Dakar 2026, etapa 4: Altă schimbare de lider la auto. Gyenes pierde prima poziție

Foto 5/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Dakar 2026, etapa 4: Altă schimbare de lider la auto. Gyenes pierde prima poziție
Foto: Red Bull  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 07.01.2026 15:17   |  Actualizat: 08.01.2026 07:28

Astăzi s-a dat startul în etapa Maraton, care va continua și mâine. S-a mers, deopotrivă tare, dar și cu prudență, din pricina regulamentului, astfel că am asistat la schimbări în ierarhii.

Concurenții de la moto și de la auto au pornit pe trasee paralele din Al Ula până într-un bivuac refugiu, unde vor înnopta, după ce parcurg proba specială. Apoi, pe 8 ianuarie, își vor continua drumul către Hail, într-o etapă de 414 kilometri. În acest bivuac-refugiu, nu au acces la piese de schimb și pneuri și primesc din partea organizatorilor o rație de mâncare, cort, saltea și sac de dormit.

Pentru Mani Gyenes și colegii de la Original, dormitul în cort nu este ceva ieșit din comun, pentru că ei oricum fac asta încă de pe 30 decembrie, dar lipsa pieselor și a pneurilor îi pune și pe ei, ca și pe restul competitorilor, în situația de a-și gestiona cu prudență cei 909 kilometri. Nu este de mirare că am avut parte de o secțiune în urma căreia am asistat la modificări ale ierarhiilor generale.

Auto: Lategan este noul lider, Al-Attiyah urcă pe 2

Sunt încă primele zile, dar Henk Lategan arată că este decis să se bată pentru o victorie pe care a ratat-o anul trecut. Sud-africanul a decis să renunțe la prudență în încercarea de a rupe cercul vicios al panei după pană și, după ce a stat ceva vreme pe 2, în spatele lui Loeb, dar apoi a atacat. Și avea să treacă la conducere după al doilea checkpoint, cu un avans de 46 de secunde în fața lui Nasser Al Attiyah, care urcase și el în zona fruntașă.

În cele din urmă, norocul i-a favorizat pe cei îndrăzneți, Lategan conducându-și Toyota Hilux spre a cincea victorie de etapă din Dakar din cariera sa, avansul său față de pilotul Dacia Sandriders, Nasser Al Attiyah, 7:03, fiind cel mai mare consemnat între primii doi clasați la această ediție. Cei doi ocupă, în aceeași ordine, și primele poziții la general, Lategan având un ecart de 3:55.

Mai în spate, clanul Goczał a ieșit în forță, cu tatăl, Marek, pe locul trei la 14:15, fiul, Eryk, pe locul patru, la 17:36″, iar unchiul, Michał, pe locul șase la 19′53″. Între ei, pe cinci, s-a clasat Loeb, care, însă, urcă în ierarhie, și a ajuns deja pe 8 la general.

Toyota și Dacia sunt în vârful clasamentului, dar Ford Raptors rămân la o distanță mică după ce au făcut furori ieri. Mattias Ekström, al treilea în ierarhia raliului, la 13 minute, și Carlos Sainz, al patrulea, la 15 minute și 53 de secunde, sunt într-o poziție excelentă înainte de a doua jumătate a etapei maraton-refugiu, pe care o vor începe pe pozițiile a doisprezecea și a treisprezecea.

Etapa aceasta a consemnat și ieșirea din luptă pentru deținătorul titlului la clasa Ultimate, Yazeed Al Rajhi. Toyota sa Hilux a cedat, tehnic, la km 234. Sauditul ar putea relua cursa după etapa maraton-refugiu, dar fără nicio șansă de a lupta pentru podium.

Peterhansel s-a impus la Stock, unde lider este lituanianul Baciuska, iar Cavigliasso a câștigat la Challenger (pe primul loc la general este Seaidan). La SSV am asistat la victoria lui Heger, care domină clasamentul absolut.

Moto: Schareina, al doilea succes la rând, și devine lider, la egalitate cu Brabec

Tosha Schareina, cel care câștiga și ieri, a ieșit din nou la rampă, obținând al patrulea succes de etapă în Dakar. Spaniolul a trecut și pe primul loc la general, însă împarte onoarea cu Ricky Brabec, care l-a secondat în această etapă, și cu care este la egalitate perfectă.

A fost o rundă cu un podium monopolizat de Honda, dar Red Bull KTM Factory Racing așteaptă momentul potrivit. Daniel Sanders, al cincilea la 2′37″, și Edgar Canet, al optulea la 3′49″, rămân în cursa pentru clasamentul general, în special pilotul din Australia, care se află la doar 1′24″ în spatele lui Schareina și Brabec și va avea o poziție de start mai favorabilă mâine.

Clasa Rally2 a văzut primii doi piloți ieșiți din lupta pentru titlu. O roată spartă l-a împiedicat pe Michael Docherty să ajungă la bivuac-refugiu. Acesta va primi o penalizare uriașă. Între timp, Martim Ventura a pierdut aproape două ore din cauza unor probleme mecanice. O clasare pe podium este acum puțin probabilă. Ghinionul lor a fost un avantaj pentru debutantul din Dakar, Preston Campbell, care conduce acum clasamentul general. Nu în ultimul rând, Neels Theric și-a deschis palmaresul personal cu o victorie de etapă, realizând și o premieră pentru producătorul chinez Kove.

La Original by Motul, Mani Gyenes a terminat pe 6 o rundă câștigată de Josep Pedro. Noul lider este rivalul lui, Benjamin Melot, care are un avans de peste 16 minute. Românul este acum pe 5 în ierarhia absolută a categoriei.

Clasamentele complete le găsiți aici.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fernando Alonso pregătește revenirea la Dakar în 2027!

SAB 2026 își deschide porțile la Romexpo

Elfyn Evans, campion mondial WRC 2026. Oliver Solberg a pierdut titlul în ultimele viraje

Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă

Zlatan Ibrahimovic, cadou de 3,6 milioane de euro de ziua lui: și-a cumpărat un nou Ferrari

Geely E2 a câștigat GCOTY Value Award 2027

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel

Diverse   |  07 Octombrie 2026, 20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!

SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 18:42
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:59
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:24
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
exclusiv Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 16:45
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
AS.RO Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
RTV WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Echipa Națională   |  23:44
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
SuperLiga   |  23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
Stranieri   |  22:09
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
foto După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Echipa Națională   |  21:36
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
exclusiv Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Echipa Națională   |  20:53
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Diverse   |  20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
SuperLiga   |  19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Internațional   |  18:42