exclusiv Promisiunea lui Daniel Pancu la prima discuție cu Nelu Varga: ”Sunt convins de asta”

Daniel Pancu era liber de contract din vară, după ce și-a încheiat mandatul la România U21 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Promisiunea lui Daniel Pancu la prima discuție cu Nelu Varga: ”Sunt convins de asta”
Foto: Sport Pictures  |   Daniel Pancu era liber de contract din vară, după ce și-a încheiat mandatul la România U21

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 31.10.2025 10:25   |  Actualizat: 31.10.2025 11:44

Decebal Rădulescu, editorialist iAMsport.ro, a dezvăluit, la emisiunea iAMsport LIVE, discuția purtată cu Daniel Pancu (48 de ani), după ce antrenorul a fost sunat de Neluțu Varga, finanțatorul de la CFR Cluj, să preia banca tehnică a echipei.

După ce Dan Petrescu și Andrea Mandorlini au stat pe banca CFR-ului în acest sezon, acum a venit rândul lui Daniel Pancu să încerce să redreseze situația de la formația ardeleană.

Eliminată din cupele europene, vicecampioana României se află pe locul 13 în clasament, cu tot atâtea puncte obținute în urma a cinci înfrângeri, șapte remize și doar două victorii.

Fostul atacant al Rapidului va figura ca ”secund” al echipei până la începutul lunii decembrie, când va obține licența PRO de antrenor. Acesta va începe treaba la CFR de la 1 noiembrie, după meciul cu Dinamo.

Foto 5/6

Decebal Rădulescu, despre numirea lui Daniel Pancu la CFR: "E cea mai potrivită"

Fostul selecționer al României U21 a fost avertizat de mai multe voci din fotbalul românesc că va avea parte de o misiune dificilă la CFR, în contextul în care se află echipa în acest moment.

În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, Decebal Rădulescu a comentat numirea lui ”Pancone” la formația din Gruia și a povestit ce i-ar fi spus antrenorul după a fost sunat de conducerea echipei în urmă cu câteva zile.

Decebal Rădulescu: Eu cred Pancu că trebuia să își găsească o echipă, iar CFR este cea mai potrivită.

Costin Ștucan: E cea mai potrivită? Mie mi se pare că e cea mai nepotrivită!

Decebal Rădulescu: E cea mai potrivită, pentru că CFR e undeva jos și nu știu ce i s-ar mai putea întâmpla. Și mai știu o chestiune. Am vorbit cu Daniel și o să vă spun care era părerea lui în seara în care a fost sunat de patron.

Alexandru David: L-a sunat personal pe Pancu? Că celălalt (n.r. Mandorlini) a spus că au vorbit prin intermediari.

Decebal Rădulescu: Da, l-a sunat personal. Pancu a avut următorul discurs, cel puțin în fața mea: "Sunt jucători extraordinari acolo. Chiar e un lot cu jucători foarte buni la CFR. Sunt convins că pot să fac lucrurile așa cum îmi doresc acolo".

Foto 2/6

"Dacă Pancu știe să folosească jucătorii, sunt convins că CFR poate să își revină și să fie ce a fost"

Costin Ștucan: Da, dar lotul are 100 de persoane. Mandorlini spune că sunt niște bisericuțe.

Decebal Rădulescu: Asta e altă poveste. E treaba lui Pancu să încerce să rezolve problema.

Costin Ștucan: Păi, eu de asta zic că e cel mai rău lucru care i se putea întâmpla.

Decebal Rădulescu: Adevărul este că sunt niște jucători cu nume acolo: Emerllahu, Muhar, Keita... Sunt jucători foarte valoroși! Și dacă Pancu știe să îi folosească, eu sunt convins că CFR poate să își revină și să fie ce a fost. Acum, nu știu cum stau cu salariile, că e foarte important. Dar nu cred că s-a întâmplat să rămână jucători neplătiți, chiar dacă s-a întins coarda câteva luni.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mitică Dragomir, verdict dur după venirea lui Denis Drăguș la FCSB: ”Dă cel mult 5 goluri!”

Giovanni Becali, atac jignitor la adresa lui Tavi Popescu: ”Needucat. Are IQ 0!”

Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”

Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”

Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium

Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”

Cele mai citite

Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”

Echipa Națională  |  13 Septembrie 2026, 21:07
1.
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

Inedit  |  12 Septembrie 2026, 14:48
2.
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB

Special  |  12 Septembrie 2026, 12:40
3.
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Cristi Chivu, semnal de alarmă la Inter după seria neagră din Champions League

Serie A   |  13 Septembrie 2026, 23:47
Cristi Chivu, semnal de alarmă la Inter după seria neagră din Champions League
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
SuperLiga   |  13 Septembrie 2026, 23:26
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
SuperLiga   |  13 Septembrie 2026, 23:10
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”

Formula 1   |  13 Septembrie 2026, 22:58
Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”
Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium
Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium
SuperLiga   |  13 Septembrie 2026, 22:21
Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
SuperLiga   |  13 Septembrie 2026, 22:14
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
RTV Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 septembrie. Proiect AUR: oficialii care refuză să sărute drapelul de Ziua Tricolorului riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Mitică Dragomir, verdict dur după venirea lui Denis Drăguș la FCSB: ”Dă cel mult 5 goluri!”
SuperLiga   |  09:47
Mitică Dragomir, verdict dur după venirea lui Denis Drăguș la FCSB: ”Dă cel mult 5 goluri!”
Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open
Tenis   |  09:36
Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open
Francesco Totti a numit rivala lui Inter la titlu: ”Au început bine”
Serie A   |  09:05
Francesco Totti a numit rivala lui Inter la titlu: ”Au început bine”
Giovanni Becali, atac jignitor la adresa lui Tavi Popescu: ”Needucat. Are IQ 0!”
SuperLiga   |  08:20
Giovanni Becali, atac jignitor la adresa lui Tavi Popescu: ”Needucat. Are IQ 0!”
Cristi Chivu, semnal de alarmă la Inter după seria neagră din Champions League
Serie A   |  23:47
Cristi Chivu, semnal de alarmă la Inter după seria neagră din Champions League
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
SuperLiga   |  23:26
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
SuperLiga   |  23:10
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”
Formula 1   |  22:58