Școala Federală de Ipocriți cu licență Pro

E aceeași replică pe care am auzit-o rostită cu curaj după eșecul Daum la națională. Un singur străin a fost suficient ca regula să devină “fără străini, că ați văzut ce fac...”.

Pe de altă parte, nu pot să nu remarc o chestiune simplă.

Până astăzi, n-am văzut absolut niciun antrenor român care a primit o ofertă din străinătate să spună ceva de genul: “I-am refuzat. Le-am explicat că fac o greșeală. Că eu nu cunosc campionatul lor și până ajung să-l cunosc, trece jumătate de sezon”.

Nimic de genul acesta.

Toți vor afară, dar niciunul nu vrea să vină careva de afară aici.

Nu de alta, dar dacă ei n-ajung afară, vor în țară.

Dacă nu juca la Botoșani, lansa rachete cu Elon și NASA

Unde au pretenția să nu vină străini, că străinii nu sunt neapărat băieți răi, dar nu fac față fotbalului nostru.

Nu înțeleg mentalitatea fotbalistului român.

Dacă nu m-aș uita la toate meciurile din Liga 1 și la aproape toate din liga a 2-a, aș putea crede că cine știe ce întrecere sofisticată există în România. Că avem un fotbal complex, populat cu personalități aparte care dau cu piciorul în minge doar pentru că n-au vrut să-l concureze pe Elon Musk sau pe Steve Jobs.

De aici probabil și grija cu care antrenorii români asigură pe toată lumea că dacă vrei să faci o eroare, aduci un străin la cârma unei echipe românești.

Problema este că tocmai mentalitatea pe care n-o-nțeleg străinii este motivul pentru care avem un fotbal sub potențial. Și poate că de fapt avem nevoie de oameni care să nu ne-nțeleagă ca să dispară ușor-ușor apucăturile celor care se vor înțeleși de patron, de antrenor, de fani, de toată lumea.

Mai puțin de fotbal.

Până când să n-avem și noi faliții noștri?

E ca-n “O scrisoare pierdută”, scrisă de un mare iubitor de fotbal în mod evident - “toți faliții sunt străini!”.

Mai mult, aud la fel de des adăugirea: “Ce? N-avem și noi antrenorii noștri?”.

Păi, avem.

Înțeleg că sunt vreo 500 cu licență Pro, iar când devine un loc vacant în prima ligă, patronii nu mai știu cum să aducă unul care n-a trecut prin școala care scoate profesioniști ai băncii tehnice.

Desigur, patronii sunt nepricepuți și își vor de fiecare dată răul, de asta sunt dispuși să arunce banii și să aducă oameni fără licență sau să pună oameni de paie cu licență care să stea precum perdeaua-n geam.

Antrenorii români iubesc antrenorii români până vine vorba de-a se apăra cu adevărat

Realitatea este următoare - chiar dacă am avea o super școală de antrenori, ceea ce nu avem, și chiar dacă am avea super antrenori, ceea ce iarăși nu avem, există mai mulți antrenori străini buni decât români.

Sunt mai multe școli afară, sunt mai mulți cursanți afară, sunt mai mulți oameni în general în afara granițelor noastre.

Asta e, trebuie acceptată această idee. De aici și posibilitatea de-a apărea concurență reală din partea unora care nu vorbesc româna și nu o vor vorbi poate nici după mulți ani de stat pe aici.

Dacă totuși antrenorii români vor să se bată pentru ceva, atunci să se concenteze asupra a două lucruri - să crească profesional și să semneze contracte decente, care să-i protejeze cu adevărat.

Sunteți prea mici și prea slabi în fața conducătorilor de club?

Poate că vă trebuie un sindicat care să vă apere breasla cu adevărat.

Nu aveți așa ceva?

Desigur că n-aveți.

Sindicatul presupune spirit de breaslă, capacitatea de-a jertfi temporar interesul personal pentru ca profesiei să-i meargă bine pe termen lung.

Greu, nu? Vă-nțeleg, sunt ziarist, știu exact cum stau lucrurile acestea.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.