Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
Galerie foto (1 fotografii): Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
Alina Popa | Publicat: 31.10.2026 21:15 | Actualizat: 31.10.2026 21:15
Petrolul Ploiești și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul disputat sâmbătă, în etapa a 14-a din SuperLiga. Ștefan Drazic a deschis scorul pentru ardeleni în minutul 5, iar Alejandro Bran a stabilit rezultatul final în minutul 28.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Rezultatul nu este unul ideal pentru niciuna dintre formații. Petrolul ocupă locul 4, dar poate pierde această poziție în fața Universității Cluj sau a celor de la FCSB. CFR Cluj a ajuns la 18 puncte și rămâne în afara locurilor de play-off.
Oaspeții au început mai bine partida și au deschis scorul după numai cinci minute. Braun a recuperat mingea în banda dreaptă, l-a depășit pe Andres Dumitrescu și a centrat în fața porții, de unde Drazic a trimis în plasă.
Meci pe contre la Ploiești
Petrolul a reacționat, iar egalarea a venit în minutul 28. Mario Ioniță a oferit o pasă excelentă peste defensiva clujenilor, iar Alejandro Bran l-a învins pe Vâlceanu într-un duel unu contra unu.
Gazdele au încheiat prima repriză în ofensivă și au ratat două ocazii importante prin Vega și Rodrigo Martins. După pauză, tot Petrolul a avut inițiativa, însă Vâlceanu a intervenit la șuturile lui Martins și Dele Israel.
CFR Cluj a răspuns prin Ziblim și Drazic, iar finalul a adus noi emoții pentru ambele echipe. În minutul 87, Drazic a trimis în bară, iar Ignat a fost aproape de golul victoriei pentru ardeleni. Zima a intervenit salvator și a păstrat scorul de 1-1 până la final.
Echipe de start
Petrolul (4-4-2): Zima - Căpușă, Papp, Sumbula, Dumitrescu - Teixeira, A. Ioniță, Flores, Martins - Hanca, Vega
Rezerve: Georgescu, Ludewig, Zaian, Dele, Huseynov, Țuțu, Leescu, I. Paraschiv, M. Costache
Antrenor: Ricardo Sousa
CFR Cluj (3-5-2): Vâlceanu - Gelashvili, Ignat, Pantalon - Braun, Ziblim, Perianu, Omic, Sfait - Drazic, Biliboc
Rezerve: Gal, A. Filip, Camora, Kun, Țîrlea, Kresic, Azzini, Nalic, Perea, Omrani, Trevisan, S. Buș
Antrenor: Marius Șumudică
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






