a fost apreciată de suporterii Universității. Dar apoi transferul a stagnat, mai ales că jucătorul a participat și la Euro U19.

Într-un final, clubul a făcut anunțul oficial și Rădoi poate să îl integreze cât mai repede posibil în procesul de pregătire al fotbalistului. Farul va urma să încaseze 1 milion de euro în schimbul mijlocașului lateral.

Jucătorul a semnat pe 4 ani de zile și a dat și un mesaj scurt în filmulețul de prezentare de pe contul oficial al clubului: ”De abia aștept să ne vedem pe Oblemenco”, a transmis Băsceanu.

Mirel Rădoi: ”Încerc să explic asta conducerii, dar vorbesc singur”

Antrenorul oltenilor nu este, momentan, fericit cu activitatea echipei în mercato, deși oltenii au realizat câteva transferuri importante, printre care și Băsceanu sau Mihnea Rădulescu, de la Petrolul. Dar l-a și pierdut pe Alex Mitriță, talismanul echipei din ultimele două sezoane.

”Nu avem jucătorii, nu putem să acumulăm din punct de vedere fizic, tactic, iar lucrurile vor fi mai greu de gestionat. Nu e ușor să aduci jucători, mai ales jucători de atac. Ei trebuie să vadă ce jucători au în spatele lor, care sunt jucătorii care pot intra în combinație, care pot pasa în profunzime.

Încerc cumva să explic conducerii lucrurile astea, dar se pare că deocamdată vorbesc cam singur. Totuși, să sperăm că jucătorii vor veni cât mai repede”, a declarat Rădoi, în cantonamentul echipei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”

Dan Șucu a dat verdictul despre Daniel Pancu, după ce antrenorul Rapidului a fost criticat de Diana Șucu

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica

Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 10:03
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”

Stranieri   |  11 Noiembrie 2026, 09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Tenis   |  11 Noiembrie 2026, 09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)

Baschet   |  11 Noiembrie 2026, 09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”
SuperLiga   |  15:15
Dan Șucu: ”Rapid este cea mai respectată echipă din România”
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”
Echipa Națională   |  14:49
”Tricolorul” care a fost impresionat de Gică Hagi: ”Sunt foarte onorat că are încredere în mine”
exclusiv Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”
SuperLiga   |  13:36
Gigi Becali ar fi fost țepuit cu peste un milion de euro la un transfer: ”Mi-era o milă de el, vorbea singur”
Dan Șucu a dat verdictul despre Daniel Pancu, după ce antrenorul Rapidului a fost criticat de Diana Șucu
SuperLiga   |  12:42
Dan Șucu a dat verdictul despre Daniel Pancu, după ce antrenorul Rapidului a fost criticat de Diana Șucu
Valeriu Iftime, legături controversate cu o afacere de 80 de milioane de lei din PNRR
Diverse   |  12:00
Valeriu Iftime, legături controversate cu o afacere de 80 de milioane de lei din PNRR
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
SuperLiga   |  10:56
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
SuperLiga   |  10:03
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
Stranieri   |  09:34