foto Penalty neacordat pentru Petrolul împotriva Craiovei? Faza controversată din duelul din Bănie
Redactia | Publicat: 04.08.2024 20:36 | Actualizat: 04.08.2024 20:59
O fază controversată s-a petrecut în a doua repriză a duelului Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești, în urma căreia prahovenii ar fi putut benefica de un penalty. În cele din urmă, cei din camera VAR au decis că intrarea nu justifica acordarea unei lovituri de la 11 metri.
Începutul modest de sezon al Petrolului Ploiești pare să fi fost ”șters cu buretele” după marea victorie din ultima etapă, împotriva rivalei Rapid, scor 1-0.
Prahovenii s-au dus cu ceva mai mult tupeu în Bănie, pentru meciul cu Universitatea Craiova, din a patra rundă a acestui campionat, și ar fi putut da lovitura în partea secundă.
Faza la care Petrolul ar fi putut primi un penalty
După o primă oră de joc în care oltenii nu au reușit să deschidă scorul, Petrolul Ploiești ar fi putut beneficia de un penalty, în urma unei intrări a lui Takuto Oshima asupra lui Sergiu Hanca.
În încercarea a bloca un șut al fotbalistului român, mijlocașul Craiovei a părut să îl ”secere” pe acesta în careu. Hanca a avut nevoie de intervenția medicilor și a fost înlocuit imediat după.
VAR a analizat faza, dar, în cele din urmă, centralul Ionuț Coza nici nu a fost chemat la ecran pentru a analiza faza. Iar scorul a rămas 2-0.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.