”Neputincioși”. Dan Ștefănescu, opinie tranșantă după România - Israel 1-1
Dan Ștefănescu | Publicat: 10.09.2023 13:12 | Actualizat: 10.09.2023 14:07
Arena Națională, minutul 90. România – Israel, 1-1. Tricolorii au o lovitură liberă, la mijlocul terenului. Un gol ne-ar duce la patru puncte de Israel, dar mingea pleacă înapoi către Horațiu Moldovan. O lipsă de asumare a unei echipe care se mulțumește să-și păstreze locul secund, deși nimeni nu-i garantează că-l va mai ocupa și marți seară.
50.000 de oameni au luat cu asalt Arena Națională, cu speranța că naționala României va putea face un pas mare către EURO.
Oameni care vor să vadă echipa națională la un turneu final. Suporteri care își doresc o calificare, poate mai mult decât un joc frumos.
Dubla lui Mihăilă din minutele de final ale meciului de la Lucerna i-a făcut pe cei mai mulți să uite jocul chinuit, care seamănă cu orice, dar numai cu fotbalul nu.
Preț de o repriză, toate stângăciile au fost trecute cu vederea. Orice acțiune a fost aplaudată, cea mai mică reușită a trezit speranțe și totul părea că merge în direcția potrivită.
Israel, o echipă bună, dar foarte naivă, împotriva căreia am marcat la una dintre puținele acțiuni purtate în viteză. A fost cea mai reușită fază a naționalei în aceste preliminarii.
Faza la care am dat două șuturi pe poartă, din totalul celor trei expediate pe tot parcursul meciului. Fotbal cu pipeta, într-o mare de speranțe.
Toate spulberate pe măsură ce am devenit tot mai fricoși, tot mai neputincioși. Repriza secundă a fost câștigată clar de israelieni, care ne-au readus în minte minutele de coșmar de la Priștina sau Lucerna.
Fără vlagă, fără idei, fără fotbaliști. Și fără selecționer. Așa arată echipa națională a României, care merge înainte din inerție. Cu vorbe pompoase și realizări zero. Cu un selecționer prețios, care-și cântărește fiecare cuvânt de parcă ar urma să dezvăluie că a descoperit tinerețea veșnică.
România din 2023 este aceeași Românie din ultimii ani. Expertă în matematică, singura disciplină care ne dă dreptul să sperăm la calificări iluzorii, România își calculează pașii cu atenție, de parcă totul ar fi pus la punct în cel mai mic detaliu și nu întâmplarea ne-ar hotărî soarta.
”Sometimes maybe good, sometimes maybe s*it”, după cum spunea nu demult gânditorul calabrez Gennaro Gattuso.
Orice balegă ne face să visăm la ponei care ne poartă speranțele de mai bine într-un mâine ce nu se materializează.
La Casa Fotbalului, stabilimentul din care pleacă putregaiul poleit servit pe post de strategie, se fac calcule și se prezintă un viitor roz al unui sport în care singurul lucru cert este că mereu este loc de mai rău.
Fotbalul în care anormalul este prezentat drept normal, în care patronii sunt și antrenori și psihologi, iar jucătorii se transferă în schimbul a două containere, nu are cum să ajungă departe.
Măsura neputinței am dat-o în preliminariile Conference League, echipa națională a venit doar să confirme ideea lui Robert Niță, lăsată moștenire fotbalului autohton.
Suntem buni, dar nu ne vede nimeni, după cum nici noi nu i-am pe văzut pe Olaru, unul dintre cei mai buni mijlocași din campionat, sau pe Mihăilă, care a stat pe teren vreo jumătate de oră, ca parte a procesului de reabilitare de după accidentarea suferită pe gardul de la Lucerna.
Unde nu-i cap, vai de picioare spune o veche vorbă românească, materializată cu un gol absurd, la Lucerna, împotriva evidenței și a tot ce înseamnă normalitate în fotbal.
Dacă nu ne pică o minge în cap, nu putem crea o fază periculoasă, deși cine știe ce traiectorie ar fi luat obiectul muncii după contactul cu noua freză a lui Pușcaș?
Din piciorul lui, ne-am lămurit, mingea sare oriunde, numai în direcția potrivită, nu.
Dezbaterile ultimelor zile au atins un ridicol absolut. De ce Pușcaș și nu Bîrligea? Și dacă e Bîrligea, de ce nu e Chițu, după cum și Mailat se supărase acum vreo trei luni că nu e chemat la echipa națională.
Peste toate, ni se toarnă vorbe meșteșugite, ni se vorbește de forța grupului, de parcă misiunea lui Edi Iodănescu este să organizeze teambuilding-uri cât mai reușite, nu să se califice la turneul final.
Echipa națională este un caz pierdut, un subiect de bășcălie întreruptă doar de câte un adversar mai slab care ne dă iluzia că am răpus vreun te miri ce balaur venit din cotloanele Europei, care ne refuză, invidioasă pe succesul pe care l-am avut înainte.
Așa că, tot înainte, că înainte era mai bine!
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.