exclusiv Camelia Voinea a făcut anunțul: ce se întâmplă cu promisiunea lui Ion Țiriac pentru laureații de la JO
Denisa Ștefan | Publicat: 14.08.2024 20:15 | Actualizat: 14.08.2024 22:54
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea (17 ani), a reacționat în privința promisiunilor care i-au fost făcute gimnastei de către stat. În plus, Sabrina va primi din partea Fundației Țiriac o mașină, asemenea celorlalți medaliați.
Sabrina Voinea a concurat în finala de gimnastică la sol în cadrul Jocurilor Olimpice 2024, de la Paris. La finalul exercițiului, gimnasta a fost punctată cu 13,700, obținut în urma unei depunctări de o zecime.
La Jocurile Olimpice, româncele Ana Bărbosu și Sabrina Voinea au fost desemnate pe ultima treaptă a podiumul, dar bucuria le-a fost răpită după puțin timp. Jordan Chiles a plecat acasă cu medalia de bronz, după ce antrenoarea sa, Cecile Landi, a depus contestație.
Reacția Cameliei Voinea
Contactată de iAMsport.ro pentru a comenta beneficiile de care se va bucura fiica sa atât din partea statului, cât și din partea Fundației Țiriac, Sabrina Voinea a oferit un răspuns scurt, dar interpretabil.
”Eu nu știu decât de autoturism”, a spus antrenoarea gimnastei. Astfel, se pare că familia Voinea nu a fost anunțată de vreun beneficiu financiar din partea statului.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat pe pagina sa de Facebook că Sabrina va fi luată în considerare de stat drept o medalită cu bronz, bucurându-se de beneficiile financiare ale unui medaliat olimpic.
În plus, Ion Țiriac, care a promis o mașină Hyundai Ioniq 5 fiecărui medaliat, a declarat că Sabrina va primi și ea mașină. Anunțul a fost făcut de fiul omului de afaceri, Alexandru Țiriac: ”21 de medaliați olimpici? 'Nu, nu... noi am numărat și sunt 22 de medaliați', îmi spune Nadia”.
Gimnastele au atacat decizia la TAS
Considerând că li s-a făcut o nedreptate, româncele și Federația Română de Gimnastică au depus plângere la TAS, care a realizat audieri și a venit cu răspunsul final: Jordan Chiles trebuie să îi dea medalia Anei Bărbosu, adevărata medaliată, iar Sabrina Voinea a terminat pe locul patru.
TAS a respins cererea Sabrinei
Sabrina a fost acuzată că a depășit cu călcâiul covorul de gimnastică. Sportiva a depus plângere la TAS, dar contestația a fost respinsă. Președintele Federației Române de gimnastică, Carmencita Constantin, a explicat decizia TAS: ”Acolo a fost o greșeală a noastră, a antrenorului nostru, pe care au speculat-o. Faptul că nu a fost depusă contestația pentru penalitate. Penalitatea când apare nu știi dacă-i de la linie sau timp.
Au fost însă speculații până să înțelegem ce s-a întâmplat, s-a speculat că și timpul a fost depășit, ceea ce era un non-sens, pentru că noi cronometrăm foarte atent muzicile și categoric Sabrina s-a încadrat în muzică. Deci pentru noi a fost exclus.
Faptul că nimeni din sală nu a văzut-o călcând sau depășind linia, nici nu ne-am pus problema. Cred că asta a și fost în mintea Cameliei, ea a știut că fata ei nu a ieșit din covor. Dar aici într-adevăr a fost o greșeală de nerespectare a regulamentului”.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.