Ștefan Beldie: Cine suntem și cu ce ne putem ocupa la echipa națională

Asta dacă te raportezi la cel mai important reper de recunoaștere a acestei valori individuale - echipe mari sau măcar de plan secund care să fi dorit în loturile lor fotbaliști români.

Nu există așa ceva.

Nu avem niciun jucător la o echipă mare a Europei.

Atenție, n-am spus la giganții continentali precum Real Madrid, Manchester City, Bayern Munchen etc.

Am spus echipe mari - adică din categoria Atletico Madrid, Lazio, Borussia Dortmund, Ajax etc.

Și am spus echipe de plan secund în comparție cu cele de mai sus, chiar dacă au nume cu rezonanță în fotbal - Sevilla, Bayern Leverkusen, Lyon, Galatasaray etc.

Cu unii dintre cei mai buni fotbaliști ai naționalei, suntem într-o urnă a 4-a imaginară a valorii echipelor pentru care jucăm. Asta reprezintă astăzi italienii de la Genoa și spaniolii de la Alaves.

Sau în a 5-a urnă valorică dacă ne gândim la campionatul nostru sau la echipele din țările arabe pentru care avem de asemenea fotbalști.

Sigur, fiecare dintre noi avem o amintire legată de o evoluție extraordinară a lui Stanciu sau a lui Alibec sau a lui Mihăilă. Doar că aceste evoluții de cel mai înalt nivel sunt ca niște stânci abia ieșite din apă pe un luciu de apă cât un ocean.

Oricare dintre aceste "vârfuri" care se ițesc ici colo au capacitatea de-a produce avarii serioase navelor echipelor puternice cu care ne întâlnim, așa cum s-a întâmplat cu Elveția.

Doar că-s chestiuni izolate.

Că dacă n-ar fi fost izolate, mari echipe de club sau măcar de plan secund i-ar fi cumpărat pe fotbaliștii noștri ca să le folosească valoarea în competiții care necesită evoluții constant bune din 3 în 3 zile.

Și realitatea arată că asta nu s-a întâmplat.

Ai noștri joacă la formații pentru care nu e o dramă absolută dacă nu câștigă fiecare meci.

Se potrivesc în loturile acelor echipe.

Uneori, joacă titulari.

Alteori, așteaptă convocările la națională să prindă minute.

Există evaluări chiar și la acele echipe de "urnă 4".

Glorificarea exagerată a determinării în fotbal

De ani buni, am început să ne limităm din ce în ce mai mult la ideea că am vrea "determinare" de la fotbaliștii noștri.

Un fel de "ok, sunt proști, dar măcar să-i vezi că mor pe teren".

Ceea ce e o optică greșită pe care un suporter și-o poate permite, dar nu și fotbaliștii sau cei din staff-ul naționalei.

E adevărat că determinare este apreciată absolut peste tot în lumea fotbalului. Doar că nicio echipă mare nu transferă fotbaliști pentru că demonstrează această dedicare totală pentru scop.

Echipele mari transferă fotbaliști care au valoare fotbalistică și includ determinarea printre alte caracteristici specifice valorii fotbalistice.

Nu-i acordă primul loc într-o ierarhie de gen pentru că altfel am vedea cluburi transferând canotori sau alți practicanți de sporturi care implică o îmbrățișare supremă a chinului fizic.

Nu, cluburile mari, adică marii evaluatori de talente, caută fotbaliști.

Ceea ce se pare că noi nu avem.

Nu la nivelul cerut acolo unde se face performanță.

Prin urmare, dacă nu avem valoare - valoare, ci doar izbucniri izolate de talent, ce putem spera de la națională?

Mintea e mai importantă decât zbaterea de dragul zbaterii

Putem spera ca lucrurile să se petreacă așa cum s-au petrecut în aceste preliminarii - să avem suficientă calitate cât să marcăm goluri chiar dacă adversarul este calitativ superior și să avem un pic de noroc ca acest adversar superior să nu marcheze atât de mult când greșim.

Nu vorbesc de noroc prostesc, ci de noroc pe care să ni-l facem singuri prin organizare tactică ireproșabilă și prin concentrare peste limitele obișnuite.

Și aceste aspecte țin de valoare, dar spre deosebire de viteză sau de forță fizică sau de alte aspecte pe care nu le poți îmbunătăți sau le poți îmbunătăți cu greu, în timp, organizarea și concentrarea pot fi mai rapid obținute.

Nu ușor, mai rapid.

Este o eroare uriașă să abandonăm lupta doar pentru că i-am simțit pe israelieni peste noi, mai valoroși.

Sau pentru că brusc ne dăm seama că egalul cu Elveția a fost unul super norocos.

Sau pentru că analiștii din studiouri sau ziariștii care dau titlurile de primă pagină de după meci se declară dezamăgiți de prestația echipei.

Abandonul când încă ai șanse reale de-a obține ce-ți dorești este o formă supremă de lipsă de valoare. Nu ai nevoie de determinare ca să continui lupta.

Ai nevoie în primul rând de minte.

Adică de organizare și de focus.

România este în cărți indiferent de ce nu am putut face cu Israel și de ce vom face cu Kosovo.

Nu suntem mai valoroși fotbalistic decât alții, dar putem fi mai deștepți decât oricare dintre ei.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google