exclusiv Oficialul din SuperLiga, atac la adresa lui Mihai Rotaru: ”El știe să pună presiune, în loc să își facă echipă să câștige campionatul”

Mihai Rotaru, finanțator la Universitatea Craiova Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Oficialul din SuperLiga, atac la adresa lui Mihai Rotaru: ”El știe să pună presiune, în loc să își facă echipă să câștige campionatul”
Mihai Rotaru, finanțator la Universitatea Craiova

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 17.07.2025 12:07   |  Actualizat: 17.07.2025 15:57

Daniel Stanciu, directorul de comunicare de la FC Argeș, a comentat în cadrul emisiunii iAMsport LIVE decizia Universității Craiova de a acuzat arbitrajul din partida contra celor de la UTA Arad, scor 3-3.

SuperLiga României s-a reluat vineri, 11 iulie, iar prima etapă nu a fost lipsită de scandaluri și controverse. Printre acestea se numără și acuzele de arbitraj din partea echipelor Farul Constanța și Universitatea Craiova, cea din urmă transmițând o scrisoare deschisă către CCA.

Formația din Bănie a debutat în noul sezon pe terenul celor de la UTA Arad și a condus cu 3-0 până în minutul 80, când arădenii au reușit să egaleze, iar conducerea clubului a pus rezultatul pe seama faptului că au fost dezavantajați de arbitri.

UTA Arad - Universitatea Craiova, scor 3-3, a fost arbitrată de Marian Barbu

Mihai Rotaru, ironizat în direct: "El nu poate să facă altfel"

Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii iAMsport LIVE, de către Costin Ștucan și invitații săi, Alexandru David și Daniel Stanciu, iar oficialul celor de la FC Argeș l-a ironizat pe Mihai Rotaru, principalul finanțator al Universității Craiova, pentru gestul făcut.

Daniel Stanciu: Am văzut că a făcut și Craiova un memoriu. Este o chestie specifică lui Rotaru, să pună presiune. Că el nu poate să facă altfel. El în loc să își facă echipă și să câștige campionatul...

Alexandru David: Nu are, bă, treabă domnul Rotaru. Aici sunt ăștia din club, că știu cum e. Vin toți și zic: ”Domnule, trebuie să facem, că ne ia lumea de proști”.

Daniel Stanciu: Nu. Nu mișcă nimeni acolo, stai liniștit!

Alexandru David: Ei, oamenii din club, ca să își ascundă incompetența, în loc să spună de ce sunt ”pușcării”, că au luat trei goluri de la 3-0, ei vin și spun...

Daniel Stanciu: Rotaru are idei multe. Se pricepe.

Alexandru David: Eu nu îl cunosc, dar îmi e greu să cred.

Daniel Stanciu

Daniel Stanciu: "Rotaru e de toate și, de fapt, nimic"

Daniel Stanciu: E singurul președinte, sau conducător, sau ce vrea el să fie, că e de toate și, de fapt, nimic, care vine, schimbă, face...

Costin Ștucan: Cum? Păi și Becali?

Daniel Stanciu: Mai și demonstrează. FCSB nu poți să o compari. Adică, rezultatele Craiovei nu există. Stai că vin cupele europene acum.

Costin Ștucan: Și nu crezi că se pot califica?

Daniel Stanciu: Nu știu. Să dea Dumnezeu. Nu e neapărat vorba de Craiova și Universitatea Cluj.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Marius Șumudică și-a felicitat jucătorii după meciul cu Farul: ”Sunt niște eroi”

După 0-0 cu Farul, Mario Camora a transmis care este obiectivul lui CFR Cluj

Ioan Ovidiu Sabău, nemulțumit după remiza cu CFR Cluj: ”Sper ca Alibec să își revină”

Gigi Becali intră în scenă pentru Karlo Muhar! Problema care ține transferul pe loc

CFR Cluj - Farul Constanța 0-0! Ardelenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off

Andrei Nicolescu, veste importantă pentru suporteri înaintea derby-ului cu FCSB: ”Să vedem dacă ne face el un cadou”

Cele mai citite

UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova

SuperLiga  |  02 Septembrie 2026, 15:54
1.
UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România

Diverse  |  04 Septembrie 2026, 10:05
2.
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție

Diverse  |  02 Septembrie 2026, 08:50
3.
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție
Știri de ultimă oră din sport
Steaua, victorie dramatică în derby-ul cu Dinamo

Rugby   |  04 Septembrie 2026, 23:58
Steaua, victorie dramatică în derby-ul cu Dinamo
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”

Fotbal   |  04 Septembrie 2026, 21:53
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă

Formula 1   |  04 Septembrie 2026, 20:55
FIA schimbă iar podiumul de la Monte Carlo! Cine pierde și cine câștigă
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță

Tenis   |  04 Septembrie 2026, 19:46
Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță
CCA a decis cine va arbitra derby-ul Dinamo - FCSB

SuperLiga   |  04 Septembrie 2026, 19:08
CCA a decis cine va arbitra derby-ul Dinamo - FCSB
Mitsubishi transformă Pajero într-o familie de SUV-uri

Auto   |  04 Septembrie 2026, 18:41
Mitsubishi transformă Pajero într-o familie de SUV-uri
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO „Medicii au spus clar: 4 luni de viață!” Povestea neștiută a omului care a luptat cu soarta
„Medicii au spus clar: 4 luni de viață!” Povestea neștiută a omului care a luptat cu soarta
RTV FABULOS! Primele imagini ŞOC de la Insula Iubirii 2026. FOTO şi VIDEO
FABULOS! Primele imagini ŞOC de la Insula Iubirii 2026. FOTO şi VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Steaua, victorie dramatică în derby-ul cu Dinamo
Rugby   |  23:58
Steaua, victorie dramatică în derby-ul cu Dinamo
Marius Șumudică și-a felicitat jucătorii după meciul cu Farul: ”Sunt niște eroi”
SuperLiga   |  23:31
Marius Șumudică și-a felicitat jucătorii după meciul cu Farul: ”Sunt niște eroi”
După 0-0 cu Farul, Mario Camora a transmis care este obiectivul lui CFR Cluj
SuperLiga   |  23:12
După 0-0 cu Farul, Mario Camora a transmis care este obiectivul lui CFR Cluj
Ioan Ovidiu Sabău, nemulțumit după remiza cu CFR Cluj: ”Sper ca Alibec să își revină”
SuperLiga   |  22:53
Ioan Ovidiu Sabău, nemulțumit după remiza cu CFR Cluj: ”Sper ca Alibec să își revină”
Gigi Becali intră în scenă pentru Karlo Muhar! Problema care ține transferul pe loc
SuperLiga   |  22:26
Gigi Becali intră în scenă pentru Karlo Muhar! Problema care ține transferul pe loc
CFR Cluj - Farul Constanța 0-0! Ardelenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off
SuperLiga   |  22:22
CFR Cluj - Farul Constanța 0-0! Ardelenii au ratat șansa de a urca pe loc de play-off
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
Fotbal   |  21:53
Neymar a ”explodat” după ultima partidă: ”Cel mai prost gazon pe care l-am văzut vreodată”
Andrei Nicolescu, veste importantă pentru suporteri înaintea derby-ului cu FCSB: ”Să vedem dacă ne face el un cadou”
SuperLiga   |  21:24