Revanșa lui Kennedy Boateng! Fundașul lui Dinamo a marcat în startul reprizei secunde cu Universitatea Craiova

Kennedy Boateng a făcut un penalty în Universitatea Craiova, dar a și reușit să marcheze Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Revanșa lui Kennedy Boateng! Fundașul lui Dinamo a marcat în startul reprizei secunde cu Universitatea Craiova
Foto: Sport Pictures  |   Kennedy Boateng a făcut un penalty în Universitatea Craiova, dar a și reușit să marcheze

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 19.01.2025 21:29   |  Actualizat: 19.01.2025 22:42

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 36 al partidei, din penalty, după eroarea lui Kennedy Boateng (28 de ani), care i-a pus piedică lui Alex Mitriță (28 de ani).

UPDATE: Kennedy Boateng și-a luat revanșa pentru greșeala făcută în prima repriză. Fundașul ”câinilor” a reușit să egaleze situația de pe tabelă, printr-un gol marcat în minutul 49, după o lovitură de colț.

Știrea inițială

Universitatea Craiova a primit vizita celor de la Dinamo în prima etapă din acest an. Ambele echipe se află în zona play-off-ului, însă cele 3 puncte puse în joc sunt importante pentru consolidarea locului din clasament. În tur, Dinamo s-a impus cu 2-1, prin golurile marcate de Gnahore și Bani, în timp de pentru olteni a marcat Koljic.

Universitatea Craiova a deschis scorul în meciul cu Dinamo în urma unei gafe făcute de Boateng

Oltenii au deschis scorul în minutul 36 al partidei, după o eroare a fundașului central Kennedy Boateng. Jucătorul ”câinilor” i-a pus piedică lui Alex Mitriță, iar arbitru a ales să acorde lovitură de la 11 m.

Câteva zeci de secunde mai târziu, același Mitriță a deschis scorul pentru Craiova, în urma unui șut cu piciorul drept. Fotbalistul a ajuns la 10 goluri și 6 pase decisive în acest sezon pentru gruparea din Bănie.

Foto 4/5

Echipele de start:

CSU CRAIOVA (4-2-3-1): L. Popescu - Mora, Maldonado, Zajkov, Badelj - Căpățînă, Oshima - Baiaram, Cicâldău, Mitriță (cpt.) - Lukic
Rezerve: S. Lung Jr. - Vlădoiu, Gașpar, Iago, Screciu, Păcurar, Mekvabishvili, Houri, D. Barbu, Bană, Koljic
Antrenor: Costel Gâlcă

DINAMO (4-3-3): Al. Roșca - Sivis, Boateng, Patriche (cpt.), Luna - Milanov, Gnahore, Cîrjan - Al. Pop, Selmani, Politic
Rezerve: Golubovic, Al. Stoian - Abdallah, Bordușanu, P. Neagu, Rotund, Antonio Cristea, Ilincaș, Mărginean
Antrenor: Zeljko Kopic

Cum arată clasamentul în acest moment

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga

Decizie de ultim moment în cazul CFR Cluj

Componentul Generației de Aur s-a dezlănțuit la adresa lui Florin Tănase: ”Era bombă cu ceas în vestiar la FCSB. Baciu a fost mai fotbalist decât el!”

OFICIAL | Al 13-lea transfer al Rapidului! Giuleștenii l-au prezentat pe înlocuitorul lui Graovac

Varga a refuzat 1.200.000 de euro pentru transferul lui Biliboc

Trei transferuri grele pentru FCSB. Doi dintre jucători au ajuns deja la București

Cele mai citite

UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova

SuperLiga  |  02 Septembrie 2026, 15:54
1.
UPDATE | Mihai Rotaru neagă faptul că Puiu Popoviciu ar urma să investească la Universitatea Craiova
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție

Diverse  |  02 Septembrie 2026, 08:50
2.
Patron nou în fotbalul românesc. Va susține o echipă de tradiție
A pus tunurile pe Șumudică după ce a auzit ce i-a spus lui Becali: ”Nu se poate! Voi realizați treaba asta?!”

SuperLiga  |  01 Septembrie 2026, 23:24
3.
A pus tunurile pe Șumudică după ce a auzit ce i-a spus lui Becali: ”Nu se poate! Voi realizați treaba asta?!”
Știri de ultimă oră din sport
CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga
live score CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga
SuperLiga   |  04 Septembrie 2026, 15:16
CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal

Special   |  04 Septembrie 2026, 13:37

Răzvan Lucescu primește un campion din Serie A la Al-Sadd! Transfer de 3.000.000 de euro

Internațional   |  04 Septembrie 2026, 12:23
Răzvan Lucescu primește un campion din Serie A la Al-Sadd! Transfer de 3.000.000 de euro
Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Gianpiero Lambiase

Formula 1   |  04 Septembrie 2026, 10:43
Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Gianpiero Lambiase
Chivu a câștigat două trofee cu Inter, dar nu a fost ales ”antrenorul anului” în Italia! Cine i-a suflat premiul românului

Serie A   |  04 Septembrie 2026, 09:55
Chivu a câștigat două trofee cu Inter, dar nu a fost ales ”antrenorul anului” în Italia! Cine i-a suflat premiul românului
Prins drogat cu cocaină, Nick Kyrgios și-a aflat pedeapsa

Tenis   |  04 Septembrie 2026, 09:31
Prins drogat cu cocaină, Nick Kyrgios și-a aflat pedeapsa
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
RTV BOMBĂ la ProTV! Irina Rimes pleacă de la Vocea României Anunțul a fost făcut chiar de ea: Dacă vreți vă zic și motivul
BOMBĂ la ProTV! Irina Rimes pleacă de la Vocea României Anunțul a fost făcut chiar de ea: Dacă vreți vă zic și motivul
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal
Special   |  04 Septembrie 2026, 13:37
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
live score CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga
SuperLiga   |  15:16
CFR Cluj - Farul Constanța, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Primul duel al rundei a 8-a din SuperLiga
Decizie de ultim moment în cazul CFR Cluj
SuperLiga   |  14:42
Decizie de ultim moment în cazul CFR Cluj
exclusiv Componentul Generației de Aur s-a dezlănțuit la adresa lui Florin Tănase: ”Era bombă cu ceas în vestiar la FCSB. Baciu a fost...
SuperLiga   |  14:07
Componentul Generației de Aur s-a dezlănțuit la adresa lui Florin Tănase: ”Era bombă cu ceas în vestiar la FCSB. Baciu a fost mai fotbalist decât el!”
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la...
Special   |  13:37
I AM SPORT Magazine lansează ediția din septembrie. Nadia Comăneci, pe coperta unui număr dedicat celor 50 de ani de la perfecțiunea de la Montreal
OFICIAL | Al 13-lea transfer al Rapidului! Giuleștenii l-au prezentat pe înlocuitorul lui Graovac
SuperLiga   |  13:02
OFICIAL | Al 13-lea transfer al Rapidului! Giuleștenii l-au prezentat pe înlocuitorul lui Graovac
Răzvan Lucescu primește un campion din Serie A la Al-Sadd! Transfer de 3.000.000 de euro
Internațional   |  12:23
Răzvan Lucescu primește un campion din Serie A la Al-Sadd! Transfer de 3.000.000 de euro
Varga a refuzat 1.200.000 de euro pentru transferul lui Biliboc
SuperLiga   |  11:35
Varga a refuzat 1.200.000 de euro pentru transferul lui Biliboc
Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Gianpiero Lambiase
Formula 1   |  10:43