Legitimitatea alegerilor la președinția FIA se decide în instanță!

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Legitimitatea alegerilor la președinția FIA se decide în instanță!
Foto: Laura Villars  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 04.12.2025 17:00   |  Actualizat: 04.12.2025 17:00

Urmare a apelului depus de Laura Villars, candidată la șefia forului mondial, Tribunalul din Paris a ordonat începerea unui proces împotriva FIA la începutul anului 2026 pentru a decide asupra legitimității viitoarelor alegeri prezidențiale, la care Mohammed Ben Sulayem va fi singurul candidat.

Următoarele alegeri pentru șefia FIA vor avea loc, așa cum am anunțat deja, pe 12 decembrie. Patru persoane și-au anunțat inițial candidatura, dar, în cele din urmă, numai actualul președinte, Mohammed Ben Sulayem, a putut candida. Și aceasta pentru că regulile forului mondial impun candidaților să-și alcătuiască o echipă de vicepreședinți care să provină din fiecare regiune globală, iar în America de Sud singura persoană eligibilă era Fabiana Ecclestone, aflată pe lista lui Ben Sulayem.

Acesta a și fost motivul pentru care elvețianca Laura Villars s-a adresat instanțelor din Franța, contestând legitimitatea alegerilor. Villars și avocații săi au denunțat mai multe aspecte în fața instanțelor: „Imposibilitatea de a prezenta o listă alternativă; situația fără precedent a unui singur candidat eligibil pentru regiunea sud-americană; transparența și funcționarea Comisiei de Nominalizare; conformitatea procedurilor electorale cu principiile de guvernanță, democrație și integritate pe care le revendică FIA”. Și a avut un prim succes în demersul său.

Ce a decis judecătorul

Foto 2/3

Instanța nu a luat vreo decizie definitivă. Astfel, alegerile prezidențiale pot avea loc conform programării, la Tașkent, Uzbekistan, concomitent cu Adunarea Generală Anuală a FIA, moment în care Ben Sulayem va fi reales automat pentru un al doilea mandat.

Însă, pe de altă parte, judecătorul a decis că trebuie organizat un proces pentru a soluționa „problema de fond” ridicată, respingând astfel oricare dintre pozițiile avansate de cele două părți și trimițându-le judecătorilor competenți. Cauza ar urma să fie judecată începând cu 16 februarie, dar este de așteptat ca procesul să dureze.

Într-un comunicat de presă emis în urma hotărârii judecătorești de la Paris, Villars a declarat: „Acționăm pentru credibilitatea, corectitudinea și integritatea sportului cu motor internațional. Voi continua să lupt în fața instanțelor pentru a asigura un proces electoral care să respecte standardele de guvernanță așteptate de la o organizație internațională.”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Charles Leclerc: ”Am avut multe oferte!”. Ce l-a determinat să rămână la Ferrari

Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco

Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei

Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5

Este vremea lui Ferrari? Detaliile esențiale ale Monaco Grand Prix

Sold-out la Barcelona!
Sold-out la Barcelona!
Sold-out la Barcelona!

Cele mai citite

A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: ”S-ar plia foarte bine”

SuperLiga  |  05 Iunie 2026, 11:32
1.
A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: ”S-ar plia foarte bine”
Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”

Special  |  03 Iunie 2026, 09:29
2.
Scandal uriaș între Gigi Becali și un jucător de la FCSB: ”Mâine sunt la palat, vreau să reziliem contractul!”
A luat medalia olimpică pentru România, dar timp de 24 de ani nu a vrut să audă de această performanță: ”Am trăit o mare dezamăgire”

Atletism  |  03 Iunie 2026, 09:01
3.
A luat medalia olimpică pentru România, dar timp de 24 de ani nu a vrut să audă de această performanță: ”Am trăit o mare dezamăgire”
Știri de ultimă oră din sport
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot

Tenis   |  05 Iunie 2026, 23:23
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”

SuperLiga   |  05 Iunie 2026, 22:00
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Formula 1   |  05 Iunie 2026, 21:26
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Formula 1   |  05 Iunie 2026, 20:28
Las Vegas rămâne în Formula 1 până în 2037. Care este motivul din spatele deciziei
Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5
Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5
Formula 1   |  05 Iunie 2026, 19:33
Ferrari a făcut legea în antrenamentele libere din Monaco. Mercedes, doar pe 4 și 5
Conducerea lui Dinamo s-a mișcat rapid după despărțirea de Zeljko Kopic! Când poate veni anunțul oficial

SuperLiga   |  05 Iunie 2026, 18:53
Conducerea lui Dinamo s-a mișcat rapid după despărțirea de Zeljko Kopic! Când poate veni anunțul oficial
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce spunea Gigi Becali despre Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan: “Sunt prieten cu el, dar…”
Ce spunea Gigi Becali despre Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan: “Sunt prieten cu el, dar…”
RTV Cum arată conacul Mirelei Vaida din Snagov. Locuiește fix lângă pădure. Are o casă de vis, cu piscină și o curte imensă plină de vegetație: Vedem căprioare, porci mistreți și serpișori / GALERIE FOTO
Cum arată conacul Mirelei Vaida din Snagov. Locuiește fix lângă pădure. Are o casă de vis, cu piscină și o curte imensă plină de vegetație: Vedem căprioare, porci mistreți și serpișori / GALERIE FOTO
Viața după sport: de la Generația de Aur la noii investitori. Cum își protejează fotbaliștii români viitorul și ce putem învăța de la ei

Special   |  05 Iunie 2026, 09:32
Viața după sport: de la Generația de Aur la noii investitori. Cum își protejează fotbaliștii români viitorul și ce putem învăța de la ei
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 iunie. Constanța, în centrul unui incident militar fără precedent: patru drone ucrainene scăpate de sub control s-au autodistrus

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 iunie. Eugen Tomac, desemnat oficial premier de Nicușor Dan

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 iunie. Radu Banciu revine și comentează eliberarea lui Darius Vâlcov

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

exclusiv Arabii au pus pe masă 5.000.000 de euro pentru Darius Olaru
SuperLiga   |  23:51
Arabii au pus pe masă 5.000.000 de euro pentru Darius Olaru
Cristi Chivu a semnat prelungirea contractului cu Inter! Beppe Marotta a făcut marele anunț
Serie A   |  23:47
Cristi Chivu a semnat prelungirea contractului cu Inter! Beppe Marotta a făcut marele anunț
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
Tenis   |  23:23
Flavio Cobolli - Alexander Zverev, în finala de la Roland Garros! Italianul a beneficiat de abandonul unui compatriot
Tony da Silva a fost numit selecționerul unei naționale mai bine cotate decât România
Fotbal Internațional   |  23:05
Tony da Silva a fost numit selecționerul unei naționale mai bine cotate decât România
Charles Leclerc: ”Am avut multe oferte!”. Ce l-a determinat să rămână la Ferrari
Formula 1   |  22:31
Charles Leclerc: ”Am avut multe oferte!”. Ce l-a determinat să rămână la Ferrari
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”
SuperLiga   |  22:00
FCSB, negocieri eșuate pentru fotbalistul din SuperLiga: ”Nu ne-am înțeles”
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
Formula 1   |  21:26
Leclerc și Norris au fost penalizați înaintea cursei din Monaco
exclusiv Fostul mare jucător de la FCSB, ruptură totală cu MM Stoica: ”N-o să mai vorbim niciodată”
Fotbal   |  21:03
Fostul mare jucător de la FCSB, ruptură totală cu MM Stoica: ”N-o să mai vorbim niciodată”
Rezultate / Clasamente