Jaqueline Cristian, victorie în turul doi de la WTA Montreal 2025! S-a impus în fața cehoaicei Linda Noskova
Galerie foto (1 fotografii): Jaqueline Cristian, victorie în turul doi de la WTA Montreal 2025! S-a impus în fața cehoaicei Linda Noskova
Redactia | Publicat: 29.07.2025 23:00 | Actualizat: 29.07.2025 23:51
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în turul trei al turneului WTA 1.000 de la Montreal, după ce a învins-o pe cehoaica Linda Noskova, cu 6-3, 6-4.
Jaqueline Cristian (27 ani, 59 WTA) s-a impus după o oră şi 19 minute de joc în fața finalistei de sâmbătă de la Praga.
Jaqueline Cristian și-a asigurat 3.000 de dolari
Noskova (20 ani, 23 WTA), cap de serie numărul 20, a condus cu 4-2 în setul secund, dar românca a reușit patru ghemuri la rând și a obținut victoria.
Jaqueline Cristian și-a asigurat un cec de 33.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina, a noua favorită, şi americanca Hailey Baptiste.
Turneul WTA 1.000 de la Montreal (Canada) este dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari americani și se desfășoară în perioada 26 iulie – 7 august, pe hard outdoor. Tabloul principal este compus din 96 de jucătoare, inclusiv 16 calificate și 8 wildcard-uri.
SURSA: Agerpres
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite








