A stat 12 zile în comă, s-a trezit și prins două jackpoturi la loz în plic. Trei povești incredibile cu câștigători la LOTO

Câștigători la Loto cu povești spectaculoase Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): A stat 12 zile în comă, s-a trezit și prins două jackpoturi la loz în plic. Trei povești incredibile cu câștigători la LOTO
Foto: Profimedia Images  |   Câștigători la Loto cu povești spectaculoase

Redactia   |   Publicat: 05.12.2023 11:15   |  Actualizat: 05.12.2023 11:56

Să câștigi la Loto 6 din 49 este un vis pentru mulți dintre noi, însă nu de fiecare dată câștigarea unui jackpot uriaș reușește să schimbe în bine viața celor care pun mâna pe el. 

Există cu siguranță destui oameni care au obținut premii consistente și au reușit să profite din plin de ele, însă în general în media au ajuns poveștile de "mărire și decădere", cu cei care n-au știut să gestioneze foarte bine suma uriașă câștigată și, de cele mai multe ori, au pierdut totul.

Iată trei povești mai mult decât interesante cu oameni loviți de noroc și apoi de ghinion sau invers.

A fost în comă, apoi a câștigat o sumă colosală la loz în plic, în direct

Începem cu o poveste în care o serie de ghinioane incredibile a fost urmată de câteva întâmplări fericite, chiar dacă nu e vorba de un câștig cu adevărat colosal.

Australianul Billy Morgan a devenit cunoscut în 1997, printr-o întâmplare cu adevărat specială, la care televiziunile au avut cea mai bună "poziție" pentru a-i spune povestea.

Bărbatul era un șofer de camion care trăia într-un parc de rulote din Australia, iar în timpul unui transport a fost implicat într-un accident rutier. Deși rănile suferite nu erau grave, Billy a ajuns la spital, unde situația sa s-a înrăutățit considerabil.

Acesta a primit un tratament care i-a generat o puternică reacție alergică. A suferit un atac de cord masiv și a fost declarat mort din punct de vedere clinic pentru 14 minute.

Apoi, a intrat într-o comă profundă pentru 12 zile, perioadă în care medicii au transmis familiei că șansele sale de recuperare sunt nule și cea mai bună soluție ar fi deconectarea de la aparate.

În mod spectaculos, Billy Morgan s-a trezit din comă fără vreo sechelă și-a schimbat meseria, s-a logodit și a intrat în atenția media după ce a câștigat o mașină la loz în plic.

Foto 4/6

O televiziune din Australia a decis să realizeze un reportaj cu povestea lui Billy, iar acesta a fost rugat să recreeze momentul în care a câștigat mașina la lozul răzuibil. A făcut-o, primind un alt loz și scenariul spunea că ar fi trebuit să exclame: "Am câștigat o mașină!"

Doar că realitatea bate filmul, iar bărbatul a realizat în timp ce răzuia lozul că a pus mâna pe un alt premiu uriaș: 250.000 de dolari australieni. "Tocmai am câștigat 250.000! Nu glumesc!", a exclamat Billy Morgan, iar momentul incredibil poate fi văzut în clipul de mai jos.

A câștigat 1,9 milioane de dolari, dar a sfârșit angajat la McDonalds

Foto 2/6

Un caz cel puțin la fel de interesant e cel al galezului Luke Pittard, care în 2006 câștiga la loto 1,3 milioane de lire sterline, adică aproximativ 1,9 milioane de dolari.

Bucuria pentru Luke a durat însă mai puțin de un an, pentru că a "reușit" să cheltuiască toți banii, iar la final s-a putut mândri doar cu o vacanță în Insulele Canare, o casă și organizarea unei nunți.

Ce a făcut bărbatul apoi? S-a reangajat la restaurantul McDonalds în care lucra înainte de câștigul fabulos. Și a declarat că nu regretă deloc pasul.

"Toți cred că sunt supărat, dar le spun că în viață sunt lucruri mai importante decât banii. Îmi plăcea la nebunie să lucrez la McDonalds înainte să câștig și mă bucur că am revenit", declara Luke, conform Business Insider.

Să câștigi de DOUĂ ori la Loto, dar să pierzi totul în cazinou

Foto 3/6

Un alt caz incredibil este cel al lui Evelyn Adams, atât prin norocul inițial, cât și prin modul stupid în care a reușit să piardă toți banii.

Conform AskMen, Evelyn a câștigat de două ori la loto la doar un an distanță, mai întâi în 1985 și apoi în 1986, o întâmplare cu adevărat improbabilă. Suma obținută în total? 5,4 milioane de dolari, adică suficient cât să trăiască fără griji pentru tot restul vieții.

Doar că femeia originară din New Jersey a pierdut toți banii în doar câțiva ani jucând la cazinourile din Atlantic City. Motivul invocat de Evelyn e faptul că a fost bombardată cu rugăminți din partea apropiaților care aveau nevoie de ajutor financiar.

"Toți voiau banii mei și stăteau cu mâna întinsă. Eu nu am învățat un cuvânt simplu "Nu!". Mi-aș dori să am din nou șansa asta pentru că aș fi mult mai deșteaptă", a declarat Adams la ani distanță.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Tragedie în aer. S-a aruncat în gol de la 3.000 de metri, iar ulterior i-au găsit "scrisoarea de adio"

"Momentul rușinii" care i-a schimbat viața. Cum arată acum prezentatorul care începuse să mănânce compulsiv după ce a dispărut de la TV

Vanessa Trump nu se mai ascunde! A trecut peste divorțul de Donald Trump Jr și și-a oficializat noua relație: "Dragostea plutește în aer"

A fost obligată să împartă vestiarul cu un atlet trans și a rupt tăcerea: "E umilitor, ciudat, rușinos!" Riley Gaines a vorbit deschis despre experiența trăită

Fără precedent. Cum a putut fi surprins noul șef al FBI alături de Mel Gibson și frații Tate. O nouă controversă pentru omul numit de Donald Trump

”Lupoaica e încă aici!” Shakira nu l-a uitat pe Pique în seara ei mare. Mesaj cu trimitere spre ”fostul” | FOTO

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Diverse  |  12 Noiembrie 2026, 12:05
3.
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Știri de ultimă oră din sport
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul

SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 23:58
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat

Fotbal   |  12 Noiembrie 2026, 21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
Stranieri   |  11:23
Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
exclusiv E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Echipa Națională   |  10:29
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
SuperLiga   |  10:13
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
Internațional   |  09:40
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
exclusiv Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
SuperLiga   |  09:04
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Diverse   |  08:52
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
SuperLiga   |  08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a...
Internațional   |  23:58