exclusiv Veste excelentă pentru Dinamo! S-a crezut că este vorba de o accidentare pe termen lung, dar fotbalistul și-a revenit și ar putea fi folosit cu Farul

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Veste excelentă pentru Dinamo! S-a crezut că este vorba de o accidentare pe termen lung, dar fotbalistul și-a revenit și ar putea fi folosit cu Farul

Silvian Bădulescu   |   Publicat: 09.02.2024 13:24   |  Actualizat: 09.02.2024 15:14

Gabriel Moura (35 de ani), fotbalist de bază al ”câinilor”, și-a revenit, a făcut primul antrenament după ce a ieșit accidentat în partida cu Rapid, de acum două etape și poate fi chiar utilizat la Constanța, cu Farul, dacă antrenorul Zeljko Kopic va avea nevoie de el.

Inițial, deși ieșise accidentat cu rivalii din Giulești, sursele noastre ne informaseră că nu este vorba de ceva grav. Ulterior, acesta a fost supus unei intervenții prin care i s-a extirpat un chist din spatele genunchiului.

Rezultele, pe care sud-americanul le-a așteptat cu sufletul la gură preț de câteva zile, au fost pozitive. Sursele iAMsport.ro ne-au informat că fundașul lateral și-a revenit, s-a antrenat cu echipa joi, 8 februarie, după o pauză de zece zile.

Mai mult, în duelul de luni, 12 februarie, cu Farul, ar putea fi utilizat, dacă tehnicianul croat va decide să apeleze la serviciile sale.

Gabriel Moura, apt pentru duelul cu Farul, de luni

Gabriel Moura, fotbalist care s-a accidentat la meciul cu Rapid, pierdut la limită, 2-1, pe Arena Națională, în runda 23 a Superligii, și-a revenit.

Schimbat în minutul 73, sud-americanul a ieșit pe brațele medicilor.

Foto 2/2

Inițial, după cum iAMsport.ro a anunțat, nu era vorba de ceva serios.

Totuși, aflat în cantonament, la Săftica, cu echipa, brazilianului i s-a umflat piciorul drept și a fost transportat de urgență, la momentul respectiv, la spital. Acestuia i-a fost extirpat un chist în spatele genunchiului, după cum ProSport a anunțat.

S-a pus problema, pe moment, că ar putea fi vorba de o accidentare serioasă, care ar necesita o perioadă de recuperare pe durata mai multor luni.

În contextul vârstei fundașului, zvonurile tindeau, mai degrabă, spre o retragere a fotbalistului.

Totuși, iAMsport.ro a aflat că jucătorul și-a revenit. După o pauză de 10 zile, lateralul s-a antrenat joi, 8 februarie, cu colegii, chiar sub privirile lui Mircea Lucescu.

Din informațiile noastre, în cazul în care Zeljko Kopic decie să se folosească de fotbalist, acesta este apt pentru duelul cu Farul, programat luni, 12 februarie, la Ovidiu, de la ora 20.00.

Dinamo, înfrângeri pe linie cu Farul, după fuziunea cu Viitorul

Dinamo, ajunsă pe locul 16 în Superligă, ultimul, se întâlnește cu un ”coșmar” pe parte sportivă. ”Câinii” n-au nicio victorie împotriva Farului, de la revenirea acestora în prima ligă, în urma fuziunii cu Viitorul Constanța.

În trei dueluri directe, toate în campionat, în sezonul regular, bucureștenii au trei înfrângeri și zero goluri marcate trupei antrenate de Gică Hagi.

  • Superliga, sezonul 2021-2022, runda 6 - Farul 3-0 Dinamo (Jefte 13, 53, Ganea 57);
  • Superliga, sezonul 2021-2022, runda 21 - Dinamo 0-2 Farul (Jefte 54, Ganea 57);
  • Superliga, sezonul 2023-2024, runda 10 - Dinamo 0-2 Farul (Budescu 33, Vînă 90).

Ultima victorie a celor de la Dinamo cu Farul Constanța datează tocmai din aprilie 2009. Atunci, alb-roșiii se impuneau clar, 4-1, la malul mării.

La capătul stagiunii respective, 2008-2009, Dinamo termina campionatul pe 3, pe când Farul încheia pe locul 16 și retrograda.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB

Deși clubul este în insolvență, patronul din SuperLiga anunță investiții masive în iarnă: ”Vreau în Champions League”

”Nu cred că există în România jucători ca el”. Are doar 23 de ani, dar Gigi Becali s-a descotorosit de el

Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul

Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani

Marius Croitoru, înjurat de fanii lui Dinamo pentru trecutul la FCSB! Ce a declarat după meci

Cele mai citite

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Special  |  15 Octombrie 2026, 19:00
1.
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”

SuperLiga  |  15 Octombrie 2026, 11:29
2.
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga

Stranieri  |  15 Octombrie 2026, 09:46
3.
7,5 milioane de euro. Un jucător ocolit de Gică Hagi ar putea ajunge în Bundesliga
Știri de ultimă oră din sport
Start pentru încă un stadion modern în România. Va costa 30 de milioane de euro
foto Start pentru încă un stadion modern în România. Va costa 30 de milioane de euro
Fotbal   |  17 Octombrie 2026, 12:17
Start pentru încă un stadion modern în România. Va costa 30 de milioane de euro
Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB
Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB
SuperLiga   |  17 Octombrie 2026, 11:28
Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB
Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul
Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul
SuperLiga   |  17 Octombrie 2026, 08:07
Moruțan putea ajunge la o altă echipă înainte de Rapid! Motivul pentru care nu s-a realizat transferul
Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani
Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani
SuperLiga   |  17 Octombrie 2026, 00:05
Secretul din spatele succesului lui Dinamo! Dezvăluirea lui Nuno Campos după 2-0 cu FC Botoșani
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor

Stranieri   |  16 Octombrie 2026, 22:30
Gică Hagi, în alertă! Un tricolor s-a accidentat și poate rata meciurile decisive din Liga Națiunilor
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
exclusiv Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Special   |  16 Octombrie 2026, 21:50

AS.RO Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
RTV Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
exclusiv Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Special   |  16 Octombrie 2026, 21:50
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Jucătorul care l-a dat pe spate pe Marius Baciu ar putea reveni la FCSB
Stranieri   |  14:42
Jucătorul care l-a dat pe spate pe Marius Baciu ar putea reveni la FCSB
”Craiova, ole!” Ce a remarcat Marius Mitran după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
Editorialisti   |  14:04
”Craiova, ole!” Ce a remarcat Marius Mitran după Universitatea Craiova - Getafe 1-1
exclusiv După 40 de ani. De ce Helmuth Duckadam n-a câștigat Balonul de Aur în 1986: ”Te umflă râsul dacă îți spun cine a luat trofeul”
Special   |  13:16
După 40 de ani. De ce Helmuth Duckadam n-a câștigat Balonul de Aur în 1986: ”Te umflă râsul dacă îți spun cine a luat trofeul”
foto Start pentru încă un stadion modern în România. Va costa 30 de milioane de euro
Fotbal   |  12:17
Start pentru încă un stadion modern în România. Va costa 30 de milioane de euro
Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB
SuperLiga   |  11:28
Salariu de 700.000 de euro. Gigi Becali încearcă o nouă lovitură la FCSB
Deși clubul este în insolvență, patronul din SuperLiga anunță investiții masive în iarnă: ”Vreau în Champions League”
SuperLiga   |  10:26
Deși clubul este în insolvență, patronul din SuperLiga anunță investiții masive în iarnă: ”Vreau în Champions League”
foto Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui...
Ion Țiriac   |  09:46
Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
”Nu cred că există în România jucători ca el”. Are doar 23 de ani, dar Gigi Becali s-a descotorosit de el
SuperLiga   |  08:38