Burt Munro, cel mai rapid Indian. Cristian Munteanu îți spune povestea omului al cărui vis nu a făcut riduri

Data nașterii lui James Herbert “Burt” Munro este atât de îndepărtată de noi încât pare că s-a născut pe altă planetă. Sau, cel puțin, pentru generațiile foarte tinere, poate părea venit dintr-un timp în care dinozaurii și touchscreen-urile coexistau.

Burt Munro își cumpără un “Indian”

Edendale, 1899, Noua Zeelandă. “Burt”, prescurtare de la Herbert, vine pe lume într-o perioadă în care britanicii erau o prezență comună pe insula de sud a continentului. O lume căreia era așteptat să nu-i fie oaspete prea mult. Sora geamănă murise la naștere, iar micului Herbert nu i se dăduseră, de către medici, mai mult de doi ani de trăit.

Trecut prin furcile caudine ale vieții, Burt și-a petrecut copilăria strâns legată de ferma pe care o aveau părinții săi, Lily și William. Încă din adolescență, tânărul Munro era fascinat de mecanismele de funcționare ale diverselor mașinării care se aflau în fermă. Le repara, desfăcea, reasambla. În timpul primului război mondial a imaginat, meșterit și pus în funcțiune un tun de dimensiuni considerabile.

Burt a vrut să se înroleze, pentru a vedea lumea, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Pasiunea pentru viteză a adolescentului Munro era evidentă atunci când se urca în șaua unuia dintre caii fermei și acesta galopa pe drumurile de lângă casă.

• În 1897, pionierul industriei George M. Hendee a fondat o companie de producție de biciclete numită Hendee Manufacturing Company. În 1923, compania și-a schimbat numele în The Indian Motocycle Company. A fost prima fabrică americană de motociclete din istorie

În 1920, vocația lui Burt avea să intre în viața sa. Britanicii de pe insulă se tot plimbau cu motociclete, iar tânărul își dorea una. O motocicletă Indian Scout, cel de-al 627-lea model ieșit de pe porțile uzinei americane, a intrat pe porțile fermei familiei Munro. Caii răsuflau ușurați, dar părinții săi erau și mai îngrijorați. Burt simțea chemarea pe care atât de puțini dintre noi o aud.

Pilotul de curse Munro s-a afirmat în competițiile organizate pe plaja Oreti. În 1922, a și câștigat una dintre cursele desfășurată pe “pista” de 26 de kilometri. Viteza maximă a “Indian-ului” său era de 89km/h, ceea ce, destul de rapid, a fost prea mică pentru Burt. Așa că, în 1926, a început să-și modifice motocicleta. Și pentru că nu avea banii necesari pentru a cumpăra alte piese, a început să le fabrice singur.

Citește și

Pilotul care i-a făcut cadou un titlu mondial lui Fangio. Peter l-a lăsat pe argentinian să-i ia Ferrari-ul și să termine cursa decisivă

Pilotul care i-a făcut cadou un titlu mondial lui Fangio. Peter l-a lăsat pe argentinian să-i ia Ferrari-ul și să termine cursa decisivă

Recordurile de viteză de la Bonneville

O altă problemă pe care o întâmpina tânărul inginer și rider era cea a timpului. Lucra ca dealer la o reprezentanță moto, așa că erau nopți în care de abia ațipea pentru o oră, două, după ce meșterea la Indian. În curând, de la cei 600 de centimetri cubi ai motorului, motocicleta a ajuns la aproape 900cc. Și viteza maximă crescuse de la 89 la 145 km/h.

După ce s-a despărțit de soția sa, în timpul celui de-al doilea război mondial, Burt a reînceput să participe la curse. Însă altfel de competiții decât atunci când era foarte tânăr. Voia să bată toate recordurile de viteză din Noua Zeelandă. În 1960, acest fapt era gata făcut. “Indianul” său atingea o viteză de aproape 200 km/h. Burt avea 61 de ani.

Numai că pe neo-zeelandez nu-l încânta pensia. Copilul ce se urca pe cai și speria locuitorii din Edendale nu plecase din inima lui Burt. A lăsat motocicleta, dar spiritul Indian-ului încă voia să zburde liber. Așa că a mers acasă, în SUA.

La Bonneville, pe suprafața salină a fostului lac, se alerga încă din 1912. Aici, datorită suprafaței pe care se rulează, coeficientul de frecare este aproximativ la jumătate din cel al unui pneu pe asfalt. Așa rezultă și vitezele foarte ridicate.

În 1962, Burt a traversat Oceanul Pacific și a ajuns în Utah. La Bonneville, bărbatul de aproape 63 de ani, călare pe un motor de 42 de ani vechime, a atins o viteză medie de 287,9 km/h. Record mondial pentru o motocicletă cu un motor sub 900 de centimetri cubi.

Înainte de cursă, arbitrul Earl Flanders l-a întrebat când are de gând să spele motorul Indian.

Să o spăl? Cu apă? Oh, nu am avut timp să o lustruiesc pe a mea. Au petrecut nouă luni și nouă zile pe motorul ăla de anul trecut, iar acum șase săptămâni, la trei fără trei minute într-o sâmbătă, am reușit să-l fac să meargă bine Burt Munro

În 1967, la 68 de ani, cu o motocicletă fabricată cu 47 de ani în urmă, Burt a mai făcut o încercare. La vârsta la care mulți dintre noi abia vor mai merge după medicamente, Munro voia să stabilească un nou record mondial. Pentru unii oameni, visele nu fac riduri.

Burt s-a mai suit o dată în șaua credinciosului său Indian. Între ei exista o legătură dincolo de materialul acestei lumi. Un Don Quijote alături de Rosinante. Doar ei împotriva timpului. Pe care niciodată nu-l poți învinge, dar pe care, uneori, îl poți străbate fără frică. Și nu asta e singura victorie asupra lui? Să nu te paralizeze curgerea sa?

Viteza media cu care Burt a făcut cele două traversări la Bonneville a fost de 296,2 km/h. Record pentru un motor mai mic de 1.000 de centimetri cubi. Record care stă și astăzi în picioare. Ca și amintirea lui James Herbert “Burt” Munro.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google