exclusiv “Sunt împăcată cu ceea ce am decis!” Larisa Iordache dezvăluie cel mai greu moment al carierei sale

Larisa Iordache se bucură de un capital uriaș de simpatie în rândul românilor. Imaginile cu ea plângând, după ce nu a putut lua startul în finala de la bârnă a Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020, au făcut înconjurul lumii.

Momentul dificil prin care a trecut atunci Larisa se adăuga dramei pierderii mamei. Cu doar o lună înainte de startul Jocurilor Olimpice, Adriana Iordache a decedat din cauza unei boli incurabile. Fosta gimnastă a găsit, însă, puterea de a continua.

Larisa Iordache: “Fiecare sacrificiu a meritat”

Buna ziua, Larisa. Cum ai petrecut de Crăciun?

L-am petrecut în familie. Pentru mine este o sărbătoare deosebită. Are o semnificație și o încărcătură emoțională foarte mare. Tot timpul am făcut Crăciunul în familie, iar, de când mama nu mai este, încercăm să păstrăm această tradiție. Crăciunul este un sentiment, acela de a fi alături de cei dragi.

Mama își dorea, și și-a dorit tot timpul, să fim împreună. Noi îi respectăm această dorință Larisa Iordache, medaliată olimpică

Acum, că nu mai faci sport de performanță, ai mai mult timp să stai cu familia?

Da, așa este, dar să știi că și atunci când eram în activitate încercam mereu să fiu acasă de Crăciun. Trebuie să trăim la momentul potrivit ceea ce este frumos pentru că timpul, ne place sau nu, trece. Și trece foarte repede.

Îmi amintesc că Mariana Bitang spunea că ai ajutat echipa să ia bronzul olimpic la Londra, în 2012, cu “o gaură în palmă și cu sânge lăsat pe bara de la paralele”. Privind în urmă, a meritat să te dedici complet gimnasticii?

Da, fiecare sacrifiu a meritat. Am ieșit din gimnastică cu fruntea sus, respectată. Am avut performanțe, iar vocea mea s-a făcut auzită. Am iubit, și iubesc, gimnastica foarte mult, așa că mi-am asumat toate acele sacrificii.

Când faci ceea ce îți place și îți demonstrezi că poți, indiferent de bariere, este un sentiment senzațional. Încrederea în tine crește, iar puterea de a suporta durerea devine și ea mai mare.

Se spune, și poate pe bună dreptate, că sportul, respectiv gimnastica în cazul tău, modelează caractere. Cum simți că te-am schimbat?

În primul rând, cred, mi-a oferit capacitatea de a nu abandona. Am vrut să fiu mereu și mai bună. Când îmi era greu, luptam. Apoi disciplina, care e și ea foarte importantă.

De asemenea, m-a ajutat să am o coloana vertebrală dreaptă. Și la propriu, și la figurat (n.r. - râde). Și am apreciat tot timpul petrecut cu cei dragi, pentru că îi vedeam destul de rar.

Ești cea mai titrată gimnastă din istoria României la Campionatele Europene. Într-o țară care le-a avut pe Nadia Comăneci, Daniela Silivaș, Simona Amânar, Lavinia Miloșovici, Cătălina Ponor, ca să numesc doar câteva foste glorii, nu-i deloc rău, nu?

Este o onoare pentru mine să fac parte din acest... să-l numim "cerc de campioane". Sunt nume uriașe, nu numai pentru noi, dar și în lume.

Mi-am dorit mereu să fiu cea mai bună versiune a mea, iar prin acest record, ca să zic așa, mi-am demonstrat mie și celor care au crezut în mine, că lucrurile pe care le-am făcut de-a lungul anilor au meritat.

Au fost și oameni care nu au crezut în potențialul tău? Ai simțit asta?

Au fost, da. Fiecare sportiv de pe lume are în preajmă oameni care nu cred în ei. Dar nu contează, pentru că lucrurile depind de tine. Tu intri în sală, ție ți se pune medalia de gât. Deci trebuie să te axezi pe munca ta.

Vorbele neplăcute care îți mai ajung la urechi, așa cum s-a întâmplat și cu mine, trebuie, pe cât posibil ignorate. Ideea e să fim cât mai atenți atunci când alegem cu cine lucrăm.

Larisa Iordache: “A fost greu să nu lupt pentru o medalie a mea și a României”

A trecut amărăciunea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020? Când te-ai accidentat și nu ai putut fi prezentă în finala de la bârnă.

Dacă stau acum, după mult timp, și mă gândesc la momentul respectiv, am luat o decizie bună pentru mine. Nu m-am supus unui risc foarte mare. Dar, pe de altă parte, îți dai seama cât am muncit pentru acel loc, pentru acea șansă. Biletul pentru Tokyo l-am câștigat atunci când aveam o criză renală. Așa că a fost greu să nu lupt pentru o medalie a mea și a României.

M-am ales pe mine, sănătatea mea, să pot merge ulterior pe picioarele mele și asta nu am cum să regret. Acum sunt împăcată cu ceea ce am decis atunci. Înainte am avut dubii, erau ultimele Jocuri Olimpice din cariera mea. Îmi era greu să adorm…

A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine, probabil cea mai grea din carieră, dar am trecut peste. Când a plecat mama a fost iarăși foarte greu pe plan uman, nu doar sportiv.

Dar, dacă tot suntem la capitolul amintiri, care performanță a ta îți aduce și astăzi zâmbetul pe buze?

Să știi că zâmbesc și când îmi aduc aminte cum am depășit momentele grele. Înseamnă tot fericire pentru mine.

Însă cea mai dragă amintire este de la Nanning, de la Mondialele din 2014. M-am luptat cu cele mai bune gimnaste ale lumii, ca Simone Biles, Kyla Ross sau Aliya Mustafina. Am luat argint la individual compus. Iar cel mai important lucru, care a făcut ca acea zi să-mi rămână în suflet și în minte, a fost faptul că în tribune erau părinții mei.

Mi-am dorit foarte mult medalia de la individual compus. Încă de pe la 12 ani am realizat că, dacă iei medalii în concursul de individual compus ești o gimnastă completă. Iar eu asta mi-am dorit să fiu.

• Concursul de individual compus se dă pe cele patru aparate ale gimnasticii feminine, bârnă, sol, paralele și sărituri, iar notele obținute se adună. Așa se realizează clasamentul final.

Revenind în prezent, ce spui de declarația doamnei Carmencita Constantin (n.r. – președintele Federației Române de gimnastică)? Dumneai zice că ne trebuie cam 200.000 de euro pe lună pentru a face performanță, bani pe care nu-i avem.

Nu prea știu multe detalii financiare pentru că sunt ocupată cu grupele mele de copii pe care-i antrenez. Consider că sala de la Dinamo este foarte bine dotată, de exemplu. Și nu e singura. Sigur că federația vrea ce este mai bun pentru sportivii de la loturile naționale.

Avem o competiție de mare anvergură anul viitor, Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, și toată lumea își dorește performanțe. Eu mă bucur că lotul feminin va fi acolo și va trăi acele momente cu totul speciale. În rest, la detalii financiare nu mă prea pricep.

Dar când erai tu în activitate, ai simțit că vă lipsea ceva necesar marii performanțe?

Era loc de mai bine, e clar. Dar, în momentul în care am avut anumite lipsuri, antrenorii, conducerea de atunci a Federației, stafful, toți ne ajutau pentru a avea o pregătire foarte bună.

Din acest punct de vedere chiar nu mă pot plânge. S-a încercat mereu să avem tot ce ne era vital.

Avem un lot foarte tânăr pentru JO Paris 2024. Fetele sunt debutante la o asemenea competiție. Crezi că avem șanse la medalie/medalii sau trebuie să fim realiști?

Fără a fi realiști nu ne putem da seama de minusurile pe care le avem. Sau de plusuri. Suntem un popor foarte talentat, asta știu. Sigur că fetele vor face tot ce vor putea pentru a obține rezultate cu care să se mândrească și ele, și noi.

Tind să cred că sunt fragede, așa că trebuie susținute și încurajate, indiferent de rezultate. Nu e deloc ușor să intri de atâtea ori în sala de gimnastică, în încercarea de a atinge perfecțiunea.

Se apropie momentul, iar noi trebuie să fim alături de ele. Să se simtă bine la competiție și să acumuleze experiență, ceea ce e foarte important pentru orice sportiv. Eu le țin pumnii și sper că o vom face cu toții.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google