Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Electrica lansează programul ”Ținem România Aprinsă”. Bonus pentru prosumatorii care livrează energie din baterii în orele de vârf

Redactia   |   Publicat: 05.08.2026 14:20

Alexandru Chiriță, directorul general al Electrica, anunță că, în luna august, prosumatorii care dețin sisteme de stocare a energiei vor putea primi un bonus de 0,40 lei pentru fiecare kWh livrat în rețea în intervalul 19:00-21:00. 

Potrivit acestuia, măsura face parte din programul „Ținem România Aprinsă”, care urmărește mutarea energiei produse la prânz către intervalele cu consum ridicat.

Directorul general al Electrica, Alexandru Chiriță, a anunțat, printr-o postare publicată pe rețelele sociale, lansarea programului „Ținem România Aprinsă”, destinat prosumatorilor care dețin sisteme de stocare a energiei în baterii.

Începând din luna august, participanții la program vor primi, pentru energia livrată în rețea în intervalul orar 19:00-21:00, prețul prevăzut în contract, la care se va adăuga un bonus de 0,40 lei/kWh, se anunță în comunicat.

Chiriță susține că inițiativa urmărește să încurajeze utilizarea bateriilor pentru mutarea energiei produse în timpul zilei, atunci când producția fotovoltaică este ridicată, către orele de consum maxim din timpul serii.

„La prânz, soarele din curțile voastre dă mai mult decât poate folosi România. Sunt zile în care prețul coboară sub zero. Seara, când soarele a apus și becurile se aprind, cumpărăm scump, adesea din import. Între cele două momente stau câteva ore. Și, în peste o sută de mii de case, o baterie”, a scris CEO-ul Electrica.

Acesta afirmă că prosumatorii nu sunt încurajați să reducă producția sau consumul, ci să reprogrameze utilizarea bateriilor astfel încât acestea să se încarce în intervalul 11:00-16:00 și să livreze energia stocată în rețea între orele 19:00 și 21:00.

Potrivit comunicatului, modificarea setărilor poate fi realizată din aplicația invertorului sau cu ajutorul instalatorului care a montat sistemul fotovoltaic, iar înscrierea în program se face online.

CEO-ul Electrica a mai anunțat că prosumatorii se pot înscrie în program începând de joi dimineață și că, la finalul lunii august, compania intenționează să prezinte rezultatele inițiativei, inclusiv numărul gospodăriilor participante.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)

Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)

COMUNICAT APS: Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”