Petrila, reacție la finalul partidei cu CFR: ”Un egal mai bun pentru noi decât pentru ei”

Claudiu Petrila, jucător la Rapid Galerie foto (1 fotografii): Petrila, reacție la finalul partidei cu CFR: ”Un egal mai bun pentru noi decât pentru ei”
Foto: Sport Pictures  |   Claudiu Petrila, jucător la Rapid

Denisa Ștefan   |   Publicat: 14.04.2025 23:15   |  Actualizat: 14.04.2025 23:51

CFR și Rapid au remizat, scor 1-1, în partida din etapa cu numărul patru din play-off-ul SuperLigii. La finalul partidei, Claudiu Petrila (24 de ani), aripa stângă a formației giuleștene, a reacționat.

În ultimul meci al etapei cu numărul patru din play-off, Rapid și CFR au obținut fiecare câte un punct în urma unei partide încheiate 1-1.

Astfel, CFR este pe locul secund în campionat, cu 34 de puncte, în timp ce elevii lui Marius Șumudică sunt pe locul șase, cu 28 de puncte.

Claudiu Petrila, concluzii după remiza dintre CFR și Rapid

La finalul partidei, Claudiu Petrila a tras concluziile în urma partidei cu fosta sa echipă și a recunoscut că nu a fost mulțumit de starea gazonului.

”Consider că am dominat tot meciul. Am reușit să facem un egal, dar meritam să câștigăm. Mi-am dat seama că nu stăteam în teren cum trebuia, dar la pauză am văzut ce am greșit, ca să nu mai facem la fel. Meci greu, un teren prostuț, să zic așa, nici măcar nu l-au udat ca să meargă mai bine mingea.

Un egal, bun mai mult pentru noi decât pentru ei. Vrem să terminăm în primele trei, dacă nu, în primele 4. Vom da totul pentru asta și mai avem și Cupa. (n.r. Ai reușit cea de-a zecea pasă de gol pe care ai dat-o în acest sezon) A zecea pasă decisivă în campionat, mă simt bine la fiecare meci”, a spus jucătorul giuleștenilor.

Borza și-a făcut autocritica

Andrei Borza, de asemenea jucător al formației antrenate de Marius Șumudică, a declarat la finalul partidei că nu este mulțumit de felul în care s-a descurcat pe gazon.

”Meritam cele trei puncte, a doua repriză am avut multe ocazii, dar în prima nu am jucat bine, mai ales eu. Trebuie să văd unde am greșit, eu așa cred, mă critic singur. Am schimbat sistemul, 4-4-2 la pauză, cu Burmaz și Koljic, am ținut de minge.

Craiova a luat două bătăi aici, este un punct câștigat, ne-a zis și Mister, acum vrem să ne apropiem de top 3. N-am văzut faza dar am înțeles că a fost penalty, e frustrant să îți ia penalty pentru câțiva centimetri”, a comentat fundașul lateral stânga.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Cel mai stupid!” Armstrong l-a atacat dur pe Alibec după incidentul de la Dinamo - Farul! + Reacția lui Nuno Campos

Panică în tribune la Dinamo - Farul! O torță a ajuns printre suporteri, iar o femeie a fost dusă la ambulanță

Sabău, după 0-4 cu Dinamo: ”E greu de digerat!”

Alibec a dat cărțile pe față despre conflictul cu Armstrong: ”M-a înjurat de familie!”

Scandal la pauza meciului Dinamo - Farul! Alibec a fost eliminat în urma unui conflict cu Opruț și Armstrong

Dinamo - Farul 4-0. ”Marinarii” au fost zdrobiți de trupa lui Nuno Campos! ”Câinii” au revenit pe primul loc

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Fiii fostului antrenor al FCSB ar fi fost impuși în primul 11 la Rapid: ”Zero barat, a putrezit tot în jur!”

SuperLiga  |  19 Septembrie 2026, 14:47
3.
Fiii fostului antrenor al FCSB ar fi fost impuși în primul 11 la Rapid: ”Zero barat, a putrezit tot în jur!”
Știri de ultimă oră din sport
Spalletti a adus un fotbalist român la prima echipă a lui Juventus

Serie A   |  20 Septembrie 2026, 22:13
Spalletti a adus un fotbalist român la prima echipă a lui Juventus
Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară! Comisia a greșit atunci când a făcut delegările”

LaLiga   |  20 Septembrie 2026, 19:58
Mourinho a răbufnit după eșecul din derby-ul Madridului și a desființat arbitrajul: ”Arias nu avea experiența necesară! Comisia a greșit atunci când a făcut delegările”
România, pentru a doua oară consecutiv în sferturile Europeanului de volei! Tricolorii, victorie fără set pierdut cu Ucraina

Alte sporturi   |  20 Septembrie 2026, 19:12
România, pentru a doua oară consecutiv în sferturile Europeanului de volei! Tricolorii, victorie fără set pierdut cu Ucraina
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero

LaLiga   |  20 Septembrie 2026, 18:18
”Galben sau roșu?” Controversă în derby-ul Madridului! Bellingham a cerut intervenția VAR după duelul cu Romero
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”

SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 17:43
Chipciu a izbucnit la finalul partidei cu FC Voluntari și a lansat acuzații: ”Au făcut intenționat!”
Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB

SuperLiga   |  20 Septembrie 2026, 17:02
Gigi Becali i-a promis lui Reghecampf 1.000.000 de euro! Antrenorul nu a fost prima opțiune a patronului FCSB
AS.RO Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
”Cel mai stupid!” Armstrong l-a atacat dur pe Alibec după incidentul de la Dinamo - Farul! + Reacția lui Nuno Campos
SuperLiga   |  23:53
”Cel mai stupid!” Armstrong l-a atacat dur pe Alibec după incidentul de la Dinamo - Farul! + Reacția lui Nuno Campos
Panică în tribune la Dinamo - Farul! O torță a ajuns printre suporteri, iar o femeie a fost dusă la ambulanță
SuperLiga   |  23:28
Panică în tribune la Dinamo - Farul! O torță a ajuns printre suporteri, iar o femeie a fost dusă la ambulanță
Sabău, după 0-4 cu Dinamo: ”E greu de digerat!”
SuperLiga   |  23:16
Sabău, după 0-4 cu Dinamo: ”E greu de digerat!”
Alibec a dat cărțile pe față despre conflictul cu Armstrong: ”M-a înjurat de familie!”
SuperLiga   |  22:48
Alibec a dat cărțile pe față despre conflictul cu Armstrong: ”M-a înjurat de familie!”
Spalletti a adus un fotbalist român la prima echipă a lui Juventus
Serie A   |  22:13
Spalletti a adus un fotbalist român la prima echipă a lui Juventus
Scandal la pauza meciului Dinamo - Farul! Alibec a fost eliminat în urma unui conflict cu Opruț și Armstrong
SuperLiga   |  21:50
Scandal la pauza meciului Dinamo - Farul! Alibec a fost eliminat în urma unui conflict cu Opruț și Armstrong
Sebastian Vettel, pregătit să-i cedeze lui Kimi Antonelli un record istoric: ”Aș fi foarte fericit pentru el!”
Formula 1   |  21:20
Sebastian Vettel, pregătit să-i cedeze lui Kimi Antonelli un record istoric: ”Aș fi foarte fericit pentru el!”
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Fotbal   |  21:02