L-a făcut KO după doar 5 runde. Meciul anului, dintre Usyk și Dubois, a umplut Wembley-ul

Oleksandr Usyk a cucerit aurul la JO Olimpice de la Londra din 2012, atunci când era încă "amator" Galerie foto(19) Galerie foto (19 fotografii): L-a făcut KO după doar 5 runde. Meciul anului, dintre Usyk și Dubois, a umplut Wembley-ul
Foto: Profimedia  |   Oleksandr Usyk a cucerit aurul la JO Olimpice de la Londra din 2012, atunci când era încă "amator"

George Drafta   |   Publicat: 20.07.2025 13:22   |  Actualizat: 20.07.2025 18:30

Oleksandr Usyk l-a învins pe Daniel Dubois în meciul pentru titlul mondial la categoria grea. Ucraineanul și-a doborât adversarul în runda cu numărul 5 și a cucerit centura cu diamante în versiunea IBF.

Toată lumea a stat cu sufletul la gură sâmbătă seară pentru întâlnirea greilor Oleksandr Usyk și Daniel Dubois.

Cel de-al doilea era deținătorul titlului mondial, însă după această confruntare a fost nevoit să cedeze supremația în fața gigantului ucrainean.

Usyk, din nou campion mondial la categoria grea

A fost pentru a doua oară în carieră în care Dubois pierde în fața lui Usyk. Britanicul mai fusese învins și în august 2023, într-o luptă care avusese loc la Wroclaw, în Polonia.

La fel ca atunci, sportivul de 38 de ani s-a impus prin KO. Acum lovitura decisivă a venit în runda a 5-a și a oprit disputa programată pe miticul Wembley.

Dubois, la pământ, după lovitura care a încheiat lupta lui cu Usyk

Astfel, Usyk își continuă parcursul fără greșeală în cariera profesionistă începută cu o primă luptă în noiembrie 2013. Acum, ucraineanul are 24 de succese, iar cu victoria în fața lui Dubois a recuperat centurile WBC, WBA, WBO și IBF.

Dubois, stabilit în Essex, și-a speriat fanii când a ajuns pe Wembley abia cu aproximativ 90 de minute înainte de startul luptei. Totuși, la timp pentru a-i vedea pe Gordon Ramsey, Frank Bruno, Jason Statham și boxerul YouTube Jake Paul cum își ocupă locurile în primele rânduri.

Ultimul a venit însoțit de iubita sa, patinatoarea de viteză Jutta Leerdam.

Foto 6/19

Victoria, dedicată tuturor ucrainenilor

După ce s-a văzut învingător, Usyk le-a făcut o declarație de dragoste ucrainenilor care i-au ținut pumnii de acasă, amenințați în acest timp de dronele rusești.

Usyk, la final, cu centurile pe care le deține după victoria cu Dubois

„Victoria este pentru poporul meu. 38 este doar un număr tânăr. 38 este un tip tânăr. Acesta este doar începutul. Mulțumesc, Wembley. Nu vreau nimic în continuare, asta e de ajuns. Vreau să mă odihnesc acum.

Vreau să ajung acasă la familia, soția și copiii mei. Poate Tyson Fury este următorul, sau Anthony Joshua sau Joseph Parker”, a fost mesajul lui Usyk după luptă.

La rândul său, Dubois a fost plin de fair-play după ce a trebuit să își recunoască înfrângerea.

"Trebuie să-l felicit pentru performanța sa. Nu am nimic rău de spus despre el. Voi reveni. Am fost într-o luptă și încercam doar să câștig rundă cu rundă”, a declarat britanicul în vârstă de 27 de ani.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Floyd Mayweather - Ryan Garcia, meciul care poate genera cei mai mulți bani din istoria boxului: ”Ar doborî toate recordurile de audiență”

Donald Trump, invitat la meciul anului: ”Îi voi face această ofertă vechiului meu prieten”

Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei

Românca medaliată cu aur la Europene, dezvăluire dură: ”Am stat două săptămâni cu o cutie de margarină și o pâine”

Lucian Bute a ales cel mai mare boxer din istorie la categoria grea: ”Nu cred că va mai exista unul ca el”

Lucian Bute, mărturisire emoționantă despre mama sa: ”Avea o carte de rugăciuni. S-a întors cu spatele la ring”

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
2.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

SuperLiga  |  01 Noiembrie 2026, 17:54
3.
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
Știri de ultimă oră din sport
Cel mai hulit om de la Rapid spune de ce a plecat din Giulești

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 13:53
Cel mai hulit om de la Rapid spune de ce a plecat din Giulești
Omoda X, noul SUV cu ambiții de off-roader

Auto   |  02 Noiembrie 2026, 12:48
Omoda X, noul SUV cu ambiții de off-roader
6 jucători, OUT de la FCSB. Gigi Becali a alcătuit lista celor care ar urma să plece

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 12:09
6 jucători, OUT de la FCSB. Gigi Becali a alcătuit lista celor care ar urma să plece
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Comunicate   |  02 Noiembrie 2026, 10:54
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Uluitor: Havertz, cel mai bun din istoria Premier League!

Premier League   |  02 Noiembrie 2026, 10:31
Uluitor: Havertz, cel mai bun din istoria Premier League!
Marian Aioani ar putea pleca de la Rapid. Discuțiile care au loc în culise

SuperLiga   |  02 Noiembrie 2026, 09:25
Marian Aioani ar putea pleca de la Rapid. Discuțiile care au loc în culise
AS.RO Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
RTV Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
Wow! Wow! Wow! Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în mai puțin de o lună: În sfârșit putem să punem ținutele alea suple pe noi. Am ajuns de la L la S
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

live score U Cluj - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Duel de foc în ultima partidă a etapei!
SuperLiga   |  16:10
U Cluj - FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Duel de foc în ultima partidă a etapei!
foto Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
SuperLiga   |  15:31
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
E gata! Neluțu Varga a anunțat plecarea lui Andrei Cordea de la CFR Cluj: ”1.000.000 de euro”
SuperLiga   |  14:58
E gata! Neluțu Varga a anunțat plecarea lui Andrei Cordea de la CFR Cluj: ”1.000.000 de euro”
Dănuț Lupu îl desființează pe Ionuț Chirilă: ”El, cu creier mare, nu a antrenat nicăieri! Nici nu ar trebui să deschidă gura,...
Liga 2   |  14:26
Dănuț Lupu îl desființează pe Ionuț Chirilă: ”El, cu creier mare, nu a antrenat nicăieri! Nici nu ar trebui să deschidă gura, trăiește din niște copii scoși în '87-'88”
Cel mai hulit om de la Rapid spune de ce a plecat din Giulești
SuperLiga   |  13:53
Cel mai hulit om de la Rapid spune de ce a plecat din Giulești
exclusiv Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
SuperLiga   |  13:19
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
Omoda X, noul SUV cu ambiții de off-roader
Auto   |  12:48
Omoda X, noul SUV cu ambiții de off-roader
6 jucători, OUT de la FCSB. Gigi Becali a alcătuit lista celor care ar urma să plece
SuperLiga   |  12:09