S-a stabilit lotul României pentru EURO 2024! Cine este marea absentă

România a terminat pe 12 la ultimul EURO Galerie foto (1 fotografii): S-a stabilit lotul României pentru EURO 2024! Cine este marea absentă
Foto: Profimedia  |   România a terminat pe 12 la ultimul EURO

Cristian Stan   |   Publicat: 12.11.2024 17:05   |  Actualizat: 12.11.2024 18:45

Cu 16 zile înainte de startul Campionatului European care va fi găzduit de Ungaria, Elveția și Austria (28 noiembrie - 15 decembrie), Federația Română de Handbal a anunțat lotul cu care Florentin Pera (44 de ani) atacă competiția.

Prezentă pentru a 9-a oară consecutiv la un EURO, România a fost alocată într-o grupă din care mai fac parte Muntenegru, Serbia și Cehia.

Toate jucătoarele convocate de Florentin Pera fac parte de la echipe din competiția internă, cele mai multe fiind legitimate la Rapid (5).

Marea absență din cadrul lotului este Cristina Laslo, căpitanul României, după retragerea Cristinei Neagu. Handbalista a fost dată afară în cursul săptămânii trecute de la Gloria Bistrița, unde principal este tot Florentin Pera.

Lotul României la turneul final

  • Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița)
  • Alisia Boiciuc (Corona Brașov)
  • Oana Borș (Dunărea Brăila)
  • Daria Bucur (Gloria Buzău)
  • Bianca Curmenț (Corona Brașov)
  • Mirabela Coteț (Dunărea Brăila)
  • Diana Ciucă (Rapid București)
  • Alexandra Dindiligan (CSM București)
  • Sorina Grozav (Rapid București)
  • ALicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea)
  • Daciana Hosu (CSM București)
  • Ștefania Jipa (Gloria Buzău)
  • Corina Lupei (Dunărea Brăila)
  • Rebeca Necula (Rapid București)
  • Lorena Ostase (Rapid București)
  • Andreea Popa (Dunărea Brăila)
  • Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița)
  • Ștefania Stoica (Rapid București)

Antrenor principal: Florentin Pera
Antrenor secund: Burcea Bogdan
Antrenori portari: Barbu Kerkeles Ildyko

Programul României în grupa B la EURO 2024

  • România - Cehia, 29 octombrie (ora 18:00)
  • Muntenegru - România, 1 decembrie (ora 18:00)
  • Serbia - România, 3 decembrie (ora 18:00)

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei

Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”

Cristina Neagu, subestimată! Fosta colegă de la națională, detalii din culise: ”Toată lumea zicea că poate n-are șanse”

CSM București, umilită de Brest în Liga Campionilor! ”Tigroaicele” au pierdut la 15 goluri diferență

A fost vicecampioană europeană, dar a trecut printr-o dramă care i-a schimbat viața: ”A căzut cerul pe mine!”

Ovidiu Mihăilă anunțat lista preliminară a României pentru Campionatul European de handbal feminin

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
3.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Știri de ultimă oră din sport
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 14:01
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 09:23
Două cluburi din SuperLiga ar urma să fie penalizate cu 12 și cu 8 puncte. Cutremur în fotbalul românesc
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 09:00
SUA, decizie drastică: și-a retras naționala de la Mondial din motive de securitate! România va participa la turneul final
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 08:29
Max Verstappen: ”Dacă nu aș mai crede că sunt cel mai bun pilot din Formula 1, m-aș retrage!”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  14:01
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
SuperLiga   |  13:54
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
breaking news Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Pariuri   |  11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
SuperLiga   |  10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
SuperLiga   |  10:48