Bancu și Mitriță, adică unsprezece. Marius Mitran remarcă influența celor doi: "Pot lua Craiova în spate"

Vorbeam despre Craiova Maxima, bineînțeles, și, la un moment dat, zice, știi, au fost atât de mari încât, uneori, nici nu era nevoie de toți 11 ca să învingă pe cine aveau de gând să învingă. Câteodată, adică de cele mai multe ori, era de ajuns ca doar Balaci să fie în formă. Atunci răsturnau pe oricine din drumul lor.

Uite, la marele retur cu Benfica lui Eriksson, a fost 1-1, dar doar Balaci și cu Beldeanu, care a intrat din minutul 2, în locul lui Donose, au jucat formidabil.

Și a fost 1-1, cu bara lui Zoli din final, cu Cami singur cu portarul, înțelegi? Iar alteori, se mai certau între ei, la un meci pe la Arad ori pe la Timișoara, nu mai țin minte, că tot am amintit de Zoli, doar el și cu Silvică Lung au pus suflet, dacă mă înțelegi.

Înțeleg, dom’ profesor, zic. Ei, dacă înțelegi, află că am câștigat cu 1-0, Lung a apărat uluitor, inclusiv un penalty, iar Crișan a dat golul, după o cursă de unul singur.

Atât erau de mari.

Domnul profesor nu mai este, și nici (prea) mulți dintre cei care au dat identitate fotbalului românesc în niște ani în care acesta nu avea nici clasă și nici curaj. Craiova duce de atunci o infinit de grea povară, iar explicațiile pentru acest chin, atât de acut în ultima vreme, cred că le-am găsit sâmbătă, înghețat pe un “Ion Oblemenco” împărțit cu doar un pic peste 4000 de oameni, cu siguranță cei mai sinceri și devotați ai Științei de azi, de mâine și dintotdeauna.

Zece meciuri cu o singură victorie, înfrângere de neacceptat la Buzău cu o echipă de liga a doua spre a treia, nesiguranță în fiecare pas, o fragilitate emoțională dusă până la patetic, o lentoare în construcție aproape paralizantă pentru orice idee de speranță.

Gafe de neînțeles, puncte risipite dureros de ușor. Ce se întâmplă? Ce s-a întâmplat cu această echipă care, după primele etape era lider, cu victorii la Cluj cu CFR și la Sepsi, cu partide câștigate la scor acasă, clar și fără comentarii.

Ce se întâmplă?

De ce Universitatea Craiova e pe locul 2 acum, după 3-1 cu Hermannstadt, în sfârșit un succes!, și nu ai băga mâna în foc că rămâne acolo, nicidecum să mai urce?

De ce e totul atât de volatil, într-o echipă care arăta cel mai solid dintre toate? Condiții de top, bani de super-top, un antrenor cu un profil european, fost mare jucător, totul nu dădea voie să se întâmple ce s-a întâmplat la Iași ori la Buzău, cu Botoșaniul acasă ori cu Dinamo, având doi oameni în plus pe teren! Și totuși.

Nu am scris aici nimic o vreme, pentru că nu înțelegeam. M-am ferit să spun ceva despre antrenorul cu toată libertatea din lume, pentru că îl înțelegeam și apoi nu am mai înțeles absolut nimic din tot ce spunea, dar, mai ales, transmitea echipei sale.

Echipei lui. A lui în exclusivitate, la asta mă tot gândeam, căutând o explicație. Sâmbătă seara cred că am găsit-o, și ea are ceva dintr-un film alb-negru, dar cu nuanțe, turnat în chiar anul în care m-am născut, adică de mult. “Șeful sectorului suflete” se numește pelicula, atât de curajos cât se putea vorbi în anii aceia despre suflet, implicare, iubire și o imposibilă prețuire a lor.

Influența pe care Bancu și Mitriță o au

Da, cred că la Craiova, pe teren, nu că în perioada aceasta rea nu au fost jucători, cred că nu au fost suflete. De fapt, am realizat abia la 3-1 cu Hermannstadt că Știința are doar două. Pe Bancu și pe Mitriță. Știu, aproape că nu a fost meci în care Bancu să nu fi greșit, uneori decisiv. Titularul echipei naționale nu e într-o toamnă bună pentru sufletul lui, dimpotrivă.

E limpede și că Mitriță e un capricios, un dansator care refuză deseori grupul, care vrea aplauze pe persoană fizică și victorii doar cu semnătura lui.

Au greșit în acest tur de campionat cei doi? Enorm, da! Un penalty ratat la Iași, o ieșire haotică din apărare a căpitanului mai mereu, o minge pierdută de Bancone ici, altele risipite de “Piticul atomic” dincolo. Desigur că asta e realitatea.

Dar ei au câștigat acest meci cât o finală, pentru că speranțele se epuizaseră, ca și rezistența la eșec. Ei, cu erorile lor, cu superficialitatea lor dusă de multe ori la extrem, cum sunt ei, și așa sunt, ei doi, doar ei, au sectorul “suflet pentru Craiova” bifat.

Bancu și Mitriță sunt singurii care au curaj să încerce, să forțeze și să înscrie. Să -și asume, dar la ei chiar se vede ce înseamnă asta, nu ca la Gâlcă.

Bancu și Mitriță pot lua Craiova în spate, așa cum au făcut sâmbătă, la meciul ultimei rezistențe sufletești. Pentru că doar ei sunt din film. Șefii sectorului suflete. Doi din unsprezece. Când vor fi cinci sau opt se va vorbi altfel despre Craiova și asumare. Când vor fi toți, Știința va fi campioană.

Deocamdată, ca să fie clar că asta e direcția, spre norocul absolut al Craiovei, s-a întors omul absolut al Craiovei, Sorin Cârțu. Metaforic, dar și concret, mâine e ziua lui. Indimenticabile, cum îndrăznesc eu să-i mai spun, fă ce știi! Adică unsprezece din doi.

Citește și

0-4, ca să înțelegem acel 0-0. Marius Mitran, opinie fermă: ”FCSB nu doar că are ceva de echipă mare, dar e din ce în ce mai limpede că seamănă cu marile campioane din anii de glorie ai fotbalului romanesc!”

0-4, ca să înțelegem acel 0-0. Marius Mitran, opinie fermă: ”FCSB nu doar că are ceva de echipă mare, dar e din ce în ce mai limpede că seamănă cu marile campioane din anii de glorie ai fotbalului romanesc!”

Șumudică, “E la nave va!”. Marius Mitran, după FCSB - Rapid 0-0: ”Ce s-a întâmplat pe Arena Națională e fix ce a vrut el să se întâmple!”

Șumudică, “E la nave va!”. Marius Mitran, după FCSB - Rapid 0-0: ”Ce s-a întâmplat pe Arena Națională e fix ce a vrut el să se întâmple!”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google