Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Foto 4/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Redactia   |   Publicat: 02.11.2026 10:54   |  Actualizat: 02.11.2026 10:54

După ce debutul Shadow Volt a confirmat valoarea dialogului între generații, Electrica a dat startul celei de-a doua ediții a programului.

Tinerii care își doresc o experiență profesională directă alături de conducerea executivă a companiei se pot înscrie până pe 11 noiembrie 2026 pe platforma volt.electrica.ro.

Vor fi aleși trei câștigători care vor lucra, timp de o lună, alături de CEO (Chief Executive Officer), CFO (Chief Financial Officer) și CBDO (Chief Business Development Officer). Aceștia vor avea acces la ședințele de lucru și vor primi resursele necesare pentru dezvoltarea și implementarea unui proiect pe care îl vor realiza împreună.

Alexandru Chiriță, CEO Electrica: „Succesul primei ediții Shadow Volt ne-a confirmat că ideea funcționează și că tinerii nu au nevoie de șabloane corporatiste pentru a aduce valoare, ci de spațiu real de decizie, încredere și ascultare activă. Un program ca acesta nu are sens ca gest făcut o singură dată; are sens dacă devine un mod de a lucra, în care aducem perspective noi direct la masa deciziilor.

Căutăm din nou oameni care au curajul să gândească dincolo de tipare, să ne contrazică argumentat și să vină cu inițiative concrete, pentru că viitorul energiei se construiește prin deplina deschidere către noua generație.”

Cum se desfășoară înscrierea

Foto 1/5

Mecanismul de aplicare schimbă tiparul recrutării clasice, fără a solicita un CV la start. Înscrierea se face pe site-ul volt.electrica.ro, în câțiva pași rapizi, prin care fiecare candidat depune un material video scurt. Prin acest material, tinerii își prezintă perspectiva, modul de a gândi și viziunea despre energie răspunzând la o singură întrebare.

Programul se adresează tinerilor înscriși într-o formă de învățământ universitar (licență) sau postuniversitar (masterat, doctorat, cursuri postuniversitare), iar perioada de desfășurare a internshipului va fi la începutul anului viitor.

Ce a însemnat prima ediție Shadow Volt

Foto 3/5

Prima ediție Shadow Volt a pornit de la peste 150 de înscrieri. Candidaților nu li s-a cerut un CV, ci o idee și argumentele din spatele ei, iar selecția a continuat cu două zile de probe construite pentru a testa modul de gândire, adaptabilitatea și reacția la presiune. La probele din prima zi s-au calificat 22 de candidați, dintre care 12 s-au clasat în etapa finală, iar locul al 13-lea a fost ales prin tragere la sorți. Finala a avut loc la Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București, unde finaliștii au trecut prin WHITEOUT, o simulare de management al unei crize energetice, cu putere de decizie, resurse limitate și 60 de minute pentru construirea unui plan; în evaluare a contat calitatea deciziilor, nu câți consumatori au fost „salvați” în simulare.

Ana-Maria Constantin, Georgiana Dumitru și Eduard Frățilă au fost cei trei câștigători și au început, în octombrie, o lună de lucru alături de CEO, CFO și CBDO. Electrica a mers dincolo de cele trei poziții: a oferit celor 18 candidați din finală un stagiu de practică în cadrul Grupului.

În cursul lunii de internship, toți cei 15 tineri intrați în stagiu au format o echipă unită și au lucrat la un proiect comun a cărui idee le-a aparținut în totalitate. Au pornit de la mai multe propuneri și au ales prin vot o direcție, pe care au dezvoltat-o împreună: au parcurs etapele de documentare și planificare, au analizat aspectele tehnice și economice și au participat la cursuri de comunicare și dezvoltare personală. Dincolo de experiența acumulată, stagiul le-a oferit ocazia să învețe să colaboreze, să ia decizii și să transforme o idee într-un proiect concret, beneficiind de sprijinul și expertiza specialiștilor Electrica.

Cei trei câștigători ajunși în rolul de „shadow” descriu experiența trăită pe parcursul acestei luni de internship:

Georgiana Dumitru, Shadow CEO – „Pentru mine, această lună a fost mai mult decât un simplu internship, a fost o experiență plină de oportunități noi, de oameni noi și de foarte multe provocări. A fost o lună foarte dinamică și faptul că am avut de făcut un proiect a reprezentat o presiune constructivă pentru noi”.

Eduard Frățilă, Shadow CBDO – „A fost provocator si eficient pentru mine pentru că am învățat foarte multe aspecte pe care nu cred că le învățam la un loc de muncă obișnuit unde aș fi făcut lucruri repetitive. Le-aș recomanda tinerilor să se înscrie pentru că vor lucra cu oameni care au în spate zeci de proiecte finalizate cu succes”.

Ana-Maria Constantin, Shadow CFO - „Nu este un stagiu de practică obișnuit, este lucru de echipă cu ceilalți colegi, iar ședințele pe care le-am avut cu domnii directori executivi m-au făcut să gândesc mai larg și să acumulez informații pe care să le folosesc ulterior. Le recomand tinerilor să se înscrie la Shadow Volt 2 deoarece este o experiență utilă pentru dezvoltarea lor în cariera pe care o vor urma”.

Pentru a descoperi cum a arătat atmosfera primei ediții, provocările din teren și experiențele din culisele programului, mai multe imagini și materiale video pot fi regăsite pe paginile oficiale de social media ale companiei: LinkedIn, Facebook și Instagram.

Despre Shadow Volt

Shadow Volt este un program unic pe piața din România, construit de Electrica pentru a le oferi tinerilor aflați la început de carieră acces direct la nivelul executiv al unei companii și la procese de leadership, analiză și decizie. Timp de o lună, cei trei câștigători lucrează alături de CEO, CFO și CBDO, participă la activitatea acestora și dezvoltă împreună un proiect, având acces la oameni, informații, resurse și buget.

Foto 5/5

Prima ediție a înlocuit selecția bazată pe CV cu una bazată pe idei, argumentare și comportamentul candidaților în situații complexe. Astfel, Shadow Volt nu este construit ca un program de observare a managementului, ci ca o experiență în care tinerii intră în procesul de decizie și primesc spațiul și resursele necesare pentru a transforma propriile idei în proiecte aplicabile în companie.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)

COMUNICAT APS: Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Etex și Austrotherm intră în negocieri exclusive privind activitățile URSA pentru produsul polistiren extrudat

Cele mai citite

Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
1.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
2.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

SuperLiga  |  01 Noiembrie 2026, 17:54
3.
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
Știri de ultimă oră din sport
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Comunicate   |  02 Noiembrie 2026, 10:54
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!

Formula 1   |  02 Noiembrie 2026, 00:33
Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 23:41
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 23:03
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Stranieri   |  01 Noiembrie 2026, 22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
exclusiv Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Liga 2   |  01 Noiembrie 2026, 22:00
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
AS.RO Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
Celebrul miliardar mizează pe Ion Ţiriac că va îndeplini visul uriaş al românilor: E omul potrivit să facă asta
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
SuperLiga   |  11:05
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Comunicate   |  10:54
Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship
Uluitor: Havertz, cel mai bun din istoria Premier League!
Premier League   |  10:31
Uluitor: Havertz, cel mai bun din istoria Premier League!
Ion Țiriac | Marca scrie despre omul care ar putea ajunge lângă miliardarul român
Diverse   |  10:03
Ion Țiriac | Marca scrie despre omul care ar putea ajunge lângă miliardarul român
Marian Aioani ar putea pleca de la Rapid. Discuțiile care au loc în culise
SuperLiga   |  09:25
Marian Aioani ar putea pleca de la Rapid. Discuțiile care au loc în culise
Chery Tiggo 7, față în față cu un camion de 2,9 tone. Cum a rezistat SUV-ul la un impact frontal
Auto   |  09:00
Chery Tiggo 7, față în față cu un camion de 2,9 tone. Cum a rezistat SUV-ul la un impact frontal
LGM1, monopostul care a învins timpul. Era primul fabricat în România
Auto   |  08:15
LGM1, monopostul care a învins timpul. Era primul fabricat în România
Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Formula 1   |  00:33