Electrica obține avizele pentru 17 proiecte de stocare a energiei. Capacitatea totală va ajunge la 700 MWh

Alexandru Chiriță, CEO Electrica Galerie foto (1 fotografii): Electrica obține avizele pentru 17 proiecte de stocare a energiei. Capacitatea totală va ajunge la 700 MWh
Alexandru Chiriță, CEO Electrica

Redactia   |   Publicat: 30.06.2026 14:04

Electrica a anunțat că a obținut avizele tehnice de racordare pentru 17 proiecte de stocare a energiei electrice în baterii, cu o capacitate totală de aproximativ 700 MWh.

Compania spune că acesta este un pas esențial înainte de începerea etapelor de proiectare și construcție, iar obiectivul este ca toate investițiile să fie puse în funcțiune până la finalul anului 2027.

Electrica a anunțat obținerea avizelor tehnice de racordare la rețeaua electrică (ATR) pentru 17 noi proiecte de stocare a energiei electrice în baterii (BESS – Battery Energy Storage Systems), cu o capacitate totală de aproximativ 700 MWh.

Obținerea acestor avize reprezintă una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea proiectelor, deoarece stabilește soluția tehnică de conectare la rețeaua electrică și permite trecerea la fazele de proiectare, autorizare și execuție.

Potrivit companiei, proiectele fac parte din programul de investiții în capacități de stocare anunțat în octombrie 2025 și sunt incluse în Strategia Electrica 2030, care prevede dezvoltarea unor capacități de producție de energie regenerabilă de 1 GW și a unor sisteme de stocare de cel puțin 900 MWh.

Directorul general al Electrica, Alexandru-Aurelian Chiriță, afirmă că obținerea avizelor demonstrează că strategia companiei începe să se transforme în investiții concrete.

”Cei 700 MWh pentru care am obținut ATR-urile demonstrează că Electrica transformă Strategia 2030 în proiecte concrete. Stocarea întărește securitatea și flexibilitatea sistemului energetic, accelerează integrarea surselor regenerabile și valorifică eficient activele patrimoniale. Intenționăm punerea în funcțiune a acestora până la sfârșitul anului 2027, consolidând astfel rolul Electrica în tranziția energetică a României”, a declarat Alexandru-Aurelian Chiriță, director general al companiei.

Prin dezvoltarea acestor proiecte, Electrica urmărește să contribuie la creșterea flexibilității sistemului energetic și la integrarea unei cantități tot mai mari de energie produsă din surse regenerabile, în contextul obiectivelor asumate prin Strategia 2030.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)

Electrica duce Shadow Volt mai departe și deschide înscrierile pentru a doua ediție a programului de internship

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Ce înseamnă să tranzacționezi Long sau Short pe piața Forex (P)

COMUNICAT APS: Acreditarea nu trebuie să devină un instrument de presiune asupra jurnaliștilor

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”