Sold-out la Barcelona!

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Sold-out la Barcelona!
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 04.06.2026 08:42   |  Actualizat: 04.06.2026 11:16

Chiar dacă în acest an vom avea parte și de o cursă în centrul Madridului, interesul pentru etapa din Catalunya este uriaș.

Spania va avea din nou, pentru prima dată după 2012, două întreceri într-un singur sezon. Și, mai mult, acum Madridul se alătură Barcelonei, MadRing fiind deja în febra pregătirilor.

Însă, pentru moment, interesul fanilor iberici este captat de cursa programată săptămâna viitoare, în Catalunya. Iar mesajul organizatorilor, transmis la evenimentul găzduit de terasa Hotelului Sercotel Rosselló, chiar în centrul orașului, cu vedere la Sagrada Família, a fost fără echivoc: Barcelona continuă să aibă un loc garantat în Marele Circ.

O cursă sold-out

Pau Relat, președintele Fira de Barcelona și al Fira Circuit, a anunțat că evenimentul se va desfășura cu casele închise. „Marele Premiu Barcelona-Catalunya va fi sold-out”, a precizat acesta.

Anunțul a deschis însă un alt subiect. Căci începând de la această întrecere, Barcelona urmează să fie prezentă în calendar din doi în doi ani. Oficialitățile locale spun însă că nimeni nu vede întrecerea drept una de tranziție, iar faptul că Formula 1 a ales circuitul drept gazdă pentru testele cu porțile închise din startul acestui an arată clar statutul privilegiat al acestuia.

Ministrul catalan al Afacerilor și Muncii, Miquel Sàmper, a precizat de altfel că acesta a și fost motivul pentru care între 2022 și 2025 s-au investit aproximativ 65 de milioane de euro pentru modernizarea circuitului, îmbunătățirea experienței fanilor și adaptarea facilităților.

Bani care însă aduc beneficii importante în regiune. Astfel, conform datelor furnizate de guvernul catalan, Marele Premiu de Formula 1 a generat un impact de 318 milioane de euro în producție, 175 de milioane de euro în PIB și aproximativ 2.500 de locuri de muncă cu normă întreagă în 2024, ultimul pentru care există un exercițiu financiar consolidat.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

James Vowles pune ordine la Williams! Ce nu au voie să facă Carlos Sainz și Alex Albon

Formula 1, cu finalul de sezon în pericol: Marile Premii din Qatar și Abu Dhabi, sub presiunea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Red Bull mizează pe continuitate: prelungire de contract până în 2031!

Red Bull Ford, un succes care nu îl mulțumește pe Pierre Waché

McLaren s-a resemnat! Stella: ”Avem nevoie de schimbări fundamentale”

Mercedes aduce noutăți pe ambele monoposturi la Austin! Antonelli deja a testat modificările

Cele mai citite

I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”

Echipa Națională  |  18 Octombrie 2026, 12:22
1.
I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”

Special  |  18 Octombrie 2026, 09:34
2.
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard

Ion Țiriac  |  17 Octombrie 2026, 09:46
3.
Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
Știri de ultimă oră din sport
Accidentare serioasă în U Cluj - FC Argeș! A fost transportat la spital și ar putea fi operat
foto Accidentare serioasă în U Cluj - FC Argeș! A fost transportat la spital și ar putea fi operat
SuperLiga   |  19 Octombrie 2026, 21:40
Accidentare serioasă în U Cluj - FC Argeș! A fost transportat la spital și ar putea fi operat
Cristiano Ronaldo și-a aflat pedeapsa după scandalul de la națională. Amenda infimă primită de starul portughez

Internațional   |  19 Octombrie 2026, 21:08
Cristiano Ronaldo și-a aflat pedeapsa după scandalul de la națională. Amenda infimă primită de starul portughez
FC Voluntari - FCSB 1-2. A doua victorie pentru Reghecampf pe banca roș-albaștrilor! Golul lui Stoian a fost decisiv

SuperLiga   |  19 Octombrie 2026, 20:59
FC Voluntari - FCSB 1-2. A doua victorie pentru Reghecampf pe banca roș-albaștrilor! Golul lui Stoian a fost decisiv
Fază incredibilă în U Cluj - FC Argeș! De ce a fost anulat golul piteștenilor
foto Fază incredibilă în U Cluj - FC Argeș! De ce a fost anulat golul piteștenilor
SuperLiga   |  19 Octombrie 2026, 19:05
Fază incredibilă în U Cluj - FC Argeș! De ce a fost anulat golul piteștenilor
Nicolescu a numit echipele din SuperLiga pe care le vede în play-off: ”Nu știu dacă ea va putea să țină ritmul”

SuperLiga   |  19 Octombrie 2026, 18:58
Nicolescu a numit echipele din SuperLiga pe care le vede în play-off: ”Nu știu dacă ea va putea să țină ritmul”
Surpriză: Sergio Ramos ar putea semna cu fosta adversară a Craiovei din Conference League

LaLiga   |  19 Octombrie 2026, 17:48
Surpriză: Sergio Ramos ar putea semna cu fosta adversară a Craiovei din Conference League
AS.RO Ce s-a ales de cadoul de peste 70.000 de euro pe care Ion Ţiriac i l-a făcut lui David Popovici! Decizia campionului olimpic
Ce s-a ales de cadoul de peste 70.000 de euro pe care Ion Ţiriac i l-a făcut lui David Popovici! Decizia campionului olimpic
RTV Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
A plecat în Rusia după o discuție cu Dan Petrescu: ”Singurul regret pe care îl am!”
exclusiv A plecat în Rusia după o discuție cu Dan Petrescu: ”Singurul regret pe care îl am!”
Special   |  18 Octombrie 2026, 19:56
A plecat în Rusia după o discuție cu Dan Petrescu: ”Singurul regret pe care îl am!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
SuperLiga   |  00:17
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
SuperLiga   |  23:58
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Gigi Becali a făcut iureș: ”De 23 de ani nu am fost atât de dezamăgit!”. Fotbalistul de la FCSB pe care l-a desființat: ”A...
SuperLiga   |  23:25
Gigi Becali a făcut iureș: ”De 23 de ani nu am fost atât de dezamăgit!”. Fotbalistul de la FCSB pe care l-a desființat: ”A fost «mort»!”
TAS a dat verdictul în cazul lui Răzvan Burleanu
Fotbal   |  22:28
TAS a dat verdictul în cazul lui Răzvan Burleanu
foto Accidentare serioasă în U Cluj - FC Argeș! A fost transportat la spital și ar putea fi operat
SuperLiga   |  21:40
Accidentare serioasă în U Cluj - FC Argeș! A fost transportat la spital și ar putea fi operat
Cristiano Ronaldo și-a aflat pedeapsa după scandalul de la națională. Amenda infimă primită de starul portughez
Internațional   |  21:08
Cristiano Ronaldo și-a aflat pedeapsa după scandalul de la națională. Amenda infimă primită de starul portughez
FC Voluntari - FCSB 1-2. A doua victorie pentru Reghecampf pe banca roș-albaștrilor! Golul lui Stoian a fost decisiv
SuperLiga   |  20:59
FC Voluntari - FCSB 1-2. A doua victorie pentru Reghecampf pe banca roș-albaștrilor! Golul lui Stoian a fost decisiv
Tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională refuză să revină în SuperLiga
SuperLiga   |  20:14