Jaqueline Cristian s-a calificat în turul trei la US Open

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Jaqueline Cristian s-a calificat în turul trei la US Open

Mihai Cheleș   |   Publicat: 29.08.2025 08:19   |  Actualizat: 29.08.2025 08:24

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în premieră în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, joi, la New York, după ce a învins-o pe americanca Ashlyn Krueger, cu 4-6, 6-2, 6-2.

Jaqueline Cristian (27 ani, 50 WTA) a obținut victoria după o oră și 46 de minute.

Jaqueline Cristian, în turul trei la US Open

Krueger (21 ani, 38 WTA) a dominat primul set, dar românca le-a controlat pe următoarele două, la prima lor confruntare.

Dacă raportul la winners a fost echilibrat (20-19 pentru Jaqueline), americanca a făcut mai multe erori neforțate (32-23).

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre americanca Amanda Anisimova (finalistă la Wimbledon anul acesta) și australianca Maya Joint.

Jaqueline Cristian, care nu trecuse de primul tur până acum în două participări la US Open, și-a asigurat un cec de 237.000 de dolari și 130 de puncte WTA.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Sorana Cîrstea, 6-0, 6-0 și calificare în optimi la Roland Garros! Românca scrie istorie la Paris

Ion Alexandru Țiriac a lovit fără milă printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare

Surpriza anului în tenis! Jannik Sinner, învins în turul 2 la Roland Garros, după ce a condus cu 2-0 la seturi

Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în al treilea tur la Ronald Garros!

Ion Țiriac, mai tare decât Roger Federer și Rafael Nadal

Un jucător de 17 ani, victorie uluitoare la Roland Garros în fața unui câștigător de Grand Slam!

Cele mai citite

Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”

SuperLiga  |  28 Mai 2026, 13:19
1.
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
Cutremur în fotbalul românesc: o echipă de tradiție ”se retrage” din campionat! Cine ar urma să îi ia locul

Liga 2  |  29 Mai 2026, 11:50
2.
Cutremur în fotbalul românesc: o echipă de tradiție ”se retrage” din campionat! Cine ar urma să îi ia locul
Pancu a plătit o sumă uriașă de bani pentru a semna cu Rapid, după ce Șucu a refuzat să o achite!

SuperLiga  |  27 Mai 2026, 17:20
3.
Pancu a plătit o sumă uriașă de bani pentru a semna cu Rapid, după ce Șucu a refuzat să o achite!
Știri de ultimă oră din sport
Didier Deschamps, precaut înaintea Cupei Mondiale: ”Să nu ne gândim deja la finală!”

Fotbal Internațional   |  29 Mai 2026, 19:15
Didier Deschamps, precaut înaintea Cupei Mondiale: ”Să nu ne gândim deja la finală!”
Fără ”Macarena” în Monaco!
Fără ”Macarena” în Monaco!
Formula 1   |  29 Mai 2026, 18:45
Fără ”Macarena” în Monaco!
MrBit la Heroes 15: Sportul și adrenalina se întâlnesc în ring (P)

Alte sporturi   |  29 Mai 2026, 16:54
MrBit la Heroes 15: Sportul și adrenalina se întâlnesc în ring (P)
O nouă despărțire la Liverpool! Un titular va părăsi echipe și ar putea ajunge la PSG sau Real Madrid

Premier League   |  29 Mai 2026, 15:52
O nouă despărțire la Liverpool! Un titular va părăsi echipe și ar putea ajunge la PSG sau Real Madrid
EUIPO, verdict final în dosarul ”FCSB Steaua”. Gigi Becali a primit vestea
breaking news EUIPO, verdict final în dosarul ”FCSB Steaua”. Gigi Becali a primit vestea
Special   |  29 Mai 2026, 15:24

5.000.000 de euro! Genk și Lille și-au trimis reprezentanții pentru un jucător de la FCSB

SuperLiga   |  29 Mai 2026, 14:42
5.000.000 de euro! Genk și Lille și-au trimis reprezentanții pentru un jucător de la FCSB
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Sorana Cîrstea, printre cele mai bogate femei din România. Averea strânsă din tenis
Sorana Cîrstea, printre cele mai bogate femei din România. Averea strânsă din tenis
RTV Cum arată Mariana Bitang la 64 de ani. Cea mai iubită antrenoare e greu de recunoscut. A fost surprinsă la o plimbare prin Herăstrău, alături de Octavian Bellu / FOTO
Cum arată Mariana Bitang la 64 de ani. Cea mai iubită antrenoare e greu de recunoscut. A fost surprinsă la o plimbare prin Herăstrău, alături de Octavian Bellu / FOTO
EUIPO, verdict final în dosarul ”FCSB Steaua”. Gigi Becali a primit vestea
breaking news EUIPO, verdict final în dosarul ”FCSB Steaua”. Gigi Becali a primit vestea
Special   |  29 Mai 2026, 15:24
EUIPO, verdict final în dosarul ”FCSB Steaua”. Gigi Becali a primit vestea
Mari vedete ale fotbalului mondial vor lipsi de la Cupa Mondială 2026. Accidentările și surprizele din preliminarii schimbă turneul final

Traian Băsescu atacă partidele aflate în negocieri pentru noul Guvern. Fostul președinte spune că „Guvernul meu” este „o capcană”

UPDATE | Ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, și-a dat demisia: ”Îmi depun mandatul pe masa premierului”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Andrei Nicolescu, devastat după eșecul cu FCSB: ”Sper să fie pentru prima și ultima dată când ajungem într-o astfel de situație”
SuperLiga   |  00:20
Andrei Nicolescu, devastat după eșecul cu FCSB: ”Sper să fie pentru prima și ultima dată când ajungem într-o astfel de situație”
5 jucători, OUT de la FCSB! Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Mihai Lixandru: ”Îl las să plece”
SuperLiga   |  00:10
5 jucători, OUT de la FCSB! Gigi Becali i-a stabilit prețul lui Mihai Lixandru: ”Îl las să plece”
FCSB, cap de serie în toate tururile preliminare din Conference League! Lista posibililor adversari
SuperLiga   |  23:30
FCSB, cap de serie în toate tururile preliminare din Conference League! Lista posibililor adversari
foto Dinamo - FCSB 1-2. Ofri Arad, gol de Conference League! Florea și Răureanu, după meci: ”Cel mai probabil Kopic va pleca” /...
SuperLiga   |  23:12
Dinamo - FCSB 1-2. Ofri Arad, gol de Conference League! Florea și Răureanu, după meci: ”Cel mai probabil Kopic va pleca” / ”Poate că în România nu merge altfel”
OFICIAL | Marcel Bîrsan a fost ales președinte al AMFB! Arbitru din SuperLigă, noul lider al fotbalului bucureștean
Fotbal   |  21:36
OFICIAL | Marcel Bîrsan a fost ales președinte al AMFB! Arbitru din SuperLigă, noul lider al fotbalului bucureștean
Daniel Pancu, prezentat oficial la Rapid într-un eveniment tensionat: galerie în boicot, Dan Șucu a vorbit despre ”unitate”,...
SuperLiga   |  21:08
Daniel Pancu, prezentat oficial la Rapid într-un eveniment tensionat: galerie în boicot, Dan Șucu a vorbit despre ”unitate”, iar obiectivul e play-off-ul
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
Fotbal   |  19:55
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
Didier Deschamps, precaut înaintea Cupei Mondiale: ”Să nu ne gândim deja la finală!”
Fotbal Internațional   |  19:15
Didier Deschamps, precaut înaintea Cupei Mondiale: ”Să nu ne gândim deja la finală!”
Rezultate / Clasamente