Verdictul lui Marius Avram, după fazele controversate din Petrolul - FCSB: ”Se vede clar”
Daniela Nicolescu | Publicat: 06.02.2025 23:11 | Actualizat: 06.02.2025 23:29
Marius Avram, fost arbitru internațional, a dat verdictul cu privire la fazele controversate din meciul Petrolul - FCSB, 0-0.
Petrolul și FCSB s-au duelat în etapa 25 din SuperLigă, partidă încheiată 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 38, prin David Miculescu, însă reușita sa a fost anulată, din cauza unei lovituri cu capul pe care Bîrligea i-a aplicat-o lui Radu.
Verdictul lui Avram, după anularea golului în Petrolul - FCSB
Imediat după meci, Marius Avram, fost arbitru internațional, a dat verdictul după faza considerată controversată. Fostul arbitru a declarat că decizia de a anula golul este corectă.
”În contactul dintre Bîrligea și fundașul de la Petrolul, în imaginea pe care Hațegan a prezentat-o, se vede clar o mișcare de la Bîrligea către capul adversarului, o lovitură scurtă și e suficient pentru a anula un gol, e o decizie corectă de a anula golul”, a spus Avram, la Digi Sport.
Trebuia să primească FCSB penalty?
De asemenea, în repriza secundă, FCSB a cerut un penalty după ce Daniel Bîrligea s-a ciocnit în careul advers cu Denis Radu, însă fostul arbitru internațional a declarat că un astfel de contact nu impune o lovitură de la 11 metri.
”E o fază ciudată. Bîrligea se oprește brusc și se ciocnește cu jucătorul advers. O încadrez la o ciocnire involuntară, nu trebuia acordat penalty”, a adăugat Marius Avram.
Echipele de start:
Petrolul Ploieşti: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Huja, Radu, Keita, Jyry, Hanca, Gheorghe, Irobiso, Grozav.
Rezerve: Linner, Eşanu, Tolea, Stănică, Marian, Mateiu, Boţogan, Stancovici, Bratu, Demirel, Rădulescu, Răducan
FCSB: Târnovanu – Pantea, Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheş, Şut, Edjouma – Băluţă, Bîrligea, Miculescu
Rezerve: Udrea, Zima, Creţu, Dâncuş, Kiki, Ştefănescu, Toma, Alhassan, Stoian
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.